BIRDMAN sau Virtutea nesperată

a ignoranţei　 (2014)

• Regia: Alejandro Ińárritu

• Scenariul: Alejandro Ińárritu, Nicolas Giacobone, Alexander Dinelaris, Armando Bo; Raymond Carver (*piesa este bazata pe povestea Despre ce vorbim când vorbim despre dragoste).

• Distribuţia: Michael Keaton (Riggan Thomson / Birdman), Edward Norton (Mike Shiner), Emma Stone (Sam Thomson), Naomi Watts (Lesley).

• Durata: 119 min.

• Pelicula a fost filmată în New York

• Premiera: 27 august 2014, la Festivalul de Film de la Veneţia

• Premii: 181 premii şi 146 de nominalizări

Premiile Golden Globe – ediţia 72 – 2015, 7 nominalizări;

Globul de Aur pentru cel mai bun actor - Michael Keaton

Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu - Alejandro Ińárritu, Nicolas Giacobone, Alexander Dinelaris, Armando Bo; Raymond Carver

Screen Actors Guil Awards – 4 nominalizări: pentru distribuţia remarcabilă (*premiu câştigat) şi pentru actorii Michael Keaton – rol principal masculin, Edward Norton – rol secundar masculin şi Emma Stone – rol secundar feminin;

Premiile BAFTA – ediţia 68: 10 nominalizări

Cea mai bună imagine – Emmanuel Lubezki

OSCAR – ediţia 87 – 2015: a fost nominalizat la 9 categorii şi a câştigat 4 premii Oscar:

Cel mai bun film

Cel mai bun regizor – Alejandro Ińárritu

Cel mai bun scenariu original – Alejandro Ińárritu, Nicolas Giacobone, Alexander Dinelaris, Armando Bo; Raymond Carver

Cea mai bună imagine – Emmanuel Lubezki

Dacă s-ar fi numit pur şi simplu Birdman, rezonând cu arhicunoscutele Batman, Superman şi alţi –mani, şi dacă nu ar fi fost regizat de Alejandro Inárritu, sigur nu aş fi văzut atât de rapid acest film. Considerat favorit la Premiile Academiei Americane de Film (2015), având nouă nominalizări şi patru premii importante, cu şapte nominalizări la Golden Globe şi zece nominalzări la BAFTA, Birdman sau Virtutea nesperată a ignoranţei　(2014) atrage atenţia, însă nu cucereşte deplin. Recunosc că aş fi preferat ca filmul lui Wes Anderson – The Grand Budapest Hotel – să fi luat Oscarul pentru cel mai bun film şi pentru cea mai bună regie. Pe Inárritu l-am perceput mereu drept un regizor ciudat care surprinde, într-adevăr, prin diversitatea şi forţa temelor abordate, dacă ne amintim de filme precum Amores perros (2000), 21 grame (2003), Babel (2006) sau Biutiful (2010); senzaţia de acum este că Birdman este un film de Hollywood, drapat într-un film cu pretenţii de artă. Evidentele merite ale acestei producţii sunt legate de tema filmului, dar şi de calitatea indiscutabilă a imaginii şi a distribuţiei. Michael Keaton revine în lumina reflectoarelor, după şase ani de pauză, iar acuitatea şi subtilitatea cu care conturează complexitatea personajului sunt demne de nominalizările şi premiile obţinute. Edward Norton este sclipitor, ager şi unul dintre giranţii distribuţiei. Emma Stone este revelaţia acestei producţii, o apariţie diafană, dar încărcată de profunde şi rapide schimbări de registru, de la momente de forţă la secvenţe romantice. Extraordinara actriţă Naomi Watts, care a cucerit atenţia tuturor odată cu pelicula 21 grame, este cel mai puţin avantajată de rolul de aici, devenind o apariţie corectă, însă lipsită de sclipire. Ceea ce captează rapid este filmarea care te fură, ritmul filmării susţinut sonor de compoziţiile tensionate ale lui Antonio Sánchez, imaginea lui Emmanuel Lubezki dând impresia că tot filmul este un uriaş şi unic plan-secvenţă. Director de imagine al filmelor Children of men şi Gravity, Emmanuel Lubezki reuşeşte un minunat cadru, împlinind pelicula lui Ińárritu şi imprimându-i originalitate şi forţă. Camera lui iscodeşte, urmăreşte personajul, devenind un personaj în sine; te cuceresc insinuarea imaginii, rapidele schimbări de perspectivă şi insesizabilele tăieturi.

Construit metaforic, personajul lui Keaton, Riggan Thomson, este un apus star de cinema şi benzi desenate – cunoscut drept Birdman – Omul pasăre. Scuturându-şi cenuşa de pe aripi, în prag de retragere, după ani de absenţă, Thomson vrea să zboare pentru ultima dată. ?inteşte spre Broadway şi arde tot ce a strâns până atunci: ambiţie, frustrări, sclipirea harului, experienţă, aptitudini, dor de lumini de scenă şi nevoie de validare. Bântuit permanent de un alter ego ascuns în personajul vieţii – birdman, actorul vrea o ultimă şansă la zbor: cel neţintuit de trecut. Nu întâmplător Inárritu alege pasărea, aceasta reprezentând imaginea simbolică a renaşterii. Asemenea unui Phoenix care arde spre a renaşte din propria-i cenuşă, personajul lui Thomson este mistuit de neostoita dorinţă de validare, tânjeşte după celebritate.

Dincolo de povestea propriu-zisă, în fundalul producţiei se conturează o ironică poveste a actorilor chiar: sunt evidente detaliile din cariera lui Keaton (care a devenit cunoscut prin personajul Batman), sau binecunoscuta evoluţie de pe Broadway a lui Edward Norton. Filmul menţine captarea atenţiei printr-un ritm alert şi extravagant al camerei de filmare, prin pendulările între cadrele de interior (prin măruntaiele teatrului, cabine, culise, scenă, decoruri) şi cele din inima oraşului (cu sonorul citadin şi acoperişurile explorate candid de fostul om-pasăre). Există în film o împletire de cadre comice (bătaia dintre Mike şi Riggan, plimbarea lui Riggan în chiloţii albi prin Times Square) şi cadre de o poezie incontestabilă (întâlnirea lui Sam cu Mike pe un acoperiş, momentele de levitaţie şi cele de zbor deasupra tumultului oraşului).

Pelicula lui Ińárritu este o calătorie care dezvăluie concomitent omul de teatru (actor, regizor, spectator), produsul de teatru (repetiţia, spectacolul, aplauzele) şi chiar teatrul (culisele demascate, coridoarele, cabina actorului, postişele). Birdman este mărturia invadării unui spaţiu unic, dominat de o dualitate profundă: teatrul – loc al naşterii şi al morţii clipelor. Ińárritu a simtit fascinaţia pe care o exercită culisele – interstiţiul, sau cabina actorului – un spaţiu guvernat de mirosul fierbinte al becurilor ce îmbracă oglinzile. Filmul lui Inárritu vorbeşte despre disperarea unui om care nu se poate sustrage visului său. Construind scenariul pe tema unui spectacol al vieţii actorului, plasând acţiunea peliculei în inima teatrului, regizorul deschide perspectiva asupra etichetărilor şi a imaginilor superficiale trezite în mentalul colectiv. Aflat în permanenţă sub lentila odioasă a judecăţii, a cântăririi actului său artistic, actorul se zbate să reziste, se străduieşte să nască adevăr din scenarii mediocre uneori. Actorul este doar un om care se dresează pe sine spre a deveni un instrument adevărat şi viu. Devorat de propriul său daimon, actorul emblematic al lui Ińárritu devine un om fugarit de chiar esenţa lui, o entitate autodevorantă. Câtă disperare ascunde gestul lui Riggan care foloseşte în scena finală o armă reală încărcată? Lupta actorului apare acum drept o neîncetată încercare de a pluti. Disperatul zbor al lui Riggan se întâmplă în sens invers: el se aruncă în zbor după ce trăise deja în Infern.

Birdman sau Virtutea nesperată a ignoranţei este o comedie neagră despre măruntaiele unei profesii care exaltă egoul, este un film despre mască şi culise, despre riscul etichetărilor, despre neîmpliniri şi patimi asumate, despre vise care ard fără să mai nască ceva.