Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Din jurnal (1998)

        de Gabriel Dimisianu

24 mai

Luni, ziua cea mai antipatică a săptămânii, cum mi-a fost astfel din copilărie şi mai cu seamă din vremea în care devenisem elev. Orarul şcolar prevedea, nu ştiu cum se potrivise, ca primele două ore din săptămână să fie de matematică, una de ascultare, cealaltă de predare. Cu această perspectivă nu-mi tihneau nici sâmbăta, nici duminica, fiindcă urmau, luni, cele două ore de calvar (pentru mine). Acum, lunea e ziua de scris cronica spre a fi dată la tipar marţi dimineaţa. Nu e chiar matematica dar, oricum, ziua e dezagreabilă, cenuşie, cum sunt toate în care sunt nevoit să scriu. Scrisul nu-mi mai produce bucurie, fac parte din această ciudată categorie de scriitori. Sau, oricum, nu-mi mai produce bucuria de odinioară, din vremea în care înşiram pe hârtie tot felul de prăpăstii, pastişând romanele de aventuri.

30 mai

Urmează o săptămână cu mult prea plină. Luni, de scris cronica pentru R.L. Am ales o carte subţire, a lui Cornel Ungureanu despre călătoria în China. Luni după amiază şi marţi, juriul de premii ale U.S. Miercuri, comitet director al U.S. Vineri trebuie să vorbesc la Târg despre Un român la Paris, cartea lui Ţepe. Sâmbătă despre noul roman al lui N. Breban, Ziua şi noaptea. Sunt peste cinci sute de pagini, probabil, din care nu am citit încă nimic (mi l-au dat de la editură în şpalt). Mai trebuie să scriu cronica pentru numărul ce vine al R.L. Unde mai pun că ar trebui să mai las două cronici dacă plec în Danemarca. Dacă, pentru că nu am mai primit nicio confirmare, în această privinţă, de la Uricaru.

1 iunie

Pe 1 iunie 1948 ţin minte că am fost în gară, la Brăila, cu mama şi tata, pentru a-i întâmpina pe mătuşa şi unchiul mamei, „nana şi nanu”, cum li se spunea în familie. De ce veneau de la Constanţa nu mai ştiu. Reţin acest episod pentru că este legat de ziua de 1 iunie, cum spuneam, episod petrecut, deci, exact acum 50 de ani. Sunt de atunci mulţi ani sau nu sunt, dacă-mi amintesc atât de clar acea zi de început de vară? Aveam doisprezece ani.

10 iunie

A fost într-adevăr mult prea plină săptămâna ce trecu, pentru mine, dar şi pentru G., cu târgul de carte, lansările, întâlnirile cu confraţi vestici veniţi, cu acest prilej, mai mulţi decât mă aşteptam. Am vorbit la lansarea Ilenei Mălăncioiu, a lui D. Ţepeneag, a lui N. Breban (fără să-i fi citit acestuia romanul până la capăt, primit în şpalturi). Într-o seară a fost la noi, pe Moşilor, Matei Călinescu despre care spuneam că doar el şi eu mai existăm din grupul foştilor tineri redactori ai Gazetei literare. Matei nu-mi pare schimbat cine ştie ce, doar ponderal, ceva mai împlinit decât acum vreo doi ani când
ne-am mai văzut. Altfel e, cum se spune, neschimbat, dar ştiu eu?

Se apropie ziua când vom merge la Cluj, eu şi G., la nunta lui Mircea şi a Ioanei, pentru care am şi primit invitaţie „oficială”. Voi merge sigur din moment ce voiajul de două săptămâni în Danemarca nu-l mai fac. Ar fi trebuit să înceapă pe 13.

18 iunie

Călătoria în Danemarca nu se mai face. Rămăsese perspectiva călătoriei în Grecia pentru septembrie în grupul format de Alex (compus din el, eu şi Uricaru), la cererea (oferta, invitaţia) Fundaţiei Elene pentru Carte sau aşa ceva. Aflu acum de la Alex că ataşatul nostru cultural de la Atena, căruia i s-a cerut avizul pentru invitarea noastră, ne-a tăiat ferm de pe listă. Pe mine şi pe el. Până la urmă n-a mai fost nimeni.

22 iunie

Cu greu demarează articolul despre Al. Paleologu. Nu mai am cuvinte pe care să le răsucesc. Mi-am propus să ţin cronica literară până în octombrie, când se va împlini un an de când am preluat-o. Iată-mă abia la jumătatea drumului şi mi-e tot mai greu. Sunt obosit de acest efort pe care sunt prea bătrân ca să-l mai pot face. La 62 de ani ce critic a mai ţinut cronică săptămânală? Nu cred să existe. A existat totuşi Şerban Cioculescu, nu a scris în R. L. până în pragul morţii? Ultimul „breviar” a apărut în 18 mai ’88, iar el a murit la sfârşitul lui iunie al acelui an. Trecuse de 85. Dar mă compar cu el? (Notă ulterioară: a fost, desigur, N. Manolescu, cel mai longeviv în oficierea săptămânală a cronicii: 32 de ani, dar era tânăr. Mai e Grigurcu, cel mai productiv critic român de azi).

© 2007 Revista Ramuri