Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Maya – iluzia adaptării

        de Gabriela Rusu-Păsărin

Scriitoarea indiană Anuradha Roy a obţinut un succes remarcabil încă de la debut, romanul său Un atlas al dorinţelor zadarnice a fost publicat simultan, în anul 2008, în India şi Marea Britanie şi a fost finalist la The Economist Crossword Prize. Tradus până acum în 16 limbi, romanul a fost inclus între cele 60 de cărţi esenţiale despre India modernă. Succesul celui de-al doilea roman al Anuradhei Roy nu a mai surprins critica literară. Valurile pământului a fost tradus deja în 10 limbi, este câştigător al The Economist Crossword Prize, finalist la Hindu Literary Award şi nominalizat la DSC Fiction Prize şi la The Man Asian Literary Prize.

Maya este protagonista romanului Valurile pământului, un nume care face trimitere la textele vedice, în care-l regăsim pe Varuna ca Zeu Suveran, de care se leagă două noţiuni religioase: rta (însemnând „adaptat”, adică ordinea lumii, ordine cosmică, liturgică şi morală) şi maya, cu sensul iniţial de „schimbare voită”, adică prefacere-creaţie (cu timpul sensul va fi doar de iluzie, prefacere negativă). În filozofia indiană maya este forţa miraculoasă, aparenţa înşelătoare, de unde şi înţelesul sintagmei „vălul mayei” – aparenţa care ascunde ultima esenţă a lucrurilor sau nimicul. Numele personajului, astfel decodat, va conduce interpretarea textului spre identificarea zonelor potenţate simbolic, natura luxuriantă, cadrul feeric al munţilor himalayeni devenind astfel un văl ce ascunde prefacerea negativă.

Anuradha Roy configurează narativ două lumi la antipod: o lume modernă ce se insinuează în cadrul natural pentru a-l supune, o lume a arhaicului cu practicile şi credinţele specifice, o mentalitate tradiţională conservată în localitatea aproape izolată în munţi, numită Ranikhet, şi o mentalitate modernă, ce vrea să schimbe paradigmele de comunicare şi axiologice. Maya este ea însăşi o sinteză a acestor lumi la antipod: aparţine unei familii bogate, dar alege să trăiască în privaţiuni într-un loc uitat de timp, se va căsători împotriva deciziei familiei sale cu Michael, un tânăr de religie creştină. Viaţa pare o iluzie care îi atrage pe toţi în zona misterelor, în locuri periculoase. Soţul Mayei este fotograf, pasiunea pentru această artă îi va aduce sfârşitul. Va muri în timpul unei expediţii în munţi, în apropierea unui lac aproape ireal ca imagine. Descrierilor de natură (unde se constată arta jurnalistei Anuradha Roy pentru reportajul de atmosferă şi pentru reportajul literar) li se va aşeza în contrapunct universul de vise al Mayei, tenebrele nopţilor musonice alternând cu coşmarurile în care se conturează lacul plin cu schelete şi cranii.

Peisajele sunt un vector bine dozat al naraţiunii, având aceeaşi natură duală: frumuseţea peisajelor proiectate este fracturată de imaginea fotografiilor cu detaliile îngheţului, serenitatea cadrului natural este tulburată de disperarea cu care Maya îngroapă cutia cu cenuşa lui Michael.

Ranikhet devine locul de refugiu din faţa disperării, loc al tensiunilor lăuntrice pentru revalorizarea cotidianului şi a profesiei. Fotografiile vor fi „cioburi” de amintire, prietenii au secrete sau sunt deţinătorii unor documente inestimabile. Toate generează o atmosferă de mister, un straniu insidios, din care Maya încearcă să se salveze şi, o dată cu ea, să-i salveze şi pe cei din jurul ei. O va învăţa pe Charu, o adolescentă săracă, să citească, pentru că numai astfel aceasta putea să corespondeze cu iubitul ei, va aduce zilnic ziarul gazdei sale, bătrânului Diwan Sahib pentru a avea o conversaţie agreabilă sau pentru a se bucura de tăceri sugestive. Se va simţi atrasă de Veer, nepotul bătrânului, cu toate că instinctul îi spune că este ceva misterios în viaţa acestuia. Va afla că Veer este ghidul care l-a abandonat pe Michael în munţi, cu glezna ruptă, ştiind că acesta va muri îngheţat. Şi dincolo de această dualitate a lumii între cer şi pământ se plasează scrisorile de dragoste ale lui Nehru şi ale Edwinei, prim-ministrul devotat soţiei viceregelui. Toţi credeau că bătrânul este deţinătorul acestor scrisori, o adevărată avere prin valoarea lor documentară. „Viaţa e şi ea o drumeţie”, spune Maya, marcând simbolic călătoria iniţiatică prin viaţă, un parcurs de la disperare (pierderea soţului, neînţelegerile cu familia) la regăsirea de sine într-un spaţiu al unei lumi de început. O întoarcere la origini, dar, în fapt, la o lume a aparenţelor, conform gândirii vedice. Este aparenţa înşelătoare, Maya se simte trădată, află că Veer ştia că este văduva lui Michael şi că avea un singur scop, acela de a găsi scrisorile-document. Cea care va lăsa atmosfera de nedesluşit, straniu insidios, este tocmai Maya, cea care căuta „ieşirea” din labirint. Ama, bătrâna analfabetă primise documentele de la bătrân, împreună cu testamentul acestuia. I le va da Mayei şi ea dezleagă misterul vieţii lui Veer: nu este doar autorul moral al morţii soţului ei, ci este fiul bătrânului. Se va răzbuna şi va prefera să distrugă dovezile şi astfel Veer nu va afla niciodată relaţia adevărată cu Diwan Sahib.

Filozofia de viaţă a Mayei este surprinzătoare: „Nu am să încerc să desluşesc viitorul. Firul vieţii mele fusese sucit prea brutal ca să mă mai gândesc acum la altceva decât la prezent. Am să trăiesc fiecare zi ca şi cum aş pluti pe o frunză dusă de ap㠖 mulţumită că nu mă scufund. Mai mult nu am de gând să cer.” Tradiţia este o fantomă a realităţii, decorul feeric ascunde tenebrele pământului, confesiunea Mayei nu este o terapie prin cuvânt, din contră, împovărează. India profundă şi India modernă îşi dispută supremaţia într-un loc ce are toate atributele lumii patriarhale. Socialul se insinuează ca şi politicul într-un cotidian pauper, iar personajele se definesc prin gesturi simple.

Anuradha Roy mizează totul pe o carte: consternarea în faţa evidenţei maleficului şi răzbunarea ca act purificator. Valurile pământului este o radiografiere a Indiei ce îşi doreşte păstrarea identităţii ancestrale. Este mesajul subliminal al naraţiunii, iar Maya este chiar iluzia păstrării acestei identităţi.

© 2007 Revista Ramuri