| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Toma GrigorieN-are nevoie de cuvinte Se apropie de mine vocabula moarte Mă roagă să-i găsesc loc într-o propoziţie a cărnii Nu pot îi spun întoarce-te în dicţionarul cimitirului Propoziţiile vieţii n-au pagini pentru vreascuri Este şi aşa suficientă tăcere în venele tale Muţenia abisală la care ne supui n-are nevoie de cuvinte Godzila pe acoperiş S-a aburcat acolo pe căpriori cu capul ei hidos între olane Îi simt răsuflarea puturoasă când deschid fereastra N-am putut-o alunga nici împroşcând-o cu gloanţe de cauciuc Le prindea şi-şi făcea dopuri pentru cele 24 de urechi câte una pentru fiecare oră Nu-mi mai aduc aminte când mi-a bătut în geam şi m-a obligat să-i pun scara Era pe la vârsta a treia a ruginirii cocoşului de tablă Godzila s-a întruchipat din cuvintele cărora le-am dat voie să mi se urce în cap A luat din fiecare câte un dram de himeră E oarbă dar mă vede totdeauna când vreau să ies din cercul sângelui Nereuşind s-o dau jos de pe acoperiş am început s-o îndrăgesc O hrănesc mereu cu vise vane cu deziluzii cu căderi în gol O văd cum creşte mâncând lumina înainte de a se prelinge pe pereţii camerei Nu mai pătrunde nici aerul prin porii ei obturaţi cu gloanţe de cauciuc S-a transformat în acoperiş Curând va îngurgita casa cu mine cu tot. Ca pe o pernă Dis-devreme sap în mare să plantez peşti-cuvinte Un val înalt îmi fură icrele din şorţul de semănător Ochii peştilor-cuvinte înfloresc în alge stele căzătoare pe cerul lichid E tot mai noapte e tot mai noapte Somnul-peşte adoarme în braţele unei meduze Întorc marea pe partea cealaltă ca pe o pernă care s-a încălzit prea mult E doar o frecţie Trec pe lângă semeni care-mi seamănă leit Mă simt altfel poate pentru că mi-am spânzurat viaţa de cuvinte Dar şi ei se folosesc de graiul meu mulţi se descurcă mult mai bine nedând doi bani pe cuvinte Au ars cărţile sau le-au dat la topit şi-au făcut cafeaua cu lemnul bibliotecilor Şi ce dacă tu le-ai păstrat sufocându-te prin toată casa Nu eşti deloc mai fericit mai ales că n-ai reuşit să le citeşti pe toate Au început să te devoreze furnicile dintre coperte să-ţi mănânce somnul şi viaţa Să fie doar o frecţie la un picior de lemn ungerea sufletului cu alifia cuvintelor scrise ? O să vii neplecând Aştept în van un răspuns şi astăzi şi mâine mă latră de decenii un câine în mine ascuns Drumul se frânge în calea spre tine mersul în gol tot mai străin îmi devine pierdut în ocol Plec şi azi stoic spre tine decis să ajung paşii mă poartă-n-napoi timpul e lung Îmi spui că singură ai să vii că ţi-ai pus în gând la hotarul ce desparte morţii de vii o să vii neplecând Viaţa fierbe în baruri Ce mai vrea şi poetul ăsta nu poate să oprească din drum proza vieţii Cu vorbele lui păsăreşti nu îngraşă nici curcanul de Paşte Acum e vremea rostirilor scurte pe facebook pe chat pe blog Spune domnule direct ce ai de spus nu te scărpina cu mâna dreaptă după ureche stângă Cine mai are timp să stea la palavre chiar şi cu romanele Viaţa fierbe pe dalele străzii în cluburi în baruri Ce să caute în bibliotecă să-şi scrântească mintea citind poezii Strângeţi poeţii scriitorii toţi în rezervaţii poate acolo vor reuşi să se citească chiar şi ei între ei |