Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Petre Virgiliu Mogoşanu

        de Marcel Voinea

Absolvent al Universităţii de Artă din localitatea Carara, Italia, zonă cunoscută, de altfel, cu implicaţii şi conexiuni în ceea ce priveşte sculptura universală, acolo unde Michelangelo îşi alegea blocurile de marmură pentru minunatele sale opere, Petre Virgiliu Mogoşanu, reîntors pe meleaguri natale, vine să ne prezinte creaţia sa, încercând să continue influenţele vizibile ale ultimei părţi ale deja trecutului secol al XX-lea. În opera sa, artistul contopeşte cel puţin două dintre cele mai cunoscute concepte despre sculptură: forma cât mai simplificată a volumului (Brâncuşi) şi bogăţia structurilor biovegetale ca surse de inspiraţie (Moore).

Preocuparea sculptorilor pentru univers şi mişcarea lui, precum şi energia în continuă transformare, cea care duce la crearea de forme ce ne înconjoară, fac ca autorul să-şi tragă seva inspiraţiei sale în primul rând de la biologie şi apoi de la lumina şi efectele ei vizuale. Atunci când ea se transformă în contrast cu umbra dă expresie suprafeţelor sau volumelor întâlnite. Dacă până acum preocupările sculptorilor s-au concentrat mai ales pe reflexia luminii la impactul cu volumele, Petre Virgiliu Mogoşanu caută şi găseşte lumina în interiorul lor.

Gândirea unei sculpturi, ea însăşi o arhitectură în spaţiu, conduce autorul la simplificarea formelor naturale, dându-le altfel de percepţie, urmărind la ele succesiunea contrastelor în mişcare, efectul de lumină-umbră sau jocul fluid al volumelor în transformare, îndepărtând sentimentul de static – concept abandonat deja în sculptura modern㠖 dându-i astfel formei un caracter dinamic. În privinţa suprafeţelor, sculptorul realizează zone diverse, de la cele perfect lustruite până la zone neprelucrate, lăsând pietrei memoria timpului.

Dornic de a-şi transmite din experienţa sa colegilor de breaslă, cât şi publicului iubitor de artă, Petre Virgiliu Mogoşanu reuneşte în actuala expoziţie o parte din ultimele sale creaţii pentru bucuria celor ce le privesc, spre admiraţie sau pur şi simplu ca o expunere a gândurilor şi preocupărilor sale în materie de sculptură, pentru apropierea de publicul admirator de artă şi împlinirea sentimentelor sale de artist.

© 2007 Revista Ramuri