| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Constantin OpricăVăpaia D-rei Mihaela Necula Dacă n-aş vedea-o acum, când se ascut stelele, şi mi-ar povesti-o cineva, altădată, cu grijă, Aşa cum ar pune într-un cuib de lumini inima mea, cum ar scrie cu ochii pe ziduri poeme de dragoste, Aş zice că-i alba văpaie desprinsă din sufletul Visătorului, răspunsul omenesc al lui Dumnezeu la toate întrebările. Şi nu m-aş feri şi n-aş alunga-o, să nu mă desfarmec de ea... Tablou alb-negru Mamei mele, Antonia Stă acolo departe, neclintită şi aspră, nesfărâmată, între cele patru zări ale pustiului stă fără de ea şi ascultă cum îi albeşte părul. La marginea tatălui o nemişcare vie statuie care plânge pe-ascuns Sine qua non Sper să înalţ din ruine un palat de cleştar, prin care să mă plimb pântecos şi bonom. Veghez adevărul condamnat la zidire, înving lăuntrul cu lăuntrul şi trupul cu trupul, urc în lumină cu toată puterea şi sper |