| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Din jurnal - 2014de Gabriel Dimisianu30 iunie A murit acum o săptămână Cireşica, sora mea, la Constanţa. Vorbisem cu ea înainte cu câteva zile şi am înţeles că starea ei nu era deloc bună, dar nu mi-am închipuit că sfârşitul e atât de aproape. Toţi îmi spun că e mai bine pentru ea, că s-ar fi chinuit groaznic, cancerul îi măcina plămânii. Deci am vorbit cu ea şi ea, ca de obicei, ţinea să nu mă îngrijoreze. Totdeauna a ţinut la asta, să nu-mi facă griji. S-a chinuit toată viaţa dar suferinţele nu i-au înfrânt bunătatea. Era de o bunătate îngerească, nu a purtat vreun gând rău nimănui. A făcut numai bine oricui, după puterile ei. Am fost cu G. la Constanţa, la înmormântare. G. m-a sprijinit în toate, ca de obicei. Familia B., căreia îi rămâne, potrivit înţelegerii mai vechi, apartamentul şi ce este în el, s-a ocupat de tot ce era de făcut în această împrejurare. Cire îşi are locul de veci împreună cu al părinţilor. Eu îl am în altă parte. Am luat cu noi, la Bucureşti, un teanc de fotografii, atât. Cândva am să le revăd, una câte una. Este tot ce mai am de la părinţi şi de la Cire. 8 iulie Ora 5 dimineaţa. Treaz după somnul cu pastile. G. le ascunde din ce în ce mai complicat. Uneori, când e să-mi dea porţia necesară pentru dormit, uită unde le-a ascuns. Asta pentru că inventează tot timpul alte ascunzişuri. Aseară, telefon de la Uniune, de la Adriana Stoica: îmi menţin locul de la Neptun, din august? I-am spus că renunţ. După ce a dispărut Cire nu mai vreau să merg la mare, nu mai pot. Şi apoi soarele, atât de puternic, nu mai pot să-l înfrunt. Nici nu mai am, pe de altă parte, mergând acolo, cu cine să mai stau de vorbă. Cine din generaţia mea mai merge la mare? G. îmi spune totuşi că m-am grăbit cu renunţarea. Mergeam pentru a schimba ceva, cât de cât. Altfel suntem obligaţi să rămânem în Bucureşti toată vara, tot timpul. Aşa este. Am vorbit aseară cu N. Buriu, moştenitorul lui Cire de la Constanţa. Excedat de birocraţia pe care a trebuit s-o înfrunte pentru a intra legal în posesia moştenirii (a casei). Ne va convoca la trecerea celor 40 de zile de la moartea lui Cire. Să nu am grijă. Nu am. Ieri după-amiază, convorbire pentru o televiziune despre situaţia literaturii noastre după al Doilea Război Mondial. Conversaţia am purtat-o în zona dintre biserica Creţulescu şi librăria de acolo, pe o căldură teribilă, suportabilă totuşi. G. m-a însoţit. 10 iulie Trebuie să scriu pentru rubrica din R.L., dar nu am temă. Scrie despre orice, mi-a spus N.M. când mi-a încredinţat rubrica, despre orice o dată la două săptămâni. Despre orice? Simplu de spus, dar greu de făcut, cel puţin pentru mine. Când e să scriu despre orice n-am nicio idee. Să vedem, totuşi, poate scriu ceva despre Anii romantici, cartea Gabrielei Adameşteanu, tocmai am citit-o. M-a interesat, desigur, pentru că e vorba, acolo, şi de anii mei. Sunt şi romantici în sensul propriu, cum sunt, pentru oricine, anii tinereţii, şi sunt romantici şi punând ghilimele fiindcă denumesc, în fapt, o epocă deloc romantică, ci mult prea realistă, a rupturilor, a minciunii şi a afacerilor tenebroase. |