Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Ion MARIA

întrebare

 

dacă arborii

atunci când este nevoie

pot să-și transforme

ramurile

în rădăcini

de ce nu ar putea

poeții

să trensforme

cuvintele

în oameni ?

 

vârstă

 

am adormit

copil

și m-am trezit

dintr-o dată

bătrân

spiritul meu

migrase într-o pasăre

ce sta pe-o creangă

a unui copac

uscat de atâta vreme

încât

în jurul lui

au apărut ziduri

pe care nimeni

nu le-a construit

 

concertul

 

sunt prea obosit

de politică

până și câinii

de lângă tomberoane

își numără puricii

și partidele

 ei stau la soare

având căni de tablă

în față

pentru cerșit

însă nimeni

nu le aruncă

vreun ban

și ei triști

la noapte

vor da un concert

de binefacere

pentru toți poeții

și săracii

din lume

 

adevărul

 

când poezia este adevărată

piatra devine

vie

și se așază

singură

în templul

ce se ridică

de la sine

fără costructori

și arhitecți

 

© 2007 Revista Ramuri