Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Avatarurile onirismului dimovian

        de Silviu Gongonea

Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, studiul Luminiţei Corneanu despre autorul celor 7 poeme, chiar dacă se plasează într-un spaţiu de discuţie delicat, se impune printr-un demers critic matur, prin limpiditate şi justă poziţionare faţă de realităţile istorice şi parcursul literar al poetului oniric. Exotismul operei lui Leonid Dimov a fascinat şi derutat deopotrivă, iar cei mai mulţi l-au discutat fără a-i penetra structura de profunzime, astfel încât a ajuns să fie gustat la adevărata intensitate doar de cunoscători. În plus, o astfel de monografie reface un puzzle interpretativ greu de unificat, autoarea dispunând şi de informaţiile din arhivele CNSAS, atât de utile pentru a reface contextul socio-cultural cunoscut de cele mai multe ori din bucăţi.

Luminiţa Corneanu îşi începe expunerea cu imaginea scriitorului într-o tulburătoare investigaţie numit㠄Omul şi epoca“. Pe lângă reuşitele şi eşecurile personale, ea analizează cu acut spirit critic lupta scriitorului cu demonii istoriei. Evreul şi „legionarul“ devin două imagini de marcă din adolescenţa poetului. Apoi, în plin comunism, ca mulţi dintre scriitorii vremii, a trebuit să treacă probele regimului fără să-şi altereze spiritul. Pasajele anecdotice sunt savuroase – episodul „udării“ statuii lui Stalin, bunăoară, pe care autoarea îl contest㠖 dar poetul trăieşte, în esenţă, o tragi-comedie orchestrată de un sistem politic opac, iar Dimov i-a răspuns cu armele sale. Autoarea reuşeşte să surprindă cu acurateţe portretul individual şi de familie în strânsă legătură cu cel al grupului oniric (despărţirea de Lucia, căsătoria cu Marina, prietenia cu Dumitru Ţepeneag, destrămarea grupului după tezele din iulie ‘71 şi aventura de unul singur). De-a dreptul terifiantă este presiunea pe care Securitatea o exercită asupra poetului, instalându-i-se în casă tehnică de ascultare, nu fără a i se fi adus la cunoştinţă acest lucru! „Capitularea“ lui Dimov se va produce printr-o izolare voluntar㠄de toţi cei care-i puteau crea probleme cu Securitatea; ceea ce, în cele din urmă, Securitatea a apreciat.“

Examenul palierelor tematice şi stilistice trădează zăbovirea pe text, secţiunea în filigran, calitate pe care o întâlnim din ce în ce mai rar, mai ales când este vorba despre disecarea unui text poetic. Fiind o atentă observatoare a fenomenului poetic de ieri şi de azi, Luminiţa Corneanu priveşte poezia lui Leonid Dimov în contextul evoluţiei grupului oniric, cu inflenţele romantice şi suprarealiste, în centru aflându-se, evident, visul, dar şi în evoluţia ei interioară, organică, la baza sa stând crezul poetic dimovian exprimat, în primul rând, în artele sale poetice. Lectura devine pe alocuri copleşitoare, în special în capitolul „Chestiunea stilului“, unde sunt discutate conceptele de stil, manieră şi manierism (de altfel, ele revin obsedant pe parcursul întregii cărţi) şi se realizează adevărate broderii de analiză ale la rimei, ritmului sau măsurii. În acelaşi mod evoluează şi secţiunea „Teritoriul poetic dimovian“ în care sunt puse pe masa de lucru recurenţa temelor poetice şi o privire diacronică asupra operei lui Leonid Dimov. Sunt avute în vedere antumele şi se porneşte, desigur, de la volumul Versuri (1966) şi se ajunge la „cântecul final“, Veşnica reîntoarcere (1982). Pe lângă cartografierea temerară a acestui „teritoriu“, întâlnim şi judecăţi critice pertinente, ce fixează opera dimoviană între coordonate teoretice solide care vor necesita discuţii separate. În fine, potrivită este şi acea querelle a criticilor români care au încercat să surprindă specificul unei opere complexe, de la Ovid S. Crohmălniceanu şi până la Andrei Terian sau Răzvan Voncu, cel care saluta apariţia ediţiei complete îngrijite de Ion Bogdan Lefter, ca să dăm numai câteva exemple.

Poet ce a scris o operă inconfundabilă, egală cu sine, motiv de a-i pune în discuţie manierismul, precursor al postmodernismului românesc, aşa cum îl vede pe bună dreptate Ion Bogdan Lefter, şi plasat fără echivoc de către Luminiţa Corneanu în cadrul modernismului, cu evidente deschideri spre deceniile ce-i vor urma, Leonid Dimov reprezintă, alături de Virgil Mazilescu şi Gellu Naum, numele care s-a bucurat de cea mai rapidă ascensiune spre vârful piramidei valorilor. Cu această ocazie, el are şansa unui critic atent, pe deplin format, curajos şi nedispus să facă concesii estetice. Ţinuta academică, pe alocuri rigidă, se impunea pentru că volumul are la bază o teză de doctorat, dar lucrul acesta nu o împiedică pe autoare să aibă izbucniri în preajma unor surprize de receptare („Un poem de Dimov, pur şi simplu! Stilul descrierii e dimovian 100%“, se spune despre un poem cărtărescian). Cert este că autorul Cărţii de vise are parte de una dintre cele mai aplicate şi laborioase exegeze, ceea ce va face din Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel o bornă de neocolit a criticii literare de la noi.

© 2007 Revista Ramuri