Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Din jurnal (2006)

        de Gabriel Dimisianu

1 decembrie

S-a instituit sărbătorirea lunară la Uniune a câte unui scriitor dintre marii vârstnici. Ieri a fost rândul lui Ţoiu. Puţină lume, sala aproape goală. El, aflat după al doilea atac cerebral, petrecut pe la sfârşitul verii, vorbeşte greu. A ţinut să citească, ininteligibil, un text pe care-l publicase mai demult în R.L. Vorbeşte după aceea, despre el, Eugen Negrici, spunând că Ţoiu e un autor de istorii, de istorisiri şi în viaţa de toată ziua, nu doar în literatură. Îi vine rândul lui Alex să vorbească, începe prin a-l relua pe Negrici, confirmând ce spusese acesta, că Ţoiu este un autor de istorisiri, de poveşti nu doar în ce scrie dar şi în ce trăieşte. Fabrică poveşti despre unii şi alţii, le construieşte semenilor, confraţilor, biografii. Un exemplu e felul în care a procedat cu el, când el, Alex, era la începutul scrisului şi Ţoiu l-a dus în redacţia Luceafărului, unde l-a prezentat lui Ştefan Bănulescu, redactorul şef de atunci. – Acest tânăr, i-a spus, este un sucevean autentic, purtător, după cum vezi, al unui sacou croit din postav ţărănesc bucovinean. Bănulescu l-ar fi întrerupt pe Ţoiu întrebându-l pe purtătorul sacoului: – E chiar din postav ţărănesc, din Bucovina? – Nu, i-ar fi răspuns Alex, e un sacou importat din Cehoslovacia... Deci Ţoiu fantazase în legătură cu el, asta rezulta. Când ajunse discuţia în acest punct, Ţoiu se ridică şi-l întrerupe pe Alex: – Asta ai găsit dumneata să spui despre mine, despre asta să vorbim acum? Alex: – E doar o introducere, ajung şi la altceva. Ţoiu, extrem de ferm şi de sonor: – Nu era nevoie de nicio introducere şi mai bine să nu mai spui nimic, te rog eu. Alex: – Atunci tac, şi se aşeză.

Ar mai fi să însemnez aici vestea despre moartea lui Raicu, pe care mi-a dat-o Cosaşu acum câteva seri. Am reuşit să fac pentru R.L. un grupaj cu texte despre el scrise de Matei Călinescu, Ileana Mălăncioiu, Breban, Bălăiţă, L. Ciocârlie, Ilie Constantin, Alex. Am scris şi eu ceva. A promis să scrie şi Mircea Dinescu, dar n-a făcut-o. Păcat! Poate a scris totuşi şi va publica în altă parte.

6 decembrie

O publicistă a folosit, vorbind despre mine, sintagma „venerabilul critic”. Sunt venerabil, cum de nu?

26 decembrie

A doua zi de Crăciun, dimineaţa. Fulguie. Pe asfalt o peliculă de zăpadă şi dedesubt gheţuş. A ieşit însă puţin soare, zăpada se va topi.

Am fost şi la Constanţa să fac cumpărături pentru Cire. Sunt ceva mai liniştit în privinţa ei. Ceva mai liniştit dar nu împăcat, desigur, cu suferinţele ei.

Avem în faţă două săptămâni de vacanţă pe care le vom „petrece” în casă, eu şi G. Nu e rău, la urma urmei. Sărbători fără ieşire, le-aş zice. Altădată mergeam la Sinaia sau prin ale părţi. Am fost odată şi la Predeal, cu familia Boeraş, cu Dinescu şi Maşa, cu Sorin Titel. Când ne-am întors, cu trenul, înghesuiţi pe culoar, unul strigă: – Ce porcărie în România, călătorim ca vitele! Mircea Dinescu, de lângă mine: – Bravo, ăsta-i un Lech Walesa al nostru. Era prin anii ’85 ai trecutului secol.

© 2007 Revista Ramuri