| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Livia Moreanupână când se scutură zăpada aici râsul e permis numai iarna şi numai după ce sigilii au fost puse pe porţi ca prin vis masa a fost aranjată în salon şi soba albastră lustruită aşezată pe scaun aştept trezirea gazdelor ar putea trece câteva zile până când se vor ridica din colţuri mult mai înalte decât anul trecut mult mai tinere îşi vor ocupa locul la masă şi ultima sosită va scoate cărţile de joc important e să nu râd eu prima să le privesc în ochi şi să nu râd când una dintre ele descoperă că a pierdut iremediabil şi îşi strânge buzele în cel mai ridicol mod şi se foieşte să o laşi pe cea mai veche să râdă prima apoi poţi răsufla uşurat poţi să întinzi mâna după cana cu mate şi să iei o înghiţitură imediat jocul o ia de la capăt cu o lentoare exasperantă doamne dumnezeule doamne dumnezeule ţine-mă departe până când se scutură zăpada de pe sicomori până când vine prima ploaie de primăvară alunecător deschisesem uşa melcilor negri eu cea încă netrezită cea necunoscătoare cea rea cea încă umblătoare prin apă deschisesem uşa şi nu am putut să nu mă fac pod pentru ei alunecătoare linişte s-a lăsat în casă alunecătoare linişte-n pământ flori de lucernă crescuseră sub patul în care încă dormeam în vecini se auzea fierbând ceaiul roşu din frunze de ceapă şi lighioanele tropăind mi-ar fi putut trece prin pereţi în alunecătoarea linişte a casei în camera mirosind aspru a lucernă când eu necunoscătoare netrezită încă aş fi simţit crescând sub mine un pat de pământ nu vom mai călca niciodată acolo în dimineaţa aceea liniştea ni s-a părut insuportabilă zăpada abia începuse să îngheţe pe acoperiş şi noi am scos în grădină micile scaune metalice cu tapiţerie turquoise şi câteva boluri cu seminţe aromate de fenicul pentru păsările permanente mi-a vorbit atunci după o lungă perioadă de timp stăteam întorşi cu spatele spre casă şi degetele lui subţiri făceau mici sculpturi în mătasea ciorapului meu mi-a spus livia casa noastră e o hologramă nu vom mai călca niciodată acolo şi apoi a tăcut şi chiar şi păsările s-au îndepărtat temătoare pentru că se înserase de-a binelea şi noi simţeam în spate aprinzându-se lumânările iernii şi pisica neştiind la picioarele cui să se încolăcească prima dată amiază şi camera abia prinzând puţină lumină fetiţa mea dulce fetiţa mea încet legănată am febră şi cada de tablă e încă rece în aşteptarea aburului se întinde cearşaful pe pat îmbibat în spirt fetiţa mea dulce cineva a adus frunze de salcie a venit şi pisicul mult aşteptatul pisic s-a urcat imediat în pat şi s-a prefăcut bolnav nu mă mai trezesc din visul ăsta pisicul doarme lângă mine de douăzeci de ani câteodată trosneşte se preface bolnav şi blana îi miroase a spirt fetiţa mea dulce camera abia prinzând puţină lumină fetiţa mea încet legănată în frunze de salcie un aşternut puţin mai aspru aşteptam o zi cu ceaţă în patul roz mă gândeam dacă există într-adevăr plantaţiile de urzici despre care povestea tata câteodată mă gândeam cum ar putea arăta oamenii care ar deţine o asemenea plantaţie şi atunci mi-am dat seama că mi-aş fi dorit un aşternut puţin mai aspru ca acelea pe care le ţinem în pod făcute sul şi îndopate cu naftalină şi o cameră mai rece în care numai umbrele păsărilor să se mai lovească de pereţi şi să mi se prăbuşească în cap dacă ar fi fost numai o zi cu ceaţă cu ploaie măruntă ca aceea din liceu când am jurat că mă voi lăsa sărutată numai de bărbaţi drepţi cu părul până la glezne până la etajele inferioare seara ocoleam blocul de câteva ori cu palmele cu micile mele pisici imaginare urmându-mă pereţii mucegăiseră mult la apartamentul patru veşnic clocotitor a lapte sub perdele subţiri peştele fantomă trecea înspre dormitor şi se îngropa în var acum când îl vedeam pentru a douăzeci şi şasea oară mă lua ameţeala şi sufeream groaznic pentru omul de la parter pisicile se frecau galbene de geam să îl încălzească el care într-o zi coborâse cu liftul cu haine cu tot cu părul lui roşu abia îndesat într-o geantă pe care înainte îl usca visător pe terasă până la etajele inferioare pereţii subţiri ai caselor ar putea ninge la intersecţiile oraşelor în marile porturi în pieţe animale foarte subţiri s-ar putea strecura acum prin pereţii caselor şi noi în bucătărie abia terminând de desfăcut şi sărat stridiile de pus uriaşul buchet de cimbru la uscat de spălat ultimele farfurii am putea nici să nu băgăm de seamă închizând uşile ne-am duce la culcare în aerul fierbinte şi mat al camerei în timp ce acolo ar putea ninge în marile sanatorii iluminate în sălile de aşteptare şi prin pereţii oaselor ni s-ar putea strecura acum oameni foarte foarte subţiri |