Patronul cizmarilor, celebrat încă din Evul Mediu, sfîntul Crispin.

*

„Şi dacă pentru mulţi comunismul a devenit un fenomen atît de fascinant, e din cauză că alcătuieşte cea mai puternică materializare de pînă acum a intelectualităţii – e ca şi cum formulele magice ale celor mai luminate spirite ar fi scos în cele din urmă din neant o forţă socială, alcătuită din oameni, capabilă de o acţiune concretă. Acest lup trebuia scos din pădure, e vorba acum să nu ne înfulece. În Mascolo e incarnată drama intelectualităţii care a zămislit comunismul, pentru ca apoi să se lase devorată de el. În această idee apare jocul a două elemente, ambele într-o stare de maximă tensiune şi care se exclud reciproc: putere şi slăbiciune. Aici probabil se află cheia enigmei – motivul pentru care această idee apare totodată morală şi imorală, înţeleaptă şi absurdă, lucidă şi beată. Ideea, aşa cum am spus – după ce a sfărîmat vechea ordine metafizică – s-a pomenit faţă în faţă cu lumea. Se părea că este o lume extraordinar de uşor de stăpînit, deoarece dispăruseră toate frînele care opreau ideea, ea devenind unicul arbitru al realităţii. De aceea Mascolo s-a simţit stăpînul lumii (de aici mîndria şi sentimentul de putere pe care o degajă cartea lui). Dar pe de altă parte, atunci cînd Mascolo, de la înălţimea unde se afla, a cuprins cu privirea întreg universul, acesta i s-a părut atît de uluitor de mare în diversitatea sa şi de inepuizabil în mişcarea sa, încît el, acest stăpînitor, s-a simţit pierdut, iar ideea lui a început să gîfîie de spaimă (de aici panica din cartea lui). În clipa cînd Mascolo şi-a desprins privirile de univers pentru a se confrunta cu ideea proprie, s-a pomenit în ghearele aceleiaşi contradicţii”. (Witold Gombrowicz).

*

Porneşti de la cotele minimale nu neapărat pentru a le atinge pe cele maximale, ci pentru a preţui cum se cuvine cotele minimale.

*

Ratarea: situaţia în care, neputînd rămîne pe direcţia de înaintare intimă, devii fără voia ta un Celălalt.

*

„A-ţi face prieteni e o ocupaţie de ţărani, a-ţi face duşmani e o ocupaţie de aristocraţi” (P. Bardotto).

*

Abolirea regulilor (o structură a finitului) deschide drumul infinitului. Tranziţia de la clasicismul grecilor antici la modernism, adică de la spaima lor de infinit (apeiron) la cultura nonşalantă a acestuia.