Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Cățelul şi Fetiţa cu trompetă

        de Haricleea Nicolau

ZEUL ALB (2014) *Fehér isten

• Regia: Kornél Mundruczó

• Scenariul: Kornél Mundruczó, Viktória Petrányi, Kata Wéber

• Distribuţia: Luke & Body (câinele Hagen), Zsófia Psotta (Lili), Sándor Zsótér (Dániel), Lili Horváth (Elza), László Gálffi (profesorul de muzică), Erika Bodnár (vecina), Szabolcs Thuróczy (bătrânul), Lili Monori (Bev), Gergely Bánki (hinger)

• Scenografia: Márton Ágh; Panni Lutter

• Muzica: Asher Goldschmidt

• Imagine: Marcel Rév

· Durata: 121 min.

· Pelicula a fost filmată în Budapesta, Ungaria

· Coproducţie Ungaria-Germania-Suedia

· Premiera: 23 mai 2014 la Festivalul de Film de la Cannes; 12 iun. 2014 (Ungaria)

· În timpul filmărilor nici un căţel nu a fost supus vreunei agresiuni fizice sau psihice.

• Premii:

· Palm Dog (Luke & Body) – Festivalul de Film Cannes, 2014

· Un certain regard (Kornél Mundruczó) – Festivalul de Film Cannes, 2014

· Festivalul de Film European Fantastic de la Strasbourg (Franţa, 2014) – Caracatiţa de Aur – cel mai bun film, Kornél Mundruczó

Dacă acum zece ani participa în Festivalul de la Cannes la secţiunea un certain regard, cu filmul Johanna (2005), odată cu pelicula Fehér isten (*Zeul Alb) din 2014, Kornél Mundruczó câştigă premiul un certain regard, devenind una dintre vocile puternice ale cinema-ului european contemporan. Regizorul Kornél Mundruczó a construit o poveste inedită, al cărei personaj principal canin (Hagen) reuşeşte să creeze un remarcabil film de ficţiune, care a fost distins cu un premiu special la Cannes 2014: Palm Dog pentru căţeii Luke şi Body, actorii care l-au întruchipat admirabil pe Hagen.

Filmat pe străzile unei Budapeste tomnatice, Zeul Alb vorbeşte incisiv, dinamic şi tulburător despre devenirea unui căţel. Părăsit pe autostradă, Hagen este labradorul unei fetiţe cu bicicletă şi trompetă. Lili (Zsófia Psotta) este fetiţa cu hanorac albastru care iubeşte un câine. Lili are 13 ani şi este nedespărţită de trompeta ei. În ciuda situaţiilor disperate prin care trece, ea reacţionează cu forţă şi maturitate, iar naturaleţea, acurateţea şi profunzimea prestaţiei sale i-au asigurat un strălucitor debut. Nevoită să locuiască temporar cu tatăl ei, Lili asistă îndurerată şi neputincioasă la abandonarea lui Hagen. Rătăcirea lui Hagen într-o lume crudă echivalează cu intrarea într-un purgatoriu, de unde numai puritatea fiinţei sale şi forţa caracterului său îl mai pot salva. Acţiunea se transformă halucinant, asistăm la schimbările repetate la care este supus Hagen, devenind din căţelul blând, un temut adversar încercat în sângeroasele lupte cu câini. Hagen porneşte răzbunător o revoltă canină împotriva celor care l-au forţat să devină ceea ce a devenit.

Deşi Zeul Alb spune povestea unui câine abandonat pe autostradă, deşi este un film cu foarte mulţi câini, cu un spectaculos personaj multiplu canin, (alcătuit din peste 250 de căţei), acesta nu e un film despre câini, ci este o parabolă cu iz politic, o alegorie despre rasism şi inegalitatea dintre specii, care denunţă raporturile de dominaţie dintre fiinţe, câinii simbolizând orice formă minoritară, marginalizată sau persecutată, sau ale cărei drepturi sunt încălcate. Contextul universal socio-politic actual serveşte deplin demersului regizoral, filmul lui Mundruczó devenind şi un imens semnal de alarmă cu privire la încălcarea drepturilor animalelor. Nefericit ales şi oarecum forţat, titlul Zeul Alb este destul de criptat, prea puţin clar că omul este perceput de câini drept zeu, după cum explica regizorul.

Hagen este personajul central al filmului şi a fost încredinţat celor doi labradori gemeni Luke şi Body. Ei au fost descoperiţi într-un parc rulote în Arizona, chiar înainte ca proprietarul lor să-i abandoneze într-un adăpost de animale. Filmul dezvăluie clar adevărate caractere canine: alături de Hagen apare, precum un înger păzitor, o plăpândă căţeluşă, care-l iniţiază în legea străzii şi-i stă alături până în ultima ei clipă de viaţă. După ce rămâne singur, Hagen este surprins în cadre care dezvăluie cu intensitate schimbările provocate de abandon, de la alura unui lord, labradorul dulce cafeniu, cuminte, surâzător şi jucăuş care o urmează devotat pe Lili, devine un feroce lider de haită care, în goana răzbunării, sfâşie tot ce l-a făcut să devină ceea ce este acum. Meritoriu este efortul Teresei Ann Miller, care i-a antrenat pe cei doi labradori din rolul principal, reuşind să îi aducă în punctul în care aceştia au creat un adevărat personaj, cu o evoluţie distinctă, cu un aparat de expresivitate evoluat, foarte divers, camera captând emoţiile acestora de la blândeţea privirii şi a atitudinii corporale din primele cadre ale peliculei, până la uimire, derutare, frică, îndrăzneală, ambiţie şi ferocitate. Înzestraţi cu o inocenţă fabuloasă, câinii nu pot minţi camera. Zeul Alb nu este un film cu un câine, sau cu mai mulţi câini, ci este un film în care rolul principal este încredinţat unui câine, care conduce admirabil acţiunea, transformând o dramă emoţionantă într-un neaşteptat şi uimitor thriller, îmbibat în sânge. Completând excepţional prezenţa pe marele ecran a celor necuvântătoare, alături de alt personaj multiplu celebru al cinematografiei – păsările lui Hitchcock, haita de câini din filmul lui Mundruczó devine o forţă de temut, care-şi revendică disperată autoritatea în faţa pericolului exterminării lor intenţionate. Unul dintre personajele esenţiale este personajul multiplu al haitei de câini, fiind implicaţi 274 de câini, Zeul Alb devenind filmul în care apar cei mai mulţi câini, înregistrându-se drept record mondial. Dresaţi special timp de şase luni înainte de începerea filmărilor, căţeii care apar în film provin din adăposturi canine, iar până la sfârşitul filmărilor, fiecare dintre ei a fost adoptat.

Informaţiile despre agresivitatea canină sunt exploatate maxim în film, detaliind studiul intens al labradorilor Luke şi Body pentru acest rol. Prima secvenţă cu Hagen jucându-se cu Lili în parc este tipică agresiunii din joacă. Apoi suntem martori ai altor tipuri de agresivitate: dominantă şi defensivă. Fiind provocat, antrenat şi dopat cu diverse substanţe, Hagen trece şi prin fazele conflictului agresiv, concretizat în câteva etape manifestate prin modificări posturale, atitudinale, mârâituri, lătrat, rânjetul dinţilor, culminând cu muşcătură, sau sfâşiere. Deşi este în lanţ şi mârâie, sau chiar după ce a ucis, scuturându-şi botul însângerat, ochii lui Hagen sunt plini de compasiune.

Sub directă influenţă a cinemaului scandinav, filmat cu acurateţe, fără efecte speciale şi cu puternice accente naturaliste (detaliile sacrificării vitelor la abator, atacurile sângeroase explicite, secvenţa detaliu cu botul însângerat al lui Hagen), filmul lui Kornél Mundruczó alternează echilibrat ritmurile cadrelor, de la slow motion la normal, construind ascendent acţiunea, spectatorul fiind rapid captivat, ţinut în suspans, traversând stări emoţionale diverse, de la compasiune, tensiune, teroare, la profundă empatie şi emotivitate, dar nu lipsesc nici momentele mai relaxante, comice chiar.

Hagen ascultă Liszt. Finalul este surprinzător pentru că trompeta fetiţei cunoaşte cea mai faimoasă dintre cele nouăsprezece rapsodii („Rapsodia Ungară nr. 2”). Într-o curte de abator întunecată, străjuită de clădiri impunătoare cu ferestre înalte, pe un asfalt umed abia luminat, trompeta lui Lili îi aminteşte lui Hagen cine l-a căutat, amintindu-i cine îl iubeşte chiar sub imperiul fricii teribile. Acordurile lente, sumbre şi dramatice, dar impunătoare ale debutului rapsodiei alternează cu mici accente capricioase şi jucăuşe, întocmai ca şi personalitatea complexă a lui Hagen. Armoniile dominante şi tonice imprimă ritm intens şi tragism (scena eliberării câinilor din adăpost) şi alternează cu modulaţiile energice şi ascuţite în crescendo, pentru a reveni apoi, simetric, către notele domolite ale primei părţi a rapsodiei. „Rapsodia Ungar㔠însoţeşte perfect cadrele plimbării câinilor pe străzile oraşului până în sala de concert, stârnind admiraţie, furându-ne zâmbete chiar în momentele tensionate, până la vârtejul final când isteria aşterne câteva clipe de linişte şi, imediat, ţipete disperate.

Zeul Alb este un minunat film-declaraţie de iubire pentru fiinţele care ne iubesc necondiţionat. Fiind o admirabilă călătorie către redobândirea demnităţii şi a libertăţii, Zeul Alb denunţă maltratarea animalelor şi mărturiseşte că dorinţa de libertate şi emoţiile nu sunt doar ale oamenilor. Absolut emoţionant, filmul lui Mundruczó vorbeşte despre supravieţuire şi anduranţă, despre devotament, frică şi provocare, despre speranţă, îndrăzneală şi răzbunare. Toate întru iubire! La sfârşitul călătoriei Lili şi Hagen, faţă în faţă, nu se recunosc, dar ceea ce simt nu a fost sfâşiat. Colţii lui strălucesc albi sub fălcile mârâinde, smulgând privirii ei lacrimi îngheţate de frică. Aici capătă sens motto-ul – „Poate tot ceea ce ne sperie este, în esenţă, ceva neajutorat, ce-şi doreşte iubirea noastr㔠(Rilke) – sub semnul căruia se săvârşeşte această peliculă. Iubirea este scut! Iubirea este muzică! Iubirea este lumină! Iubirea este unica izbăvire!

© 2007 Revista Ramuri