| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Țară fără dovezide Franz HodjakTraducere de Cosmin DragosteEditura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015 Din volumul Ţară. Fără dovezi/ Land. Ohne Beweis, ediţie bilingvă româno-germană Franz Hodjak (27 septembrie 1944, Sibiu) scriitor german originar din România. Echinoxist. A studiat filosofia la Cluj şi în perioada 1970-1992 a fost editor şi traducător la Editura Dacia din Cluj. A tradus în limba germană poezii de Ana Blandiana, Adrian Popescu, Aurel Rău, Eugen Jebeleanu, Alexandru Căprariu. În 1992 emigrează în Germania, iar în prezent îşi continuă activitatea scriitoricească în Usingen. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1976), Premiul pentru scriitori al oraşului Mannheim (1982), Premiul pentru literatură a BDI (Societatea industriei germane, 1991), Premiul de onoare la Andreas-Gryphius-Preis (1992), Premiul pentru scriitori al oraşului Minden (1995), Premiul onorific Kester Haeusler al Deutsche Schillerstiftung (2005) etc.
Vama Veche ceru-nalt ca buricul nimicului, moartă maşina de scris şi desăvârşită liniştea. clopotele amiezii, la radio Boulez. prin ferestre se năpusteşte parfumul salcâmilor, care trezeşte amintiri nostalgice cu păduchi laţi. dune, pierdere. un loc la capătul lumii. aici totul are culoarea laptelui de capră, frunzişul, vorbele, duminicile, moartea, pisicile, rotirea pescăruşilor, zilele trec fără certitudini, fără îndoieli. moşnegii se holbează la umbrele lor care se tot micşorează, nebunul satului are funcţia de paracliser, femeile tinere primesc scrisori lungi şi bani. toţi se lămuresc în toate ziarele despre ei înşişi. soarele se întoarce punctual, în fiecare dimineaţă, pe post de soare, paza de coastă este într-adevăr pază de coastă, surprizele sunt aceleaşi. iar ceea ce nu s-a întâmplat, nu conteneşte să nu se întâmple (din vol. Flieder im Ohr)
Delta Dunării. Mila 23 face bine să ştii că aici e capătul lumii stai lungit în barcă orele vâslesc cu burta-n sus străzile-s pustii, pustii sunt curţile viaţa se-nveleşte-n ascunzişuri ca o sinucidere perfectă încă mai sunt la putere legea şnapsului dumnezeu şi iubirea solidă nimeni nu dă buzna să-ţi şoptească la ureche nimeni nu-ţi vrea binele gândul acesta te face uşor şi fericit şi poţi privi cu interes musca de pe braţ fără să fii deranjat nimic nu pătrunde în acest pustiu verde în afară de două, trei ziare săptămânal care umplu toate fisurile şi altele pe deasupra (din vol. Flieder im Ohr) Gară într-un orăşel stau aici şi privesc măturătorii şi după-amiezile sunt tot mai lungi şi cabinele de telefon sunt stricate şi singurătatea creşte şi mă-ntreb câte minciuni mai sunt necesare până să iasă la iveală adevărul şi este vară şi plouă şi cineva pleacă pentru totdeauna şi câţiva recruţi chiuie şi pute a urină şi fetele stau în trenuri de navetişti şi la radio e mereu acelaşi lucru şi pe ferestre sunt lipite muşte şi pe sub streşini şi-o trag porumbeii şi un altul îşi uită limba şi scârţâie uşile şi este vară şi lumea-i frumoasă şi berea dă putinţa şi şnapsul adevărul (din vol. Flieder im Ohr) Portret în fiece dimineaţă el coboară cele cinci trepte trage repede aer şi lasă în urmă oftatul neconsolat al portierei fumează a treia ţigară merge pe aleea cu tei ca printr-o altă lume încearcă să se concentreze viaţa i-a-nceput cu dosarul socrului său are unsprezece perechi de pantofi ventilatorul îi dă curaj dă telefoane peste tot ar cere legătura şi cu dumnezeu de-ar fi sigur că există întreaga zi are ca ocupaţie să nu aibă timp semnătura sa cântăreşte lumi îşi bea whisky-ul peste drum când nu e la Paris abia îi poate ţine pe prieteni la distanţă nu are greutăţi în afară de cele cu ficatul din când în când îşi caută, pentru variaţiune, un motiv să fie nefericit sprijină echipa locală de fotbal se recomandă călduros ceea ce străluceşte în pahar înainte de culcare nu sunt somnifere ci o proteză dentară din Lucerna acolo e actul lui de identitate acolo e deşteptătorul acolo, ochelarii, acolo e un strop singuratic de sudoare acolo, butonul de la radio tot mai mult se aseamănă cu obiectele ce-l înconjoară din când în când îşi mângâie chelia ca şi cum ar vrea să se asigure că încă îi mai e acolo capul (din vol. Flieder im Ohr) Apel insistent dragi părinţi, eu sunt lupul şi cerşesc pomeni munţii s-au prefăcut în ciment, pădurile au fost rase, buldozerele nivelează cele din urmă pajişti. e suficient de rău. din cutiile goale de conserve nu poate trăi nici cel mai modest lup. ca să nu mai vorbim despre hârtie şi cioburi şi încălţări vechi. şi dacă eu pier, gândiţi-vă, cum îi mai învăţaţi voi, voi, cei care fugiţi de discuţiile deschise, pe copiii voştri să se orienteze în lume? (din vol. Flieder im Ohr) Conferinţă despre flori se poate întâmpla oricând. ce? habar n-am. eu, din partea mea, cresc flori. florile sunt flori. asta, pe de o parte, pe de altă parte, asta sunt şi mâine. nicicând mirosul, fie că e delicat, înţepător sau aspru, nu e o aluzie. în niciun caz una nedorită. tocmai de aceea, florile miros atât de plăcut. dacă nu au suficientă lumină, mor, aproape pios, aş putea zice. sau a văzut cineva vreo floare revoltându-se? ca viziune asupra lumii, culoarea lor nu e obligatorie. faptul că atârnă peste graniţă capul unei flori, e doar pură întâmplare. asta e important. vă rog, nu am spus decisiv. ce-ar mai fi o bucurie sau o nenorocire fără flori? să nu mai vorbim despre răbdarea lor. nu dorm nici la şedinţe nici la mese aniversare nu fac belele, indiferent că sunt singure sau în grup. astea-s florile stimate doamne şi domni. din când în când, să recunoaştem, mai gâdilă nasul câte unui mort. dar asta nu-i deranjează nici măcar pe cei câţiva care observă acest lucru. (din vol. Flieder im Ohr) Poezie cu gândac Pe coala nescrisă se târăşte un gândăcel care nu lasă urme cât de singur trebuie să fie acest gândac despre care nu ştiu nimic şi care nu lasă urme pe o coală curioasă vine din Răsărit sau de la Athos e indian sau ortodox sau anarhist sau face parte din Mişcarea păcii sau e poponar sau bea bere sau e fetişist sau toate laolaltă dacă e expulzat nu mai are patrie sau e neamţ care vrea să emigreze şi ştie că de ceea ce vrea să fugă e universal sau se apropie cu paşi atât de maiestuoşi ca să-i confere nimicului măreţie cum îl cheamă pe acest gândăcel şi de ce caută această coală pe care se târăşte atât de demonstrativ fără să lase urme (din vol. Die Faszination eines Tages, den es nicht gibt) Nec plus ultra Ceea ce mereu face parte din asta: fruntarii invizibile ca aerul compus din particule, presupuneri, cauze, cărora li se fâlfâie de noi. Un fel de chimie pe care vorbirea e pe cale s-o priceapă. Lizibile, în vreme ce se fac comparaţii, rămân gările, reclamele luminoase, urme de sălbăticie, tomografii, nopţi care devin mai scurte sau mai lungi. Odată, domnul Kamilli a vrut să trăiască din bunurile aduse la ţărm. Cu timpul, s-au făcut bucăţi lucrurile care te fascinau când cu umbra lor te jucai odinioară, în peştera lui Platon. (din vol. Die Faszination eines Tages, den es nicht gibt) Alandala Despărţirea e ceva pe care te bazezi că-i sută la sută sigur. În sens invers acelor de ceasornic să baţi drumurile, până-ţi dispare propria umbră. La târgul de vechituri sunt emigranţi la ofertă, cel mai nou film are succes şi vinul se tescuieşte din nebuni. Cineva şi-ar cere scuze dacă ar şti de la cine. Să te holbezi la libertate până ce o vezi din spate. (din vol. Die Faszination eines Tages, den es nicht gibt) Prilejuri Gâdilăm prilejurile până ce ele râd. Un motiv de a citi acum poeme în a brazilor limbă, a curentului de aer sau a unei furnici nu există. Probabil mai târziu, în Viena unde nu vom da peste niciun vienez. Botezăm noaptea Klingsor. Totu-i atât de mişto ca şi când am fi ronţăit dintr-o ciupercă otrăvitoare. Dovezile că încă mai existăm le strângem la mese. Astfel înlăturăm claritatea. (din vol. Die Faszination eines Tages, den es nicht gibt) Ţară. Fără dovezi O sticlă de cola conţine atâta singurătate, cum numai un pictor poate înţelege. Caprele fac tumbe, ca şi cum ar mai exista ceva care să merite să fie adevărat, dar care nu are nume. Întotdeauna am fost ceea ce nu devenim în veci. Cel mai trist lucru care există este să dai ortul popii din cauza propriei sănătăţi, indiferent care. Dacă nu există altceva, un ciorap pe un tablou poate fi un eveniment. Suntem coloane anonime ce sprijină cerul, altfel ar fi făcut praf de mult tot ceea ce vine în urma noastră. Muzele se retrag în containere de gunoi unde poate că mai există ceva măreţ. Încerc să consolez această zi cu toate că nu va avea nevoie de mine. Dacă mă uit atent circa patru minute la un porumbel pe acoperiş, atunci indefinibilul e atât de aproape, încât îl poţi atinge. Asta îţi dă curaj să nu adresezi nimănui niciun mesaj. (din vol. Die Faszination eines Tages, den es nicht gibt) Poezia de la ora 21:39 Cine aşteaptă o surpriză, trebuie deja să iasă-n lume sub nume fals. Poliţia, zeiţa iubirii, reglementează legea cererii şi ofertei. Norocul desface coapsele ca după o rugăciune, în numele tenişilor, al preţului benzinei şi al sfântului leandru. Faptul că în veşnicie nu există floarea soarelui, nici public, nici poveşti în hoteluri, nici avânt, nici prăbuşire, întunecă perspectiva. De aceea pictăm acribic cu scene colorate sicriul, în care vom zăcea. (din vol. Die Faszination eines Tages, den es nicht gibt) Ceaţă Pe ceaţa asta nu poţi decât să fii bucuros că n-ai aripi, deci nici n-ai putea intra în coliziune cu ceva, care tocmai este depus la muzeul iluziilor. De fapt, se aud voci, undeva sus, dar nu se poate vedea nimic, cu care ai putea intra în coliziune, pentru că nu ai aripi. (din vol. Die Faszination eines Tages, den es nicht gibt) Poezie scrisă în septembrie Se înserează, fiindcă rugina cade pe lumină. E vremea ca pubelele de gunoi să fie duse pe străzi, să tragi draperiile, cu toate că tainele au loc altundeva. Îngeri de pază care aţi fost ucişi în noaptea aceasta, fiţi drăguţi unii cu alţii, gândim noi, emigranţii, dimineaţa. (din vol. Die Faszination eines Tages, den es nicht gibt) Elegie vieneză Locuiesc în cadrul unei uşi Nu-s nici înăuntru, nici afară Odată trecut-am pe Dunăre-n sus Armele erau îndreptate spre mine Noaptea, mobila scârţâie un protest şoptit Stăncuţa mă priveşte ca şi cum ar crede că sfârşitul rămâne deschis Mi-aş dori să aibă cuvintele curajul de a intra în vorbă cu uimirea dar şi graiul poartă ştampila datei expirării ca orice conservă de peşte în care nu există nici dialoguri nici monologuri Eu cred că de aceea Dunărea e atât de tristă pe malul acesta pe celălalt pe râu în sus pe râu în jos Peste tot e regiune de frontieră Altfel de unde vine singurătatea asta (din vol. Die Faszination eines Tages, den es nicht gibt) |