| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziede Ştefan Ciobanudespre întrebarea fără predicat 1. dacă ai fi un desen dintr-o carte de colorat ţi-aş creiona un arc pe umăr în locul hainelor şi printre degetele de la mâna dreaptă ţi-aş desena alte degete ale unui corp invizibil pe care va trebui să-l recompui unind punctuleţele numerotate de colorat nu te-aş colora aş da pagina la desenul următor moment în care în timp ce am urla pentru că nu ne-am recunoaşte ne-am scurge ca nişte ceasuri rolex golite de mecanisme 2. aseară în cameră a fost linişte cu excepţia unui contact imperfect al unui ştecăr cu priza picioarele mele făceau cercuri cu vârfurile degetelor tinzând spre tavan de zece ori cu fiecare mi-a spus kinetoterapeuta şi telefonul făcea din când în când blink! de la stropul unui sms care îi tot cădea pe pervaz 3. când cumpăram struguri am primit un sms de la tine vânzătoarea a tresărit un câine mic de statură şi-a ciulit urechile minotaurul ceasului de perete a trecut la minutul următor o doamnă s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă am spus ceva apoi mi-a cerut un leu aşa să-ţi ajute Dumnezeu! şi să te iubească iubita că eşti băiat bun maică 4. de câteva secunde este ora 4 p.m. stau nemişcat de parcă cineva mi-a pus o întrebare fără predicat de câteva secunde bune este ora 4 p.m. poate sunt un stop cadru dintr-un film de-al lui lynch tresar şi cu mersul lui quasimodo caut prin casă pe cel care mi-a răvăşit mobila despre arta de a da nu ştiu cum va fi viaţa în următoarele cinci minute ştiu doar că împietresc încontinuu pe catedrala adusă de acasă şi că ceva luminat din mine zumzăie ca o bombă cu presimţire de una dintre gheare mi s-a agăţat nu demult plăcuţa cu ascensor defect dar tu ai găsit drumul furnicilor şi iată-te escaladându-mi trupul gigant eşti singura care îl poate opri pe road runner când îmi pui mâna în piept după care îmi arăţi cu degetul câmpurile magnetice stârnite de filosofia feng shui pe care o descoperim ca nebunii (aşa parcă au rost ceasul cât pumnul lui mike tyson acoperişul care se întinde şi se ridică păsările care smulg ţiglele stârnind jos ţipetele oamenilor) în serile de revelion vedem cum liniştea înseamnă un deget de-al meu unul de-al tău şi tot aşa până la cinci îmi vorbeşti despre arta de a da intri în camera motoarelor prin chepengul urechii pui acolo pe cazanul mare cadoul tău pur sânge & te ascunzi după mesteacănul acoperit de miliarde de celule nervoase mimând foşnitul miriapodului rătăcitor dar cu liniştea cum stai? mă mai întreabă din când în când farurile unei maşini care-mi pun în evidenţă aripile şi colţii numai atunci duci degeţelul la gura ta apoi încet la gura mea îmi spui să tăcem ca să strigăm în gura mare nu suntem acasă! puncte puncte mamă tuşeşte-mi abecedarul la ureche ca să devin uzina unde se lucrează în patru schimburi în care muncesc conducte salopete maşinării + zgomotele stridente ale viitorului ~ uzina care flutură prin geamuri sparte panglicile de la aniversarea de anul trecut unde nu a fost nimeni absent dar nici prezent ~ uzina care-şi păstrează fericirea ascunsă în angajaţii morţi de cancer pe care îi readuce dimineaţa la serviciu ~ uzina care scrie poezii la lumina chioară din ghereta paznicului poezii puse la panoul din curte în timp ce plouă bate vântul şi fulgeră şi paznicul se zăreşte în iarbă tuşeşte-mi mamă în inimă pentru a se stinge iluminatul cu sânge din hală să se pornească bezna aia de la sânul tău atât de necesară în împlinirea normei impusă de partid cât timp au aplaudat ei (nu-i poţi vedea dacă reflectoare puternice îţi apasă ochii) eram ocupat cu plânsul unuia din mine ziceam uite sunt într-un scaun cu rotile încă din copilărie deşi ştiu sigur că acest obiect dotat cu toate facilităţile psihice deteriorate aduse la zi face parte din istoria mea recentă inclusiv suportul pentru picioare rupt mă gândeam cum va continua viaţa fără micile tristeţi de care ştiam sigur că nu m-am bucurat cât trebuia eram pregătit să nu te mai întâlnesc să nu ne mai plimbăm pe strada unde ne-am imortalizat picioarele într-o fotografie rămasă dincolo pe un hard o să fiu călăuzit de alte mişcări decât cele conştiente (mi-am zis şi ei aplaudau) mă vor muta (aplauze) imediat ce se va termina spectacolul dintr-un pat în altul pe braţe care uneori vor mirosi a transpiraţie (aplauze aplauze aplauze) visul şi realitatea au făcut rocada mare am murmurat la microfon îngânat de microfonie au pus între mine şi tine furnalul reginei începusem să suspin pe scenă eram un copil falimentat şi în lacrimile de pe obraji se reflecta tabloul cu tovarăşu delicateţea camuflajului o umbră mi-a trecut în seara asta peste faţă semn că tipa de vizavi a închis într-un târziu geamul am stat cam douăzeci de minute la o distanţă de o stradă şi două trotuare ţigările noastre aprinse în noapte s-au văzut pentru câteva momente ca farurile unor motociclete dintr-un tunel ce leagă oraşele în care locuim eu la şapte ea la zece nu ne-am ghicit vorbele nu ne-am citit gândurile ne-au crescut poate braţele suficient cât să ne mângâiem dar nu ne-am dat seama şi în liniştea născută am lăsat asfaltul să ne care scrumul până dimineaţă când îl vom lua amândoi pe tălpi în drum spre muncă sau aşa ne va face plăcere să credem tot restul vieţii aşa vom povesti peste ani şi ani că în dimineaţa următoare am dus fiecare scrumul pe tălpi departe printre oameni cel puţin unuia dintre noi îi va face plăcere să |