Străzile erau înţesate de haine

Care îşi vedeau de treburi.

Unele alergau să nu întârzie la servici,

Altele flecăreau,

Ori intrau prin magazinele de îmbrăcăminte

De unde ieşeau modele noi.

O servietă importantă, contabilă,

Flirta de o jumătate de ceas

Cu o poşetă de piele de şarpe,

Spunându-i direct,

Apoi deandoaselea

Toate cuvintele referitoare la vreme.

Pe linia troleibuzelor

Circulau fiare de călcat.

Iar eu căutam oamenii.

Ştiam că trebuiau să se afle

Fie în buzunarul de la vestă,

Fie în faţa ori în spatele hainelor,

Anexaţi cu o clamă.

(din Ramuri, nr. 4, 1964)

Zarbă şi cu Ribla s-au luat la ceartă.

El zicea că e aşa, ea zicea că nu e aşa.

El s-a-nfuriat şi s-a luat c-o ţeapă după ea.

Şi ea ştia un rost în ulucă, fuga acolo.

Bagă capul să treacă dincolo, prin gard,

Dar n-a mai încăput decât jumătate,

Cine ştie, nu mai trecuse de mult pe acolo, se mai îngăşase.

El a prins-o numai bine, cum trebuia, cu ţeapa.

Şi dă-i şi dă-i.

Se strânsese lumea, ea ţipa din partea ailaltă,

Da’ o durea dincoace.

Când a lăsat-o a trebuit să mai rupă o ulucă, s-o scoată

De-acolo.

De-aia Riblei îi ziceau toţi ca să nu mai muncească,

N-are nevoie, că ea îşi are rostul ei.

(din Ramuri, nr. 6, 1975)