Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un poet evreu al lumii de azi

        de Adrian Popescu

Un poet evreu al lumii de azi care asimilează convingător o întreagă tradiţie spirituală ebraică şi în sens larg europeană, occidentală şi răsăriteană, este Moshe B. It’Zaki, profesor în nordul Israelului, autor al mai multor volume de poezii. Cum ştim destul de puţin despre lirica de-acum a Israelului, din traduceri sporadice sau prin contactul cu unii scriitori contemporani invitaţi la Festivalul internaţional de literatură de la Neptun, volumele, cum este cel pe care urmează să-l comentez, reprezintă gesturi nu doar binevenite, ci şi necesare pentru a cunoaşte poezia acestui spaţiu cultural viu, dar cu străvechi rădăcini. Volumul Pasărea din umbră, apărut la Editura Galaxia Gutenberg, în 2015, în traducerea lui Paul Farkas, ne dă imaginea cotelor valorice atinse de poezia care se scrie în Israelul contemporan. Profesorul Moshe It’Zaki a tradus din poemele Anei Blandiana o selecţie sub titlul, aparţinând autoarei, Refluxul sensurilor, dar şi o piesă a dramaturgului Radu Ţuculescu, lucrează acum la alte transpuneri din limba română, are o poziţie universitară însemnată la colegiul „Oranim”, unde predă literatura ebraică şi coordonează un program educaţional interdisciplinar. Se vede că poetul, semnând deocamdată nu mai puţin de şapte volume, nu doarme sub multele-i, de bănuit, solicitări şi scrie cu plăcerea celui care prin scris se simte în miezul lucrurilor. Deschizi cartea şi dai de un ton firesc, proaspăt, acaparant, de un portret memorabil al mamei. Citeşti uimit de modul original în care se mai poate spune ceva nou şi autentic nu doar despre cea care l-a adus pe lume pe poet, ci şi despre mama ca fiinţă universală: ,,Mama mea cea scundă e ca o coloană de lumină./ Încet încet vederea i se pierde./ Cum va arăta?/ Precum Terezias din Delfi rătăcind în întuneric/ luminând drumul altora.// Mama încă rătăceşte în beznă/ pipăind carnea orezul ceapa şi usturoiul.../ Dar când îi spun că am făcut din făină de mălai mămăligă cu brânză/ faţa i se luminează în întuneric/ de parcă am proorocit/ cea mai mare profeţie a alinării”.

Tradiţia religioasă este asumată în multe poeme, dar cu un simţ fin al actualităţii, unde se păstrează boarea sacrală. Iată, de pildă, această trimitere la Cartea Exodului: „Aidoma tuturor evreilor/ şi călătoria noastră a început în grabă în Egipt.../ Noi ce încă suntem sclavi/ Purtăm cu noi dorinţele/ pe muntele Nebo/ în Ţara făgăduinţei”. La fel trebuie citite, în cheie aluziv-religioasă, poemele Rătăcind prin Emek IzraEl, Rugăciune de încheiere, sau Chivotul fiecăruia. Alteori, ca în cuceritorul poem de dragoste postmodern Tristan şi Isolda la Plafar, miturile europene prind şi ele viaţă în ambientul cotidian. Străvechiul şi imediatul sunt puse într-un incitant dialog în poezia lui It’Zak, secularizarea de secol XXI nu a sterilizat sentimentul sacrului, emergenţa sa producând minunea deschiderii corolei poeziei veritabile. ,,Am plantat o pasăre/ a paradisului într-un strat de flori/ şi m-am rugat să înflorească în glorie şi extaz” – versurile sunt enigmatice prin indeterminarea lor generoasă, abstracte şi concrete, deodată, clare şi multiplu interpretabile. Polisemia lor întreţine de fapt misterul poetic. De altfel, Cum citim poezia este o desfacere în şuviţele fluide ale receptării actului poetic; sora poetului, deşi având o meserie practică, ne-literară, e haar-stilist, va şti să ,,distingă/ cine e piatra preţioasă/ cine este prefăcut şi rece”. Poezia dedicată tatălui, Pe patul de fier în spitalul Carmel face casă bună cu cea închinată mamei. Cu un ton discret dramatic, ambii părinţi sunt evocaţi de un fiu iubitor în poezia Două table. „Poezia naşte cititorul”, afirma undeva tranşant autorul, pentru c㠄în morile inimii/ pe partea întunecată a lunii/ ceva se întâmplă/ ceva se deschide/ ceva erupe”. Expresiv şi credibil spus.

© 2007 Revista Ramuri