Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Reţete şi instrucţiuni

        de Alina Gioroceanu

Pornind de la perspectiva gramaticii textuale, absorbită ulterior în lingvistica textuală, autoarea developează treptat cadre teoretice care permit focalizarea obiectului preocupărilor sale: un tip de text marginalizat ori ignorat de studiile de specialitate, caracterizat de orientarea sa spre destinatar şi spre tipul de acţiuni pe care acesta trebuie să le execute. Este vorba de textul injonctiv, regăsit iniţial în taxonomia textuală a lui E. Werlich (1975), ale cărui genuri (reţeta de bucătărie, modurile de întrebuinţare, ghidurile turistice) sunt reperabile prin corelarea cu anumite tipuri de discurs (discursul gastronomic, discursul ştiinţific, discursul turistic şi publicitar).

Mariana Pitar nu îşi propune rezolvarea unor dispute teoretice care privesc fie eşecul analizei de discurs, fie inadecvarea descriptivă şi explicativă a lingvisticii textuale, fie lipsa de fundament a programului de cercetare pe care acesta se construieşte, dispute care, în esenţă, revigorează cercetările semantice şi pragmatice. Autoarea adoptă teoria gramaticii textuale, în orientarea sa modernă, care lasă deschisă calea unei afirmaţii discutabile: „pragmatica face acum parte din gramatica textual㔠(p. 30). Înţeleg însă, din ampla expunere teoretică generală, privitoare la gramatica textuală şi la clasificarea textelor, întinsă pe aproximativ jumătate din lucrare, că scopul său iniţial este de prezentare a unor modele şi consideraţii teoretice care să conducă spre descrierea detaliată a textelor injonctive.

În alegerea conceptelor operaţionale, pentru evitarea confuziei care încă domină cercetarea lingvistică actuală, prin text se face referire la o „structură lingvistică organizată în jurul unui act de limbaj având o macrostructură comună tuturor genurilor sale, precum şi anumite caracteristici semantice specifice”, în vreme ce discursul reprezint㠄o formaţie lingvistică mai largă, legată de un domeniu social, cu anumite genuri specifice, aşa cum îl concepe Bahtin (1984)”. De aici, se realizează trecerea spre tipologii textuale ori discursive, în care îşi găseşte locul, sub diferite denumiri (e.g. prescriptiv, instructiv la J.M. Adam, procedural la Longacre, Rastier, discurs programator la Greimas), şi textul injonctiv.

În analiza acestui tip de text, autoarea se va raporta la criteriile generale utilizate în caracterizarea textelor: actul de limbaj şi relaţiile dintre autori care trimit la poziţia locutorului, la intenţie, la focalizare, la registru, respectiv la genurile discursive şi la caracteristici gramaticale. Este adăugată aici perspectiva psihologiei cognitive, interesantă ca abordare prin expunerea fazelor de transformare a textului, conceput iniţial ca reprezentare declarativă, în cunoştinţe procedurale, care rămân stocate în memoria de lungă durată.

Cu toate că genurile textului injonctiv diferă de la o tipologie la alta, fiind polarizate de criterii diferite, autoarea reţine reţeta de bucătărie, ca gen prototipic, precum şi instrucţiunile de folosire, ghidurile turistice şi regulile de joc. Pe lângă acestea, grupează sub denumirea de microtexte injonctive, avizele şi atenţionările şi, sub denumirea de secvenţe injonctive, sfaturile sau recomandările, precum şi promisiunile electorale sau propaganda politică, decupate din spaţiul extins al discursului politic.

În caracterizarea textului injonctiv interesează atât elementele ce ţin de structura compoziţională, de suprafaţa textuală, cât şi elementele care ţin de conţinut. Schema cognitivă este proiectată într-o schemă semantică şi presupune o succesiune de acţiuni care susţin un obiectiv, un stadiu iniţial, un mod de acţiune şi un stadiu final. În cadrul structurii compoziţionale sunt delimitate reţeaua vizuală, care surprinde o anume organizare grafică, prin separarea în paragrafe, numerotare, evidenţiere a operaţiilor ori a etapelor, şi cea sintactico-morfologică caracterizată, în special, prin reducerea conectorilor textuali care au rolul de a realiza coeziunea sintactică.

Ca act de limbaj directiv, aşa cum este caracterizat acesta în cunoscuta teorie propusă de J. Searle, injonctivul se individualizează prin direcţia de ajustare dinspre cuvinte spre obiecte. Autoarea introduce o reprezentare a unui spaţiu multiform, de relaţii modulare, care se raportează la o reţea referenţială şi semantico-lexicală, şi se ghidează după parametrii modali şi ilocuţionari.

Utilă ca informaţie şi analiză, mai ales în ceea ce priveşte ultimul capitol, care aduce a parte finală de algoritm, a ceea ce era de demonstrat, lucrarea poate fi comprimată, extinsă, rescrisă (cu o uşoară atenţie la exprimare, ce-i drept). Teza însă rămâne aceeaşi: textul injonctiv există ca text bine individualizat lingvistic.

© 2007 Revista Ramuri