Sec, în statuia unei vorbe pleoscăite

Sunt dalta ce nu mai ciopleşte-n sensuri

Sau poate-n nonsensul braţului cu care strâng

Amintiri sparte-n cleşte de versuri ce plâng.

Afla-ne-am pe-un deal de viţe moarte.

Amprenta de pe iarba ce-am călcat-o

Moare de umilinţa infectării plate

Căci eu sunt un virus

Inapt să virusez.

Îmi place să ucid fără scop

Doar atunci când nu-ţi citesc minţile;

Să storc din raţiune şi din concluzie

Rămâne doar un „ia aminte,

Am nevoie doar de un prosop”.

Te-am prins de gât cu firea,

te-am prins într-un accent;

Ne excităm numai cu privirea

într-un sex aspru vorbit atât de lent.

Tremură sânge şi plăcere din tine,

fumând din aroma adâncimii ude

sarea cerului, privirea ta şi fiori moi

când ne lipim gemetele surde

printre foi.

C-o esenţă de ciudat în tâmpla-mi bubuind

Prea multă raţiune ca să trăiesc cuvântul

Aripa de fluture mi se zbate când.

Din când în când mai urlă lupul.

Aşa că socoteala mea e că voi muri

Într-un amurg petrecut în remuşcări şi plăcere

Ce simţ mirific, când un susur de ceva

Îmi şopteşte precaut de printre perdele.

Are pielea suavă şi sub pătură un pistol

Ochii ei trădează un extaz psihopat

Singuri, trac, noi şi un sex de protocol

Îmbulzeală de fiori, o esenţă de ciudat.