Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Violete albe şi verzi

        de Haricleea Nicolau

Suffragette (2015)/ Sufragetele

• Regia: Sarah Gavron

• Scenariul: Abi Morgan

• Distribuţia: Carey Mulligan (Maud Watts), Helena Bonham Carter (Edith Ellyn), Meryl Streep (Emmeline Pankhurst), Natalie Press (Emily Davison), Anne-Marie Duff (Violet Miller), Romola Garai (Alice Haughton), Ben Whishaw (Sonny Watts), Brendan Gleeson (Steed), Samuel West (Benedict), Adrian Schiller (David Lloyd George).

• Imagine: Eduard Grau

• Costume: Jane Petrie

• Decor: Barbara Herman-Skelding

• Design de producţie: Alice Normington

• Muzica: Alexandre Desplat

• Durata: 106 min.

• Filmările au început în februarie 2014; este primul film care s-a filmat şi în Palatul Parlamentului, cu acordul membrilor parlamentului britanic. S-a filmat în 8 locaţii din Anglia, printre care amintim Big Ben, Palatul Parlamentului, Westminster, Myddelton Square – Londra, Chatham – Kent, Harpenden, Elstree – Hertfordtshire, Windsor – Berkshire

• Premiera: 4 sept. 2015 - Festivalul de Film Telluride, Colorado, S.U.A.; 12 oct. 2015 în Marea Britanie.

• Premii:

Brendan Gleeson – cel mai bun actor în rol secundar –British Independent Film Awards, 2015

Sarah Gavron - Tangerine Entertainment Juice Award - Festivalul de Film Internaţional Hampton, 2015, New York

Carey Mulligan - Actriţa anului - Hollywood Film Awards 2015

Sarah Gavron – Premiul publicului – Festivalul de Film Mill Valey, California, 2015

 

 

„If all men are born free, how isthat all woman are born slaves?” (Mary Astell, „Some reflections upon Marriage”)

La peste un secol de la mişcarea sufragetelor, filmul Sufragetele (2015) devine un necesar tribut spre a onora memoria tuturor femeilor care au luptat pentru obţinerea unui drept uman indiscutabil: acela de a vota. În esenţă, discursul cinematografic propus aici reclamă drepturi mult refuzate femeilor de-a lungul timpului (dreptul maternal, dreptul de vot, salarizarea egală cu bărbaţii pentru aceeaşi profesie) şi condamnă discriminarea femeii în societăţile falocrate şi profund misogine. Realizat de o echipă preponderent feminină, acest film este străbătut de un ton puternic feminist, desigur, prin subiectul abordat, dar şi prin accentele viguroase de a reliefa calităţile exemplare ale acestor personaje istorice.

Pelicula închipuită de Sarah Gavron spune o dramatică poveste despre călătoria femeii spre demnitate, spre dobândirea unui statut firesc. Evocând tensionatul moment culminant al mişcării sufragetelor, scenariul surprinde poate cea mai puternică manifestare feministă a începutului de secolul XX, când o serie de femei din clasa mijlocie (aici simple lucrătoare la o spălătorie) luptă într-o caldă complicitate, pentru recunoaşterea lor drept fiinţe umane egale în demnitate şi drepturi cu bărbaţii. Simbolic, acest film vorbeşte despre condiţia femeii de-a lungul timpului. Privită drept purtătoare a păcatului originar, considerată mereu inferioară bărbatului, situată la marginea vieţii cetăţeneşti, femeia a rămas mult timp într-o permanentă stare de subordonare a tutelei, paterne iniţial, apoi maritale.

Mizând pe ambiţia şi forţa evocării unor personaje exemplare, precum conducătoarea sufragetelor, Emmeline Pankhurst (Meryl Streep), Maud Watts (Carey Mulligan), Edith Ellyn (Helena Bonham Carter), Violet Miller (Anne-Marie Duff), Emily Davison (Natalie Press), filmul regizat de Sarah Gavron este construit cu tenacitatea, dar şi cu sensibilitatea unei femei. În toiul evenimentelor sociale tulburătoare se conturează impresionanta poveste a vieţii tinerei Maud, mamă şi soţie, angajată de la vârsta de 7 ani la o spălătorie, la 24 de ani deja maturizată înainte de vreme, cu ochii înlăcrimaţi de neputinţă, dar animaţi de un ţel. Soţul ei dispune înstrăinarea copilului, Maud neavând nici o lege la care să apeleze pentru a-şi apăra dreptul matern. Scena despărţirii mamei de copil (minunat micuţul actor Adam Michael Dodd) este de tragică reminiscenţă antică. Pare că la 2000 de ani distanţă nimic nu s-a schimbat faţă de momentul când Oreste, acuzat de matricid, a fost achitat de Atena, considerându-se că mama este doar depozitara pruncului, în esenţă, adevăratul părinte fiind tatăl. Visul eredităţii pur paterne exprimat în tragedie chiar prin Apolo, apare explicit şi la Aristotel, care socoteşte că în actul procreaţiei femela are rol pasiv, fiindcă nu secretă lichid seminal. Sacrificându-şi sănătatea, familia, Maud Watts suportă repetate bătăi şi încarcerări, greva foamei, hrănire cu forţa, hăituită de soartă, cu unica vină că s-a născut femeie (pentru că sufragetele intrau deseori în greva foamei, închisorile practicau hrănirea cu forţa, printr-un tub introdus într-o nară, procedeu dureros, traumatizant atât fizic, cât mai ales psihic: erau legate şi chinuite pentru a fi hrănite în acest mod). Ea devine glasul ripostei celor peste 1000 de femei încarcerate: „Noi spargem geamurile, noi punem foc. Pentru că numai războiul este singurul limbaj înţeles de bărbaţi! Pentru că ne-aţi bătut şi ne-aţi trădat şi nu mai rămâne nimic!”(Maud Watts). La poarta puşcăriilor, partizanele îşi aşteptau colegele cu violete şi insigne de onoare în culorile violet, alb şi verde. Acestea simbolizau demnitate, puritate şi speranţă, dar exprimau încifrat şi un îndemn: „Give Women Vote!”

Dincolo de abuzurile făcute asupra femeilor, dincolo de scenele umilirii publice, momentul evocat de Sufragetele surprinde în cadre de o poezie uluitoare (scenele de la spălătorie, rufele albe umflate de vânt deasupra tristeţii femeilor, plan-detaliile cu aburi şi stropi de sudoare) tensiunea dinaintea sacrificiului suprem făcut de una dintre partizane: în timpul unei curse de cai, Emily Davison (Natalie Press) se aruncă sub calul regelui. Deşi acţiunea se petrece în Anglia anului 1912, abia în 1928 femeile au obţinut drepturi de vot depline.

Tacit, în ciuda manifestărilor de tip feminist, expresia tota mulier in utero străbate timpul, dovedind mai noul it is a man’s world, unde masculul este cel important, este ceva, iar femeia este alt-ceva, un soi de alteritate a celuilalt sex. „Umanitatea este masculină, iar bărbatul defineşte femeia nu în sine, ci relativ la el. Ea e inesenţialul faţă de esenţial. El e Absolutul, ea este Celălalt”(Simone de Beauvoir, Al doilea sex). Palpitant şi emoţionant, Sufragetele este o puternică şi aşteptată mărturie, o transformare necesară, pecetluind un fapt istoric al umanităţii, dar este şi un strigăt care ar trebui să răsune în toate acele colţuri ale lumii unde femeia încă mai este marginalizată, abuzată fizic şi psihic, fiind socotită o alteritate a (bărbatu)lui.

© 2007 Revista Ramuri