Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O „călătorie” în alb şi negru

        de Cătălin Davidescu

Personalitate complexă, atentă atât la propriile sale gesturi artistice, cât şi la ceea ce se întâmplă în jurul său, Dragoş Pătraşcu îşi conturează profilul cu o sensibilitate şi o tenacitate care l-a făcut cunoscut nu doar drept unul dintre cei mai interesanţi graficieni ai generaţiei sale, dar şi ca un profesor şi curator inspirat. Conştient de limitele unei existenţe provinciale, chiar dacă este vorba despre Iaşi, el a reuşit, printr-o lungă serie de eforturi asumate, încă din anii debutului, să îşi impună creaţia în spaţiul naţional. Momentul „deschiderii” – anul 1989, i-a oferit şansa unor orizonturi de recunoaştere mai largi, cu predominanţă europene. Asemenea traseelor sale geografice, şi discursul său vizual s-a diversificat, mai ales în ultimul deceniu, dezvoltând o dispoziţie accentuată pentru obiect. Consider acest apetit al creaţiei sale pentru cea de-a treia dimensiune tot ca pe o formă de manifestare a liniei, deoarece, stilistic, obiectele sale nu deviază de la conceptul estetic iniţial. Suntem, astfel, în faţa unui univers grafic care, mai nou, a căpătat şi o valoare tridimensională. Până aici artistul a avut un parcurs previzibil în sensul că, debutând în anii ’80 sub semnul unei educaţii tradiţionale (desen & multiple) cu dominantă realistă, treptat, forma a început să se epureze de amprentele contingentului, migrând spre sinteza unui desen non-figurativ. Dacă, iniţial, energia proprie personalităţii sale era conţinută în forme, ea este ulterior transferată liniei, colajului şi obiectului. Tot acest drum este însă reflexul unei singure expresii vizuale – desenul.

Teza de la care ar putea să înceapă întreaga lectură a creaţiei sale poate fi structurată pe două axe importante, definind caracterul autoreferenţial al acesteia. Se observă, pe de o parte, palierul orizontal – de citire iconografic㠖 incluzând perspectiva relaţiilor sale cu sine sau cu ceilalţi, unde lectura „la firul ierbii” este ca un jurnal. Dintr-o perspectivă tutelară, palierul vertical impune privirea de tip auctorial, permiţând investigarea ipostazelor generale în care autorul îşi face simţită prezenţa ordonatoare asupra propriei sale lumi.

Dragoş Pătraşcu este, în adâncul său, un rocker cu educaţie renascentistă, care îşi formulează identitatea artistică în funcţie de aceste două coordonate primite şi dobândite în peste trei decenii de căutări. Dorinţa lui de ordine şi echilibru îşi găseşte şi acum expresia tot prin intermediul unor riguroase alcătuiri compoziţionale. Recursul la un vocabular grafic bine ancorat în formele clasice ale desenului îi oferă în continuare oportunitatea de a-şi manifesta în deplină libertate calităţile de bun stăpânitor al liniei şi al imaginaţiei. Conştient de multiplele posibilităţi de exprimare, formele sale bi- şi tridimensionale au adesea un caracter tăios grafic, în sensul unei concizii extreme, indiferent de faptul că suntem în prezenţa unei compoziţii cu un duct viguros sau a uneia unde creionul sau tuşul are o uimitoare continuitate în construcţia unui spaţiu ca o dantelă fină, îndelung elaborată.

De multe ori îşi construieşte desenele/ obiectele în registre legate între ele printr-un element care, nu întâmplător, constituie şi centrul de interes al lucrării. Acestea sunt ordonate pe orizontală sau pe verticală, linia conservând nealterată energia cu care artistul a trasat forme aspre sau delicate, ca într-un filigran.

Suntem într-un univers imaginar, în care energia virilă se îngemănează cu suavitatea, iar eroicul se manifestă asemenea unui ceremonial sărbătoresc. Opera sa este rezultatul unei neobosite curiozităţi, motiv pentru care artistul re-creează lumea pe un alt plan, unde materia se supune, nu atât legilor ei, cât legilor spiritului său iscoditor.

Privite de aproape, atât desenele, cât şi piesele tridimensionale se înfăţişează ca o alternanţă de planuri convexe şi concave, articulate ritmic şi delimitate de muchii ferme. Rotunjimi blânde se asociază cu linii tăioase pentru a realiza o expresie mai intensă. Jocul curbelor şi contracurbelor, amplu desfăşurate, închid forma într-un ansamblu riguros închegat. Personajele, atunci când apar, sunt tratate fie frontal, fie lateral, accentuarea verticalelor imprimându-le o ţinută statuară. Uneori, foloseşte şi pata, fie strict delimitată, alteori difuză şi transparentă, intervenind contrapunctic pentru a realiza o imagine picturală, cu luminozităţi pline de lirism şi o linie adesea valorată.

Povestea fiecărei imagini în parte este, de fapt, pretextul de a comunica uneori o stare, alteori un gând, o întâmplare, mereu câte ceva din viaţa sa.

© 2007 Revista Ramuri