Îmi este nesomn

de femeia-peşteră cu părul negru.

Îi îmblânzesc sălbaticele taine

cu stalacmite poleite de stele.

Umbra femeii-peşteră cu părul galben

îmi este nemărginire.

O explorez cu vise respirându-i cerul.

*

Vămi parazite

pe nesfârşirea vieţii de apoi

metamorfozează aerul împodobit

cu trofee

rămase zestre amintirii morţilor.

Măcar surdina din tâmplele

iluziilor migratoare

să le fie rugăciune-mblânzitoare

de răspântii.

Milele cerului

înlocuiesc treptele rupte de stihii

la scara pe care moţăie

cadavre de zboruri.

*

Pământul desprimăvărării tale

mă absoarbe

cântec de cocoş

diluat într-un ocean de dorinţe zeieşti.

Până unde ţi se pare

că ţii în frâu cabrajul orizontului sisific

laşi nemărginirea să-mi lumineze

intrarea în hora tainelor lactee

cu vapori de zădărnicie.

*

Fluidă,

rezistenţa nervilor mei la ocări

(mahalagioaice-mbrăcate excentric)

era bici compătimitor

pentru gălăgia microbilor din gura străzii.

Mama îmi punea praf de ruşine

sub pernă

când îi spuneam că visez şolduri de femeie

unduind să rămân în rândul cruciaţilor

împotriva burlăciei.

Din cuşti închiriate la nopţi nestatornice

evadau vise ca nişte pisici

cu ghearele tocite

de arderi zbătându-se-n felinarul iubirii.

*

Îi sărut şoaptele –

buze de goluri emailate

cu înşelăciune.

Priviri şerpeşti

ard pleavă de cuminţenie

în gura păcatului.

Golgotă a edenului,

aluatul de întinăciune

dospind

surâs de prăpastie

în glasul femeii.