Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Demonicul în Istorie

        de Gabriela GHEORGHIȘOR

Dan Stanca face parte dintre puținii scriitori români de azi care nu se sfiesc să abordeze temele „mari“. Ficțiunile sale „camuflează“ și totodată revelează interogații metafizice, teze etice și mistice de sorginte mai ales guénonistă. Problematica Răului, în general, și demonia lumii contemporane, postmoderne, în particular, reprezintă scheletul ideatic al construcțiilor epice ale prozatorului, a cărui formulă este definită de criticul Dan C. Mihăilescu drept „realism apocaliptic“, fantasmagoric și moralizant. Noaptea lui Iuda (Editura Humanitas, București, 2007), roman cu titlu simbolic (sugerând trădarea divinului, „orbirea“ păcătoasă a omului sedus de diavolesc), se înscrie în același „program“ spiritual și estetic al lui Dan Stanca, dar marchează și un progres. Scriitorul își individualizează mai pregnant personajele și reușește să dizolve în narațiune, cu beneficii artistice evidente, arhi-cunoscutul patos „doctrinar“.

Pavel Samsonov, naratorul romanului Noaptea lui Iuda, jurnalist la secția de politică externă a unui mare cotidian bucureștean, este un bărbat trecut de patruzeci de ani, abulic, ursuz, cuprins de lehamite față de munca redacțională și, în genere, față de propria viață, în care domnesc rutina și golul afectiv. Serile și le petrece prin cârciumi sordide, înecându-și dezabuzarea în votcă, împreună cu șefa sa, Cornelia Cherulescu, sexagenară alcoolică, domnișoară bătrână, „uscată“ de lipsa dragostei înainte de vreme, supraviețuind prin unica satisfacție a buletinelor de știri citite cu maximă conștiinciozitate. Spectrul ratării hrănește prietenia neobișnuită a acestor oameni cumplit de singuri, în căutare de paliative pentru o existență searbădă, într-un București murdar, colcăind de corupți, toxicomani, delincvenți și prostituate. Ascendența familială le oferă „alibiuri“ ca să-și motiveze destinul de înfrânți: Pavel aflase de la tatăl său că ar fi strănepotul unui mare general rus, care s-a sinucis după ce-și condusese armata la dezastru, în primul război mondial; Cornelia este fiica unui fost nomenclaturist stalinist, tras pe linie moartă după virajul spre național-comunism, pentru îngrijirea căruia își consumase energia, banii și tinerețea.

Atmosfera stătută, care învăluie personajele, se înviorează brusc, o dată cu știrea atacului terorist din 11 septembrie 2001 asupra Turnurilor Gemene newyorkeze. Întâmplări senzaționale și povești incredibile, scoase la lumină dintr-un trecut mai îndepărtat sau mai recent, ramifică narațiunea și complică „desenul“ realist cu linii fantastice și cu semnificații simbolice și mistice. Pavel Samsonov recunoaște în Suleiman Atta, unul dintre vinovații tragediei de la World Trade Center, pe Sulică Ață, prietenul de joacă din copilărie. Teroristul cu origine semi-românească (rod al pasiunii dintre o „floare“ de mahala și un militar egiptean în misiune secretă prin România) fugise din țară în anii ’80 și făcuse studii de economie la Londra. Intrarea în bizara „confrerie a ciungilor“, fundamentaliști islamici, foști militari afgani ai luptei împotriva invaziei sovietice armate, determinase întorsătura dramatică a destinului său. Samsonov o atrage și pe Cornelia în arcanele istoriei lui Atta și împreună se lansează într-o febrilă investigație, o aventură a cunoașterii în care descoperă fenomene misterioase și personaje ciudate, dostoievskiene, contorsionate moral, cu inflorescențe demonice și răzlețe urme angelice, actori cu „reprezentații“ spectaculoase, însumând game contradictorii, de la cinism la revelația mistică și de la ridicol la tragic (de altfel, aproape toți „eroii“ romanului se trag din pasta mustoasă, amestec de sublim și de imund, a tipologiei umane a lui Dostoievski). Unul dintre ele este Manuel Cincu, gropar la cimitirul Străulești, intelectual declasat care încearcă să-și „spele“ prin automarginalizare păcatul colaborării cu Securitatea. De profesie restaurator, făcuse parte dintr-o rețea de falsificatori de icoane a serviciilor secrete românești, care găsiseră o afacere profitabilă în „exportarea“ originalelor în străinătate. Printre beneficiarii „mânăriei“ se află colonelul Cristian Rămăceanu, securistul a cărui umbră malefică se regăsește în toate scenele-cheie ale cărții. Se sugerează că în acțiunea substituirii icoanelor făcătoare de minuni e implicat și preotul Herineanu, un alt personaj cu relief în Noaptea lui Iuda, căzut pradă muțeniei în urma unor teribile viziuni mistice. Și în cazul lui Cincu funcționează schema prelungirii destinului în interiorul familiei: părinții săi suferiseră la impunerea regimului comunist dictatorial, fiind evacuați din casa în care se vor instala Rămăcenii, ascendența ticăloasă a urmașului Cristian. Manuel Cincu sfârșește însă drept circar macabru în reality-show-ul de la Big Brother: moare la scurtă vreme după ce-și taie penisul în direct. De la el află Pavel și Cornelia povestea neverosimilă a unei femei de optzeci de ani, care născuse, după ce fusese victima unui viol, un copil monstruos cu cap de măgar; răpirea și închiderea sa în subteranele Ministerului de Interne ar fi influențat izgonirea regelui și victoria comuniștilor.

Capul de măgar devine treptat imaginea simbolică centrală a romanului, emblema Răului, cu arhetipul în zeul egiptean Seth și cu multiple avataruri umane. Această încarnare animalieră a demonicului străbate și viziunile terifiante, teratologice, ivite, nu întâmplător, într-un spațiu care „înmagazinează“ Istoria: muzeul. Asemenea experiențe halucinante sunt menite să reveleze imersiunea universală a diabolicului în fenomenalitatea istorică social-politică: una se petrece la British Museum și îi are ca protagoniști pe Pavel Samsonov, Suleiman Atta și Cristian Rămăceanu, alta la Brooklyn Museum of Contemporary Art din New York și este trăită de preotul Herineanu, înalt emisar al Patriarhiei Române și de „codița“ sa securistă, același Rămăceanu, în compania lui Big Brother Bronstein, un omuleț malefic care se prezintă drept nepotul lui Troțki (în realitate, falsificator de picturi celebre, care își făcuse ucenicia „artistică“ în slujba NKVD-ului).

Tot acest păienjeniș de povești uimitoare și de incursiuni fantasmagorice reprezintă declarația-manuscris a lui Pavel Samsonov, ajuns în arestul poliției după săvârșirea unui act de terorism à la roumaine: plantarea unei grenade într-un WC public, astfel încât explozia să se producă în momentul tragerii apei. Nesimțirea autohtonă și remușcările „teroristului“ dâmbovițean, care până la urmă se autodenunță, salvează situația. Acțiunea, patetică prin deriziune, trădează mizantropia și exasperarea personajului în fața mizeriei lumii contemporane, care s-a îndepărtat de Dumnezeu și a pierdut legătura cu sacrul. De altfel, multe pagini ale romanului, predominant eseistice, vituperează împotriva civilizației simulacrelor și a violenței transformate în spectacol mediatic, a omului rupt de divin, speriat și nesimțit, fudul și ignorant, gregar și impertinent. Dar și a tarelor românești, cu istorie veche, sintetizate în „amestecul de Stalin și Caragiale, caricatură, derizoriu, neseriozitate, mustățile mohorâtului dictator (…) răsucite și unse cu briantină de frizerul Lache“. Celibatarul tomnatic Pavel Samsonov, creștin à rebours, extremist ratat, atras de prostituate rebutate, cititor de Guénon, pendulând între clovneria de tip Charlot și criza mistică, își rezumă viziunea despre propria existență în epoca Nopții, a supremației Răului, într-o frază străbătută de tragic și care poate funcționa ca o punere în abis a întregului excurs romanesc: „Totul e o minciună, o poveste, o păcăleală genială, împotriva căreia un actor oarecare, dar lucid, taie sfoara rolului său și în locul cuvintelor scornite de dramaturg spune doar atât: cutremur, deși numai el nebunul, pierzătorul de doage și de iluzii, simte cum se leagănă dușumeaua sub tălpile sale îndurerate“.

Noaptea lui Iuda problematizează epic ideea eliadescă a camuflării sacrului în profan, formulată însă limpede într-un pasaj: „Istoria are ascunzișurile ei. Nu contează ce se află în prim-plan, contează planul secund, terț, contează povestea, mitul…“. Romanul ajunge astfel să descifreze nu numai sensurile oculte ale terorismului contemporan, ci ale răului istoric în genere, în spatele căruia acționează forțele demonice ale Universului, configurând un palimpsest grotesc, cu originea în figura mitică a zeului Seth. Acest palier vizionar, plus densitatea materiei epice, luxurianța imaginativă și narativă, complexitatea psihologică a personajelor, alternanța registrelor stilistice, de la sarcasm și cinism până la un soi de lirism negru, recomandă Noaptea lui Iuda de Dan Stanca drept o carte de neocolit la bursa valorilor literare.

© 2007 Revista Ramuri