Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








In memoriam Radu Mareş

        

Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu durereîncetarea din viaţă a scriitorului Radu Mareş.

Odihnească-se în pace!

Născut pe 3 martie 1941 în localitatea Frasin, din judeţul Suceava, Radu MAREŞ(decedat pe 26 martie 2016, Cluj-Napoca) a absolvit Facultatea de Filologie a UBB Cluj în 1964. A debutat în revista Tribuna în 1959. A luat Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România. Volume publicate: Anna sau pasărea paradisului, roman, 1972; Vine istoria, reportaje, în colab., 1972;Cel iubit, 1976; Caii sălbatici, 1981; Pe cont propriu, jurnal, 1986; Anul trecut în Calabria, roman, 2002; Manual de sinucidere, 2003; Ecluza, roman, 2006; Când ne vom întoarce, roman, 2010 (Premiul USR); Deplasarea spre roşu,roman, 2012; Sindromul Robinson, 2014.

Din crezul său scriitoricesc: „Scrisul la un roman care poate dura luni de zile, uneori ani, e – zic eu – ca săpatul unei galerii în beznă, pas cu pas. Ce te ţine în formă şi treaz în tot acest timp, cel puţin în ce mă priveşte, e plăcerea, mai mult decât convingerea sau iluzia că o să apară şi luminiţa de la capătul celălalt. Cu o infimă exagerare, aş adăuga: quasierotică. Când treaba-i gata, dacă n-ai ţinut jurnal de bord ca Thomas Mann sau Gabriela Adameşteanu, e imposibil de reconstituit laborul consumat, aşa că aproape că nu mai contează ce-a fost şi cum a fost. Doar experţii, şi eu în visele mele secrete mă consider unul dintre ei, excavând în burta textului, din motive detectivistice, află câte ceva din traseul parcurs” (dintr-un interviu cu Florin Iorga, 2014).

© 2007 Revista Ramuri