Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Sînziana Şipoş

#

Poate să doarmă liniştit, mereu are la îndemână sticle. Noaptea, se strecoară înăuntru. Dacă nu mă prefac că dorm o să mă lase barmanului fără dinţi, cu obraji supţi şi ochi roşii. Îmi ţin respiraţia. Vasele murdare – le pun cu cele curate – aşa, mai aproape de el – au înghesuit toate gândurile urâte într-un dulap. La noi acasă nu primim pe nimeni. La noi e alunecos pe jos. Ne rupem câte o mână. La noi se transpiră. La noi pare în regulă.

#

Tot corpul îi dispare în vin. Doctorul a zis că un pahar pe zi nu face rău! Doarme cu faţa spre cer şi urinează în chiuvetă. În urma lui răsar flori. Râdem şi batem din palme. Când se aude tusea, ne punem pătura pe cap. Vine să mă înveţe sensuri noi şi când dorm. Ne aducem aminte de toţi morţii şi ne rugăm să nu se mai ia curentul. Mi-l imaginez într-un oraş străin, pe o stradă acoperită de gheaţă, unde singurul zgomot e bâzâitul neoanelor.

#

Ai murit cu ochiul stâng întredeschis, dar n-ai văzut cum m-am apropiat şi ţi-am furat toate sticlele din jur. Ne vei rămâne veşnic în amintire. vecinii de pe scară.

#

Mă scufund tot mai mult într-o piele veche. Celălalt om bate din picioare. Arsurile îşi schimbă culoarea în fiecare zi; o scamă pluteşte în aer. Înainte, mi-ai arătat că şi tu ai avut o carie lăsată să crească în dinte doar pentru că e a ta; îmi privesc mâinile şi le spun să tacă.

#

Un soare poate fi înlocuit cu un bec, a zis el şi a montat unul. După ce a plecat, pământul a devenit o cameră. Stăm cu limbile lipite de dopurile scoase. Când sunt mânjite bine, le aruncăm să spargem becul. Nu o să se mai vadă sticlele, nu o să se mai vadă muştele care se plimbă de o vreme pe blana mortului.

#

Ţi se potriveşte pe umeri cu franjuri grei care mătură podeaua, cu sticla de bere în mână şi cu ochii ei hepatici. După fiecare înghiţitură, mai face un pas spre margine. Mă simt bine şi mă gândesc să îl ajung şi eu din urmă. Mă îndrept spre geam şi văd lumină. Luna e o burtă umflată de viermi.

#

O pasăre agitată se aşază între noi de fiecare dată. E uşor să mă îngrop în dezordinea din cameră şi să strâng orice până se sparge. Mi-ai spus că oamenii trăiesc în ţara ta cu părul îndesat în urechi. Cuminte ca o muscă pe dulap, am toate şansele să rămân. Înăuntru cresc petalele unei flori. O să se vadă nervurile şi nu o să mai pot trăi decât printre trupuri paralizate.

#

Mizeria nu se atinge de tine dacă-ţi laşi părul să crească. Mă ghemuiesc într-un colţ de pat şi imediat, somnului meu i se face ruşine de somnul tău.

#

Trei limbi îi ieşeau din gură. S-a apropiat şi mi-a mestecat părul. Mă uit de pe margine. Pe străzile pe unde trece, arunc mâncare. Se apropie şi mă încuie în casă. Îmi bag degetele în acvariu şi las peştii să se hrănească.

#

Mă trag de mâini şi de picioare. Mi-e dor de gleznele mele subţiri. Am câte trei morţi în ghiveci. Îi ud până le răsar capetele.

© 2007 Revista Ramuri