• Regia: Radu Jude

• Scenariul: Radu Jude, Florin Lăzărescu

• Consultant istoric şi adaptare dialoguri: Constanţa Vintilă-Ghiţulescu

• Distribuţia: Teodor Corban (Costandin, zapciul), Cuzin Toma (ţiganul fugar Carfin), Mihai Comănoiu (Ioniţă), Alexandru Dabija (boierul Iordache Cîndescu),Victor Rebengiuc (Stan Paraschiv), Luminiţa Gheorghiu (soţia lui Stan Paraschiv), Alberto Dinache (ţigănuşul Ţinţiric), Alexandru Bindea (preotul de pe drum), Mihaela Sîrbu (Sultana – soţia boierului Cîndescu), Paul Fister (un zapciu), Adina Cristescu (Zambila), Şerban Pavlu (Călătorul), Gabriel Spahiu (Vasile), Dan Nicolaescu (negustor).

• Durata: 108 min.

• Director de imagine: Marius Panduru / Montaj: Cătălin Cristuţiu

• Costume: Dana Paparuz / Scenografia: Augustina Stanciu

• Sunet: Dana Lucreţia Bunescu / Machiaj: Petya Simeonova

• Coloana sonoră: cântece de Anton Pann, formaţia Trei parale

• Producător: Ada Solomon

• Pelicula s-a filmat în diferite zone ale României

• Premiera: febr. 2015 - Festivalul de Film de la Berlin; 6 martie 2015 premiera în România

• Premii şi nominalizări:

• Festivalul de Film de la Berlin 2015:

1. „Ursul de argint” pentru cel mai bun regizor – Radu Jude

2. Nominalizare „Ursul de aur” pentru cel mai bun regizor – Radu Jude

• Festivalul Internaţional de Film de la Cork 2015, Irlanda: Premiul Juriului – Radu Jude - cel mai bun lungmetraj

• Premiile Europene de Film - Nominalizare Scenarist european – Radu Jude şi Florin Lăzărescu

• Festivalul de Film Independent de la Lisabona, 2015 :

1. Premiul pentru distribuţie – Radu Jude

2. Marele Premiu – Radu Jude

• Societatea Internaţională a Cinefililor 2015 – Premiul Societăţii Internaţionale a cinefililor – cel mai bun film

• Festivalul de Film Internaţional de la Namur, 2015, Belgia:

1. Golden Bayard – cea mai bună imagine – Marius Panduru

2. Nominalizare – cel mai bun film francofon – Radu Jude

• Premiile Criticilor de Film Online 2015 – Premiul pentru Cel mai bun film non SUA

• Festivalul de Film Internaţional de la Sofia, 2015, Bulgaria: Menţiunea specială a juriului – Radu Jude

• OSCAR – ediţia 88 - 2016: a fost propus la categoria Cel mai bun film străin, dar nu a fost nominalizat

• 13 dintre Premiile Gopo 2016, România: Cel mai bun film; Cel mai bun regizor – Radu Jude; Cel mai bun actor în rol principal – Teodor Corban; Cel mai bun actor în rol secundar – Alexandru Dabija; Cea mai bună actriţă în rol secundar – Mihaela Sîrbu; Cel mai bun scenariu – Radu Jude şi Florin Lăzărescu; Cea mai bună imagine – Marius Panduru; Cel mai bun montaj – Cătălin Cristuţiu; Cel mai bun sunet – Momchil Bozhkov, Dana Lucreţia Bunescu şi Cristinel Şirli; Cel mai bun decor – Augustina Stanciu; Cele mai bune costume – Dana Păpăruz; Cel mai bun machiaj – Petya Simeonova, Bianca Boeroiu şi Domnica Bogodan; Premiul publicului

Pelicula care a luat trofeul „Ursul de Argint” pentru cel mai bun regizor – Radu Jude – la Festivalul de Film de la Berlin 2015, propunerea României la categoria Cel mai bun film străin la Premiile Academiei Americane de Film, ediţia 88 – 2016, Aferim! reprezintă un salt imens al cinematografiei româneşti şi capodopera regizorului Radu Jude.

Plasată într-o „Valahie apusă” (1835), acţiunea din Aferim!　este simplă, prilejuită de căutarea unui rob ţigan fugit de pe moşia boierului Iordache Cîndescu (întruchipat extraordinar de Alexandru Dabija). Timp de trei zile şi două nopţi, zapciul Costandin (Teodor Corban – autentic balcanic) şi fiul său, Ioniţă (Mihai Comănoiu), îl caută cu pitac pe robul fugar Carfin (Toma Cuzin – un actor perfect distribuit în acest rol), bănuit că ar fi trăit în păcat cu nevasta boierului (Mihaela Sîrbu – suferindă şi tolănită cu o mâţă pe pântecele păcătos). Dar deznodământul nu vine odată cu prinderea sclavului, ci mult mai târziu, scenariul urmărind mai degrabă călătoria celor doi spre judecata care-l aşteaptă pe rob.

Minuţios alcătuit, scenariul mizează pe trama propriu-zisă, dar mai ales pe savoarea limbajului. Atraşi de un subiect deloc explorat în cinematografia românească – robia romilor, dar cu potenţial socio-istoric fabulos, regizorul şi scenaristul Radu Jude şi scriitorul Florin Lăzărescu au cercetat despre condiţia de robi a romilor din Ţările Române, pornind de la izvoare istorice şi literare. Indubitabil, scenariul original scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu a presupus o amplă perioadă de documentare, unele fragmente fiind preluate sau adaptate din documente istorice, din texte de Neagoe Basarab, Nicolae Filimon, Dionisie Eclesiarhul, Ion Creangă, Iordache Golescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Costache Negruzzi, Anton Pann, Vasile Alecsandri, Ion Budai-Deleanu. Una dintre lucrările de referinţă pentru crearea scenariului aparţine învăţatului italian Anton-Maria Del Chiaro care, din perspectiva de secretar al domnitorului Constantin Brâncoveanu şi tutore al copiilor lui Ştefan Cantacuzino, a scris volumul Revoluţiile Valahiei　(publicat la　Veneţia, în 1718, cu titlulIstoria delle moderne rivoluzioni della Valachia) – un important document privitor la istoria Ţării Româneşti.

Scenariul abundă în termeni arhaici, cuvinte turceşti sau regionalisme, strigături licenţioase (zapciul Costandin căutând-o sub fuste pe Zambila-ţiganca, prostituata de la han, exclamă râzând nerăbdător: „strîmtă-npizdă,tare-nşele / craşcăpula-ntre măsele; N-ai nici boi, n-ai nici vaci,/ numai viaţa dintre craci”), zicători („Toate trece, chiar şi ploaia cea mai rece” – zice zapciul robului care urma a fi pedepsit) sau chiar extrase din pravilele româneşti („cesă-ifacem, cuconiţă dragă... Aşa e lumea de când este, bărbatul are voiesă-şidojenească muierea ca un bărbat. Căde-aiae bărbat. Aşa e pravila noastră”).

Scenografia recreează un spaţiu al arhaicului, în peisajul natural spectaculos sau în recuzită regăsindu-se elementele esenţiale: lemnul (pădurea, crucile de lemn, fluierul, roata de la bâlci, căruţele), roca (stâncile şi drumurile presărate cu pietre), apa şi focul. Evocarea maidanelor cu ciulini, a pădurilor miraculos surprinse în răsăritul zorilor sau în puterea nopţii la foc molcom, a ogrăzii cu animale sau a bălţilor cu pescari conturează o lume arhaică autentică.

Călare prin dealuri sau prin ape, tatăl şi fiul întâlnesc felurite personaje: un preot ştiutor despre istoria seminţiilor, un alt zapciu (excelent întruchipat de cascadorul Paul Fister, o apariţie remarcabilă de haiduc, călare chiar pe unul dintre caii lui, cu pletele albe şi mustaţă „pe oală”), ţărani, ţigani domneşti sau robi mănăstireşti. Fin radiografiată cu lucidă ironie, această lume balcanică devine savuroasă prin pitorescul care palpită nervos la toate nivelurile de construcţie: spiritul autentic, frust şi chiar vulgar al balcanicului este resuscitat prin limbaj şi prin situaţiile încrâncenate. Hanul devine agora toposului, evocând o lume marginală, reprezentată aici prin oameni care trăiesc la nivel epidermic: hangii, taraf de lăutari şi muieri de consum. Homo balcanicus, Costandin deţine filosofia supravieţuirii, cultivă situaţii conjuncturale („Aşa e lumea,n-opoţi schimba...trăim noi cum putem, nu cum vrem”), dovedindu-se un veritabil homo duplex, un tip al contrastelor, deopotrivă onest (în căutarea robului fugit), sentimental (rupe o doină în inima nopţii), dar şi laş (trece nepăsător pe lângă o trăsură tâlhărită, cu muribunzii alături). Zapciul şi ţiganul Carfin, ţigănuşul Ţiţirim, boierul şi nevasta sa, ţăranul şi muierea lui sunt rupţi din tagma balcanicilor, „plini de nervozitatea emoţiei, dar incapabili de a o ţine, spulberând-o repede cu măscări şi bufonerii, ascuţiţi la inteligenţă, plebei, dar pitoreşti în expresie, amestecând folclorul sătesc cu tradiţia mahalagească într-o producţie plină de mirosuri grele şi de aromate” (G. Călinescu, Istoria literaturii române). La târguri se vând robi, la bâlci se aud strigături licenţioase la un spectacol cu păpuşi („Rupe capu’ la proastă!”). Aici primează instinctele agresive, dar şi cel sexual propriu-zis (amorul nelegiuit dintre ţiganul rob şi nevasta boierului declanşează conflictul, zapciul îi plăteşte fiului său Ioniţă prima noapte de amor cu ţiganca Zambila, pe care o examinează la lumina lumânării). Presimţim chiar un soi de legitimitate reclamată a bărbatului care se laudă cu amantlâcurile sale în faţa fiului, fără vreo urmă de remuşcare.

Un loc aparte pentru savoarea filmului îl constituie coloana sonoră compusă din sonorităţi paysane, doină, sunetul pădurii şi acorduri arhaice din folclorul vechi, cu evidentă influenţă orientală, compoziţii de Anton Pann cântate la cimpoi, cobză, tambură vioară, bas, fluier de formaţia „Trei parale”, dansuri munteneşti, cântări din veacul al XIX-lea şi o „ţigănească” în finalul peliculei.

Dincolo de toate comparaţiile, fiind socotit un western valah sau un Django autohton, Aferim! restituie o filă ascunsă a istoriei noastre, vorbind răspicat, dramatic şi cu umor despre intoleranţă, în feluritele ei sensuri – sclavie, rasism, antisemitism, xenofobie, homofobie, misoginism, violenţă conjugală. Filmat alb-negru, clasic, esenţializant, evocând nostalgic o anume inocenţă pierdută a cinematografului, Aferim! este o admirabilă călătorie iniţiatică, spre împlinirea datoriei, dar şi spre desfătarea simţurilor şi descoperirea lumii.