Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








„Antropop”

        de Nicolae Panea

Titlul articolului nu-mi aparţine. El este titlul unei cărţi despre care nu aveam intenţia să scriu acum sau curând sau aici. Nu aveam această intenţie nici pentru că nu este foarte recentă, ea apărând în 2014, nici pentru că autorul, Duccio Canestrini, nu mă convinge. Este mai curând un showman decât un antropolog. Profesor de antropologie la Lucca şi jurnalist, el a adoptat un stil, să-i spunem, pop de a face antropologie culturală, un stil în care reportajul se conjugă cu documentul, reprezentarea teatrală cu conferinţa spectacol multimedia. Titlurile cărţilor lui sunt la fel de provocatoare, Trofei di viaggio. Per un’antropologia dei souvenir (2001), Non sparate sul turista. Dal turismo blindato al viaggio permeabile (2004) sau aceasta, care dă titlul articolului, Antropop. La tribů globale. Toate au în comun aceeaşi tendinţă postmodernă de a ironiza tot ce este serios şi de a lua în serios frivolităţile, după cum e caracterizat stilul său pe coperta a patra a cărţii de faţă.

Ceea ce mi-a schimbat, însă, decizia a fost obsesia manifestă a lui Trump de „a face America mare din nou” şi postularea importanţei naţiunii. Circul agresiv al candidatului, mai mult sau mai puţin republican, nu mi-a determinat cine ştie ce poziţionare politică sau comentariu electoral, ci o meditaţie asupra destinului antropologiei, antropologului şi, implicit, această intersectare cu gândirea lui Canestrini.

Globalizarea propune un alt referenţial, un alt câmp de cercetare, alte reflexe, alte comportamente, alte bibliografii, alte proiecte, alte soluţii. Cu alte cuvinte, ne obligă să regândim antropologia şi statutul antropologului. Poate Canestrini are dreptate când spune că antropologia contemporană iese din universitate şi intră în lume, „se face pop”. Exemplul cel mai concludent este coperta cărţii lui, semnată de Pierluigi Cerri, pe care este reprezentat un indigen, aşa cum îl prezentau stampele din secolul al XIX-lea, cu un walkman sau un iPod în mână şi cu firele albe ale căştilor curgând din urechile lui negre.

Lecţia copertei este clară. Antropologul contemporan, deşi înmagazinează o întreagă literatură clasică, uşor rasistă, nu mai trebuie să se aştepte ca terenul pe care îl face să fie identic celui pe care l-a întâlnit în cărţile unui Boas, Malinowski sau Evans-Pritchard. Am trecut deja de la observaţia participativă la voyeurismul banalizant, cum spune Canestrini în introducerea cărţii, pe care o numeşte, cum altfel, decât Intropop (p. 24). Lumea nu mai este o necunoscută gata să fie descoperită prin voyage, ci a devenit o imagine cultivată cu consecvenţă de media. Nu mai este o juxtapunere de culturi, ci un metisaj cultural.

Fapte semnificative altădată pentru o civilizaţie, cum a fost, de exemplu, ideea rezervaţiei şi translatarea triburilor amerindiene, cele care au mai rămas după succesivele măceluri civilizatoare ale omului alb, în acele spaţii, gândite ca nişte închisori naturale, nu au avut niciun ecou planetar semnificativ la momentul istoric respectiv.

Ce se întâmplă azi dacă Ken, logodnicul popularei păpuşi Barbie, ar afla că iubita lui este cauza despăduririlor din Borneo? Ceea ce s-a şi întâmplat deja, şi anume că o campanie publicitară denunţă această crimă ecologică şi firma este nevoită să schimbe linia de producţie. Nici nu ne-am fi imaginat cât de strânsă este legătura dintre viaţa urangutanului din pădurile tropicale asiatice şi viaţa copiilor europeni! La fel şi în cazul altui exemplu pe care Canestrini îl dă, dar cu care s-a confruntat oricine în calitatea lui de turist: un senegalez care trăieşte la Florenţa şi care vinde unui turist american un souvenir etrusc făcut în China.

Dacă lumea s-a schimbat atât încât ifosele războinice ale unor berberi duc la transformarea modelelor auto americane, la trezirea ursului rus, la invadarea Crimeii, la un primar pakistanez pentru Londra şi la asfaltarea şoselei spre Deveselu, antropologia trebuie regândită şi, cum obiectul ei este studierea comportamentelor culturale ale omului, ale civilizaţiilor, ale popoarelor şi, cum popoarele par a fi un amestec inextricabil, atunci antropologia devine un antropop.

Unde şi-ar mai găsi loc naţiunea în tot acest continuu fluid? Dar poate Trump nu ştie ce întrebări îl chinuiesc pe Ken! Este clar că şi măreţia trebuie gândită altfel, chiar dacă ea este destinată Americii!

Cartea lui Canestrini are patru secţiuni, cu titluri super provocatoare şi fiecare articulată în subcapitole tematice, un fel de articole sau conferinţe incitante.

În prima parte, Antropop, Canestrini trasează liniile de forţă ale unei antropologii a vieţii cotidiene, surprinzând fenomene şi fapte de o diversitate siderantă, de la ecologia militantă la lumea automobilului, de la social network la noile tehnologii. Titlurile subcapitolelor sunt uneori şocante, Ken molla Barbie per colpa di Greenpeace, Sono un lesbica sadica e adoro schiacchiare gli inseti, Tradizioni di merda, con licenza accademica..., cum şocante sunt şi demonstraţiile sau comparaţiile pe care el le face.

A doua parte, Stupidi indigeni, stupidi antropologi, este dedicată criticii vechii antropologii. Face acest lucru contrapunctând literatura aşa-zisă înaltă cu muzica pop, filmul şi cultura de consum. Antropologia universitară este chiar puternic zguduită de felul în care Canestrini discută teme clasice. Citez doar titlul unui subcapitol, Rihanna e la venere ottentotta! A treia parte, Homo turisticus, este un corpus de flash-uri de voyage, jurnale de teren, observaţii participative. Canestrini alătură naraţiuni ale unor întâlniri ieşite din comun, un pic absurde, încercând să demonstreze că noi toţi suntem, vrând, nevrând, homo turisticus, un fel de actori pe scena lumii şi când riscăm să înţelegem ceva (p. 23). Ultima parte, Corporama, adună cinci studii referitoare la tot ce ţine de corp.

Canestrini pare un demn admirator al lui Gary Larson şi al antropologiei autoironice. Autoironia îl ajută să-şi înece pesimismul în faţa unei lumi care se schimbă, falsificând, distrugând, sfidând tradiţiile. Când ai pretenţia de a face antropologie de teren într-o epocă în care dansurile tradiţionale se joacă în holul hotelului şi când toată lumea poate face antropologie, tu trebuie să te schimbi înainte ca lumea să te schimbe cum vrea ea.

Unde şi-ar mai găsi loc naţiunea în tot acest continuu fluid? Cum crede Trump că poate brusca sistemul social, felul de a gândi lumea al savanţilor care fac lumea? Dar poate Trump nu ştie ce întrebări îl chinuiesc pe Ken! Este clar că şi măreţia trebuie gândită altfel, chiar dacă ea este destinată Americii!

© 2007 Revista Ramuri