Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Daniela POPA

scrisoare în vid (i)

 

mă scutur în mine

cum își scutură lăbuța pisicile când nu le place mâncarea

sau când calcă într-o baltă

ce așteaptă un porumbel zgribulit acolo în mijloc?

gânduri pentru care nu mai vrei să fii un cimitir al elefanților

se lovesc de-aceleași margini iritate

mă-nțeapă

stup de fildeși cariați: mierea-mi curge pe obraji

lava grețoasă - coconul sărutului tău de rămas

în gol

când se dezgroapă pompeiul afară e toamnă

undeva chiar și el nu te așteaptă dar își umple conturul trăiește

un fel de promisiune de care ai nevoie  o respecți -

bastoanele sunt lucruri de o inutilitate provizorie

amenințătoare   

sigur - cerul după aspirații: abulia translucidă

depresia experimentată ca o matroană

apoi copiii manechinelor din münchen crescând

fraged utopia sângelui albastru - un cântec disciplinat de leagăn

un ciorăpel ca o petală în desprindere

în acordul tonului de telefon privirile spatulă - reci lucioase

încep să-și scormonească prin pântece

după pruncii rotofei ai unui sentiment împărtășit

atât de puțin prezentă în tine însăți

te întrebi unde și cine te primește goală deplină și te reține

și te iubește durabilă cât obsesiile culoarea ierbii dar fără nume

nu mai știi cum mă cheamă pentru că oricum

n-ai de gând să mă strigi

ai dreptate nici nu merită avem gusturi îngemănate

și asta mă consolează

da mă împiedic prostește de bâlbâieli și înjur impecabil

în mintea mea tu nu înjuri niciodată  nu speli vasele nu mânânci

ai citit toate cărțile și când să discutăm despre poezie

cineva apasă pervers delete delete

mai ia și foarfeca și mă decupează o păpușă albă de hârtie

îți zici e nătângă veleitară mă mototolesc

îmi spun da și totuși parcă nu

nu din când în când mai și mânânci și te cerți

te speli pe picioare ai mătreață și mergi la supermarket

dacă te-ai sorta încet scrutător - un bob de mazăre în bolul 

atât de gol al vieții încât ecoul

ar răsuna până în cea de-a șaptea moarte

prin suflet înalt tranșeele orașului medieval acoperit de văluri

dense de spectre de o singură noapte suplă

vigilentă ezitantă precum gazélele pe luciul apei în ochii tăi

dacă te-ai abandona încet vesta turcoaz n-ar mai fi

o armură din însăși ființa ta împotriva-mi

ai deveni ceva mai mult decât oglindă și m-ai face să sufăr

și fiindcă mi-e dor de celălalt chip

aș fi fericită

ca turnul decrepit în brațele casei abandonate -

fotografia armonioasei lor zădărnicii mă urmărește

până în lumea paralelă a căii ferate:

trenul trece prin mijlocul câmpului un gând

nedefinit despre cum n-ar trebui să deraieze într-o poveste

care nu are gări și pasageri pentru el

doar sunetul tonului - linia de mort pe ecran - monocrom

merg pe-o sârmă rezistentă   la celălalt capăt nimeni nu răspunde

cu vocea ta

orient expres wasteland ca o râșniță

sunt boaba de cafea  nu bei ai alte soiuri preferate

încă te mai arunc în medalionul-mandală  dar nu nimeresc

niciodată nu m-am priceput la darts

 

 

© 2007 Revista Ramuri