Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Vlad Sibechi

Ipostaza I

întotdeauna fusese curios în privinţa direcţiei

pe care grupul avea să o urmeze…

curiozitatea – o nerăbdare copilărească

alimentându-i frisoanele de ură şi pesimism.

depindem de noi înşine, îşi spunea

şi i se părea o normalitate

să devină nesociabil în mod sistematic.

pe ce alt drum al desăvârşirii

putea să apuce?

ningea de câteva zile

iar liniştea se răsucea deasupra

ca într-un spectacol din cirque du soleil

„o inimă de om şi-n clopot bate”

îşi spunea amintindu-şi de îndepărtatele

şedinţe de partid.

Dacă aş pleca ar fi pentru că…

am nevoie de tine

numai lângă tine reuşesc să mă controlez

să fiu un spectacol plăcut vederii

cu gesturi miniaturale gata

să devoreze totul.

un bărbat ce are în somn coşmaruri de copil

o fetişcană care se vede în oglindă femeie.

trebuie să urmăresc lupta de la distanţă.

de asta plec,

de asta îmi las corpul în urm㠖 o ofrandă

tuturor luptătorilor din trib

Ipostaza 2

aruncă o privire înăuntru şi spune-mi

dacă morţii ar fi sfetnici mai buni decât viii!

vei spune că sunt o fiinţă incompletă

alungită pe masa de lemn din bucătărie

fără vreo influenţă asupra marilor gânditori.

uite, membrii grupului aprobă din cap

uşor, uşor ne vom câştiga locul în comunitate

şi vei vedea că toate se leagă

fără manifestări de brutalitate

fără nebunia unei urechi obosite

intrigate de brusca linişte din atelier.

Chemarea. Ipostaza 3

se spune că doar sufletul

ne poate da contur.

lucrurile nu au nevoie de cuvinte,

trupurile de echilibru.

cu o simplă vorbă poţi da lespedea

la o parte.

cheamă-mă…

voi veni spre tine

când timpul nu ne va mai spune nimic

şi singura fărădelege va fi nesomnul nostru.

până atunci îmi voi aştepta începutul

ca pe o trăsură ce pluteşte

deasupra oraşului.

Membrii grupului nu cred în superstiţii

în ochii tăi răsare cel mai bine soarele

şi anotimpurile sunt nişte femei

ce îţi ies în cale cu găleata plină

membrii grupului nu cred în superstiţii

chipul lor mângâie pânza neagră// căptuşeala

cea din carne

imaginile acestea pot deturna orice ceremonie

de asta nu ni se permite să fim sincere,

ci doar să pendulăm

în haosul discret al propriei memorii.

ne e dor de o orgie a adevărului

tatuat de lucrători cu nume de astre,

de marii poeţi ai secolului trecut,

de femeile ascunse după perdea.

dacă voi reuşi să plec

toate simbolurile se vor desface

şi eternitatea va fi una comună.

Ipostaza 4

aici nu voi găsi soluţia.

suspinul fiecărui membru al grupului

e într-un idiom necunoscut.

somnul - iată dezideratul suprem

voi rămâne albă imaculată

fără să mă poţi avea

fragilă ca o păpuşă de porţelan

dar plină de mister

forţându-te să explorezi noi teritorii,

să mergi până la capătul lumii,

să faci faţă batjocurii

cu un zâmbet artificial

ca un experiment de laborator

e frig, să mergem!…mă vei implora

Tonul acesta confesiv

mai presus de toate zvonurile

e imaginea brutală a realităţii.

poţi mâna toate hergheliile la mine în suflet.

va rămâne la fel de gol,

iar tonul acesta confesiv

îi va face pe membrii grupului să râdă

fără îndoială, vocea din depărtare este a ta.

simt

încercarea de a te smulge

de sub puterea ucigătoare a grupului,

lemnul uscat şi mirosul înecăcios

cu care ne-am obişnuit,

senzaţia că cineva e mereu în spate.

mâine oamenii te vor găsi pe stradă

la aceeaşi oră

recitând versurile preferate

hrănindu-te cu acelaşi set de convenţii.

Vino cu noi, afară ninge! Ipostaza 5

„eu am destule probleme cu membrii grupului”

îmi ziceai cu vocea aceea de elegiac demodat.

am văzut munţii şi luna bântuind

deasupra lor.

nimic nu mă sperie, nimic nu mă încântă.

sunt rece ca interiorul unei ţevi de metal.

am chiar acelaşi gust.

ca oraşul nostru ce refuză picăturile de ploaie

sau un trubadur ce simplifică versurile.

vino cu noi, afară ninge!

femeile pregătesc scuturile

pentru lupta de mâine.

se întâmplă lucruri măreţe

în universul acesta mărunt.

vino cu noi, afară ninge!

ziua de mâine va fi un slalom

printre secunde extrem de periculoase.

vom muşca din nimbul martirilor

ca dintr-o bucată de pâine.

vino cu mine, afară ninge!

Revolta

membrii grupului se simt bine doar în oraş.

în alt mediu sunt nesuferiţi

abuzivi ca un joc estetic forţat.

un regiment de bizoni

ce nu respectă nicio regulă.

putem porni împreună vânătoarea.

e ceaţă, săgeţile sunt ascuţite,

toate ritualurile ne dau dreptate.

avem nevoie de un război cu noi înşine,

de o piatră aruncată în oglindă

şi lumânări aprinse în cinstea celor căzuţi.

toate acestea sunt deosebit de frumoase

un vaiet lung şi sfâşietor va fi

refrenul victoriei noastre.

să pornim, să primim în piept roadele nesupunerii

pentru care ne-am antrenat întreaga viaţă.

© 2007 Revista Ramuri