Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Centenar Anne Hébert

        de Maria Tronea

Anne Hébert (1916-2000) este unul dintre numele reprezentative ale literaturii de expresie franceză din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Scriitoarea s-a născut în 1916, la Sainte-Catherine, în apropierea oraşului Québec. În 1967 se stabileşte în Franţa, dar opera sa rămâne profund legată de spaţiul de origine, la care revine în 1997.

Debutează în literatură în 1942, primul volum publicat fiind Les songes en équilibre (Visele în echilibru). Debutul în proză al autoarei se produce cu volumul de nuvele Le Torrent, publicat în 1960. Anne Hébert se va impune însă în literatură îndeosebi ca romancieră. Primului său roman, publicat în 1958, Les Chambres de bois (Camerele de lemn) îi urmează: Kamouraska (1970), Les Enfants du sabbat (1975), Héloďse (1981), Les Fous de Bassan (1982), Le Premier Jardin (1988). Ediţia critică a operei integrale a Annei Hébert (cinci volume) a fost publicată la Montréal (Presses de l’Université). Romanul Kamouraska, distins cu premiul Librăriilor din Franţa în 1971 şi adaptat în 1973 pentru cinema, consacră celebritatea scriitoarei.

De un mare rafinament scriptural este şi romanul Les Fous de Bassan (premiul Fémina 1982), al cărui titlu trimite spre acele mari păsări marine, de culoare albă, care brăzdează cerul în spaţiul de origine al autoarei, transpus în toposul imaginar Griffin Creek, creuzet al pasiunilor ce împing spre crimă. Violenţa, temă frecventă în proza romancierei canadience, este figurată de rafalele de vânt, de zborul şi de ţipetele păsărilor sălbatice deasupra mării, reţea stilistică ce invadează textul, sugerând vârtejul neînfrânat al pasiunilor aflate sub semnul păcatului, semnalat de vocea interioară cu rezonanţe biblice: „Păcatul e la uşă, te pândeşte, dar tu domină-l”(t.n.).

Concentrarea spaţiului („la ţărmul mării, între Cap Sec şi Cap Sauvagine”) şi a timpului („foarte scurtul interval al unei veri”) este în acord cu acumularea tensiunii ce va culmina prin actul sălbatic al dublei crime săvârşite de Stevens Brown, principalul personaj al romanului, prins între două lumi, una reală şi una a tenebrelor interioare. Pentru comunitatea anglofonă din Griffin Creek, restrânsă la câteva familii (Jones, Brown, Atkins, Macdonald), Stevens este un străin. Nu fiindcă a părăsit locul natal, ci fiindcă este un inadaptat. De fapt, acest tânăr, revenit acasă după cinci ani de autoexil, care săvârşeşte, ca într-un vis rău, o dublă crimă, este o fiinţă rănită încă de la naştere, ieşit fiind dintr-un „pântec polar”, al unei mame care nu simte nici un strop de iubire pentru copiii săi şi un tată de o violenţă singulară: „Doar mânia face uneori să strălucească şi să tune umbra tatălui meu. Atrag tunetul asemenea unui copac ud, înălţat în plin câmp”.

Răceala căminului părintesc îi trezeşte străinului dorinţa de a se întoarce în calda Floridă, unde îşi găsise refugiu şi prietenia lui Michael Hotchkiss, căruia îi adresează scrisori fără a aştepta răspuns, scrisori în care descrie întâmplările din vara nefastă a anului 1936. O vară la ţărmul unei mări ce pare că ascunde dorinţa şi ameninţarea. Prevestirea unei tragedii se ascunde şi în ţipetele asurzitoare ale marilor păsări marine ce planează între mare şi „cerul de un albastru crud”, în căutarea prăzii. Acestea revin obsesiv pe parcursul romanului. Protagonistul însuşi le este asimilat: „Privirea sa pătrunzătoare scrutează marea şi ţărmul precum ochiul negru al păsării marine, aţintit pe suprafaţa apei şi pe adâncurile ei, pândind peste valuri orice freamăt de viaţă, orice promisiune de festin”.

Un mic bestiar se conturează, de altfel, în paginile cărţii. Placidă şi rece, Irčne, soţia pastorului Nicolas Jones (a cărui voce se face auzită de la prima pagină a cărţii, pentru a descrie oamenii din Griffin Creek şi întâmplările ce duc la un deznodământ fatal), este văzută de acesta ca un peşte mort: „Ea doarme lângă mine, în marele pat, asemenea unui peşte mort, cu viaţa sa rece de peşte, cu ochiul ei de peşte, sub pleoapa fără gene, cu mirosul ei de peşte când mă încăpăţânez să caut între coapsele ei copilul şi plăcerea”. Reverendul însuşi apare, în autoportretul pe care-l schiţează, ca un peşte: „Fac grimase cu gura, asemenea unui peşte roşu”. Pentru Nora, unchiul său, reverendul Nicolas Jones, are figura unui lup. Perceval, fratele lui Stevens, o vede pe Félicity Jones, bunica lor, ca pe un delfin („Perceval pretinde că bunica este un delfin”), comparaţia fiind inspirată de plăcerea acesteia de a înota în marea înaltă. Perceval este văzut de Stevens ca „un căţel frizat”, iar cele două surori gemene ale lor „piuie ca un cuib de cucuvele”. Tot lui Stevens, micuţa Nora, verişoara sa care îl urmăreşte în tot locul, îi apare „ca un mic animal lustruit aflat la pândă”. Olivia, cealaltă verişoară a lui Stevens, pe care acesta o pândeşte, la rândul său, ca pe o pradă, este descrisă ca o pasăre: „În două rânduri îşi aruncă privirea peste umăr, ca o persoană neliniştită. Aşa şi pasărea, în vârful copacului, când pisica, ascunsă jos, în frunziş, zguduie trunchiul cu ghearele ei invizibile încă”.

Descrierea acestei faune umane pregăteşte într-un fel finalul cărţii, crima bestială căreia îi cad pradă verişoarele Atkins, victime inocente ale nebuniei lui Stevens, fiinţă nefericită, mutilată de o copilărie solitară, lipsită de dragostea părinţilor, un inadaptat al comunităţii de oameni duri, care nu îşi deschid sufletul. Păcatul care planează deasupra obştii marcate de spiritul catolic, şi căruia îi cade pradă pastorul însuşi, explodează, ducând la pulverizarea micii populaţii.

Dispariţia celor două adolescente, Nora şi Olivia, şi dezvăluirea oribilei crime fac subiectul următoarelor părţi ale romanului, în care se fac auzite vocea lui Perceval, a Oliviei, a Norei şi din nou a lui Stevens. Tehnica multiplei perspective, a pluralităţii vocilor narative, ca şi cea a amestecului realităţii cu oniricul, se circumscriu artei noului roman. Ritmul impetuos şi sacadat al fluxului narativ coexistă cu solemnitatea intertextului biblic, dar şi cu aspra poezie a mării şi a marilor păsări care îşi caută prada.

Scriitoare de un real talent, Anne Hébert se impune printr-o operă unitară, ce stă sub semnul diversităţii, al intertextualităţii şi al modernităţii, o operă înnobilată de dimensiunea poetică.

© 2007 Revista Ramuri