Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Semne dintre stele

        de Haricleea Nicolau

La corrispondenza (2016)/

Corespondenţa

• Regia: Giuseppe Tornatore

• Scenariul: Giuseppe Tornatore

• Distribuţia: Jeremy Irons (Edward „Ed” Phoerum), Olga Kurylenko (Amy Ryan), Simon Johns (Jason), James Warren (Rick), Shauna MacDonald (Victoria), Oscar Sanders (Nicholas), Paolo Calabresi (Ottavio), Rod Glenn (Grip).

• Compozitor: Ennio Morricone

• Scenografia: Maurizio Sabatini

• Costume: Gemma Mascagni

• Imagine: Fabio Zamarion

• Montaj: Massimo Quaglia

• Efecte speciale: Renato Agostini, Mario Zanot

• Durata: 116 min.

• Pelicula a fost filmată timp de zece săptămâni în Italia şi în Marea Britanie, începând din martie 2015. Insula San Giulio de pe Lacul Orta – BorgoVentoso este una dintre locaţiile minunate ale filmărilor. Alte imagini presupuse a fi din BorgoVentoso au fost filmate pe Insula Pescarilor de pe Lacul Maggiore. În Italia s-a mai filmat la Trento (Grand Hotel Trento), la Bolzano (Biblioteca Seminarului Major), la Bressanone, în regiunea Trentino-Alto Adige (Facultatea de Educaţie, Seminarul Major). În Marea Britanie s-a filmat la Edinburgh şi York, Yorkshire.

• Producţie: Italia

• Premiera: 14 ian. 2016

• Premii

· Premiile David di Donatello 2016

- Cel mai bun film – Premiul David Giovani – Giuseppe Tornatore

· Premiile Globo d’oro 2016:

· Premiul Globo d’oro - cea mai bună imagine – Fabio Zamarion

Cel mai recent film regizat de Giuseppe Tornatore este La corrispondenza (Corespondenţa, 2016), un love story construit pe un scenariu în engleză, cu originalitate aparte. După capodopera Nuovo Cinema Paradiso (1988), care i-a adus un premiu Oscar în 1990 pentru cel mai bun film străin, Premiul Golden Globe, Premiul Bafta şi marele premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes (1989), Giuseppe Tornatore a devenit cunoscut la nivel internaţional. Viitoarele sale creaţii cinematografice au intrat rapid în atenţia criticilor, regizorul Giuseppe Tornatore primind cinci premii David di Donatello, care-l recomandă drept cel mai bun regizor italian, datorită filmelor L’uomo delle stelle (1996), La legenda del pianista sull’oceano (1999), La sconosciuta (2007), La migliore offerta (2013), La corrispondenza (2016). În decembrie 2010, Tornatore este laureat honoris causa în televiziune, film şi new media la Universitatea din Milano, iar în anul 2011 a primit Premiul Federico Fellini 8 1/2 pentru excelenţă artistică.

Scenariul este centrat pe dezvăluirea relaţiei de iubire dintre Amy (Olga Kurylenko), o tânără doctorandă, şi renumitul profesor de astrofizică Ed Phoerum (Jeremy Irons). Filmul debutează cu unica scenă în care cei doi joacă împreună pe acelaşi platou de filmare, acţiunea fiind plasată la şase ani de la începerea relaţiei de iubire dintre cei doi. Deşi cu o diferenţă de vârstă considerabilă, cei doi sunt uniţi prin pasiunea comună pentru cercetarea în domeniul astrofizicii. Ei devin fascinaţi unul de altul, precum galaxiile pe care le analizează de la distanţă. Tot la distanţă se consumă şi povestea lor de iubire, menţinută vie de numeroase mesaje venite prin mail, scrisori clasice, sms-uri, convorbiri prin skype sau video-mesaje transmise pe dvd. Acest recent film creat de Tornatore tematizează inocenţa iubirii ideale născută în miezul erei hi tech, de ale cărei avantaje se bucură deplin. Tornatore reuşeşte să contureaze o atmosferă de suspans, cu o undă de fantastic, prin situaţia propusă. Amy trăieşte febril această poveste, aşteaptă în orice moment un semn de la el, un mesaj, un pachet sau o scrisoare într-un plic bordeaux. Acţiunea pendulează între viaţa lui Amy, care este şi cascador de film şi menţinerea relaţiei dintre ea şi profesor, printr-o corespondenţă modernă, instant, dincolo de unele evenimente inopinate şi implacabile. Ironic, femeia iubită de profesor se aruncă, de probă, în fiecare zi în braţele morţii, inconştient sperând să alunge o veche durere din trecut, prin pericolele la care se supune. Cu toate că suntem martorii unei inedite iubiri, stăruie o senzaţie de tristeţe, dincolo de bucuria triumfului acestui sentiment peste timp şi obstacole.

Tornatore mizează pe cei doi protagonişti de elit㠖 Jeremy Irons, a cărui prestanţă profesională este mondial recunoscută, şi actriţa de origine ucraineană Olga Kurylenko, model de profesie până în urmă cu zece ani. În acest rol, Olga Kurylenko ni se dezvăluie drept o actriţă cu veritabil talent şi multiple modalităţi de expresivitate emoţională, traversând fără cusur diferitele etape din viaţa personajului. Scenariul avantajează cu precădere personajul Olgăi, construit complex, într-un melanj de vulnerabilitate şi forţă, apariţia ei diafană, melancolică, simplă şi sensibilă contrastând cu impresionantele scene în care execută cascadorii periculoase, demne de filmele cu James Bond. Ed o alintă kamikaze. Scenariul o poartă prin toate fazele unei relaţii, de la dulcele moment al primirii oricărui mesaj, până la îndoiala şi suspiciunea trezită de absenţa mesajelor iubitului, de la disperarea cu care primeşte o dureroasă veste, până la acceptarea şi revenirea la povestea dintre ei şi asumarea continuării relaţiei, într-o formă dincolo de imaginaţie.

Una dintre scenele speciale ale filmului se întâmplă spre final, când Amy vede într-o galerie de artă o sculptură pentru al cărei mulaj lucrase drept model. Expresivitatea durerii sale surprinse în luciul perfect al unui obiect de artă este privită de Amy cu detaşare, ca şi cum acel personaj venea din altă galaxie. Această scenă este o minunată metaforă a disipării suferinţei, un mod simbolic de a transmite că viaţa continuă şi noi suntem în permanentă schimbare cât timp călătorim spre stele.

Izbânda scenariului lui Tornatore este că ne face credibilă şi posibilă o asemenea poveste, cu un fundal muzical compus special de Ennio Morricone, cu partituri traversate de acorduri suave, emoţionante. Plasarea acestei fantastice istorii în atmosfera fascinantă a unor cadre naturale spectaculoase, precum Insula San Giulio de pe Lacul Orta – BorgoVentoso, sau Insula Pescarilor de pe Lacul Maggiore, este unul dintre punctele forte ale peliculei. Proiectarea iubirii virtuale într-un asemenea cadru este potenţată de pendularea permanentă a personajului între realitate şi virtual. De dincolo, prin forţa iubirii, cineva îi presimte gândurile şi îi anticipează paşii. Ea alege să conserve până la un punct o minunată poveste de iubire, senzaţii şi liniştea clară a unor semne primite de dincolo: o frunză rătăcită la fereastra sa, ochii unui căţel care o privesc cu nemărginită afecţiune.

La Corrispondenza spune mai întâi de toate o modernă poveste de dragoste, într-un film care exploatează modalităţile de comunicare actuale, dar mai ales obiceiurile noastre de a comunica, relaţia omului de azi cu tehnologia avansată şi tot ce schimbă aceasta în modul nostru de a trăi. La corrispondenza pune în discuţie metodele de comunicare de azi, dar şi pericolul dezvoltării dependenţei faţă de anumite aparate ce ne conectează la o realitate virtuală. La Corrispondeza este o emoţionantă poveste despre iubire şi dispariţie, despre pierderi şi regăsiri, o poveste de dragoste unică, dincolo de spaţiu şi timp.

© 2007 Revista Ramuri