Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Retrospectiva Racovitză-Socolescu

        de Paul REZEANU

Undeva, în inima Craiovei, pe actuala stradă Săvinești nr. 3, printre case vechi și blocuri noi, între Valea Vlăicii și strada Ștefan cel Mare (fosta Valea Vlăicii și Valea Orbeților), între Calea Unirii și strada Al. I. Cuza (fosta Ulița Mare și Justiției) se află, uitată și pierdută, fosta CASĂ RACOVITZĂ-SOCOLESCU. O casă cu o istorie tulburătoare, prin care și-au purtat pașii, au trecut, dar oare cine n-a trecut…?

Clădirea, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a fost până în ultimii ani ai deceniului patru al secolului al XIX-lea, Hanul Deculescu. Han mare, cu bolți numeroase, care concura cu Hanul Horez (Nemțesc)… Între zidurile sale au găsit găzduire, cândva, nu numai negustori veniți de te miri unde, din Orient sau din Occident, dar și trupe de oști imperiale otomane ori rusești.

Cum și în ce condiții, pe la 1840, Hanul Deculescu a devenit Casa Racovitză, nu știm. Atunci, din vechea construcție s-a păstrat zidăria groasă de 0,70 m din cărămidă, pivnița și parte din camerele „de sus“. În rest construcția a fost adaptată cerințelor unei mari case boierești, în care moda occidentală a timpului s-a făcut  simțită din plin. Așa, de exemplu, într-o cameră se păstrează și azi parchetul original cu motive florale, adus de la Beciu (Viena) ca de altfel și mobila – împrăștiată, însă, între timp, prin diverse locuri.

Cel mai vârstnic membru al familiei Racovitză a fost GRIGORE. Născut la 1797, el a fost cel mai mic fiu, din cei șase (Nicolae, Constantin, Alexandru, Meletie și Iancu) ai lui Mihai Racovitză (la 1810 acesta era mort) cu Maria Șuțu. El a fost, deci, os domnesc, nepot al lui Ștefan Racovitză, domn al Țării Românești între 1764-1765 (căsătorit cu Teodora Ipsilanti). Grigore Racovitză a fost paharnic, apoi mare postelnic, procuror la Curtea de Apel din Craiova între 1836-1848 și președinte la Înalta Curte de Casație, la 1862. A trăit mai toată viața la Craiova. A purtat favoriți și potcap. A fost ultimul reprezentant al familiei care a renunțat la îmbrăcămintea de modă orientală și a trecut la cea occidentală.

Soția sa, CLEOPATRA RACOVITZĂ, era născută Brăiloiu. Deci dintr-o familie de mari boieri craioveni. Când s-a căsătorit era mult mai tânără decât soțul său. A fost o femeie cu un fizic delicat, avea o față foarte frumoasă și purta părul cu cărare pe mijloc. A avut, cu Grigore Racovitză, trei copiii: Nicolae, Ioan (Jean) și Lucia (căsătorită cu Nicolae Negri). Nu deținem alte date despre ea.

NICOLAE (Nicolaus) RACOVITZĂ s-a născut la Craiova, la 1835 și a murit la Roma în anul 1894.  A fost însă adus la Craiova și înmormântat în cavoul familiei  din Cimitirul Sineasca. A fost fiul cel mare al lui Grigore și Cleopatra Racovitză (deci, și el, descendent din os domnesc). „Bărbat cult, prieten al Junimii din Iași, pianist bun, cânta cu mult sentiment și improviza uneori. Când nu citea din Eminescu sau Alecsandri, cânta la clavecin. Era omul superior al familiei. Departe de a fi frumos, era interesant, simpatic, o adevărată fire de artist…“ (Olga General Gigurtu). De formație jurist, cu studii la Paris, a fost ministru de culte în cabinetul lui A.G. Golescu din 1870, președinte al Consiliului Județean Dolj, între 1876-1880 și primar al Craiovei, între 1888-1890. În ultimii ani de viață s-a stabilit la Paris. A fost căsătorit cu Despa Pepita, fiică a lui Iancu și Sevastița Soculescu.

Și celălalt fiu al familiei Racovitză, JEAN, s-a născut la Craiova, în această casă, la anul 1841. El a fost eroul unui duel de răsunet mondial. Astfel, Jean Racovitză a rănit mortal, în duel, pe celebrul socialist german Ferdinand Lasalle (1825-1864). Dar, de fapt, cum s-au întâmplat lucrurile… „Ambii erau îndrăgostiți de frumoasa Elena von Dönniges, fiica unui nobil german de la curtea regelui Max al Bavariei și a unei evreice berlineze. Ea era logodită cu Lasalle, la cererea tatălui său, dar iubea pe Racovitză, cu care se cunoștea de copilă. În cele din urmă s-a logodit cu acesta. Lasalle, furios, a provocat la duel pe Dönniges. Racovitză, datorită tot acelor  uzanțe de cavalerism, care sunt legiuite de un cod afară de lege, s-a substituit viitorului socru și a ieșit pe teren în locul lui.

Întâlnirea s-a desfășurat pe pământ francez, lângă Geneva, la Carouge, în luminișul din pădurea Alpilor, Crévin, la 28 august 1864. S-a făcut numărătoarea  pașilor, schimbul de pistoale… Racovitză  a tras lovind pe Lasalle în abdomen. Acesta ripostează și nu lovește, deși era foarte bun trăgător și rănise sau omorâse în alte împrejurări  mai mulți adversari. Dus  la Hotel Victoria din Geneva, Lasalle moare… la 31 august 1864. Imediat după aceasta, Elena von Dönniges s-a căsătorit cu Racovitză, care… a fost nevoit să fugă colindând lumea prin Berna, München, Berlin, Corfu, România, pentru a muri de tuberculoză în decembrie 1865, la Bologna. A fost înmormântat la Nisa prin îngrijirea soției…“ (Emanoil Hagi Moscu)

Merită, credem, să amintim și că portretele  celor patru Racovitză: Grigore, Cleopatra, Nicolae și Jean, au fost pictate în vara anului 1865, la Craiova, de Theodor Aman, că acestea au ajuns până la noi, au aceleași dimensiuni, au același fel de pânză, același fel de șasiu și rame.

Ba există, și a ajuns de asemenea până la noi și un al cincilea portret al unui membru al familiei Racovitză, al Despei Pepita, soția lui Nicolae Racovitză. El a fost pictat de Theodor Aman în 1890 și dă răspuns  la mai multe întrebări.

Astfel, am aflat că DESPA PEPITA Racovitză s-a născut la Craiova, în anul 1841 și a  decedat în 1914, la Territel, în Italia. A fost unica fiică a lui Iancu și Sevastița Socolescu. Când anume exact s-a căsătorit cu Nicolae Racovitză nu știm. A fost, însă, o „femeie frumoasă și autoritară, foarte deșteaptă și foarte citită“ (Constantin Argetoianu). „În salonul ei a strâns tot ce avea Craiova mai ales ca  oameni de cultură. Se citea, se făcea muzică, se discuta și uneori se critica… În salonul cu lumânări multe, aprinse în grele candelabre de bronz, vibrau notele muzicii lui Schubert și ale Steluței lui Alecsandri. Apoi câteva versuri… Pe căminul uriaș odihnea o statuie de marmură de Carrara. Grația lui Canova se potrivea atmosferei de la sfârșit de secol… Reviste franceze, alături de Convorbiri literare, stăteau la îndemâna celor ce voiau să le răsfoiască…“ (Despa Teodorescu).

După moartea soțului, Despa Pepita Racovitză s-a stabilit definitiv la Paris. Acolo a murit, dar a fost adusă și ea și înmormântată în Cimitirul Sineasca din Craiova.

Revenind însă la Casa Racovitză, trebuie să spunem că în deceniile șapte și opt ale secolului al XIX-lea asupra sa s-a abătut urgia. La 1865, fiul cel mic al familiei, Jean, așa cum am arătat, a murit. L-a urmat, în 1872, tatăl, Grigore, iar soția acestuia, Cleopatra, probabil cam în acei ani. A rămas din familia Racovitză doar Nicolae (Nicolaus), căsătorit cu Despa Pepita, născută Socolescu. Cum mama acesteia a fost Sevastița, născută Aman, la 1819 și era fiica serdarului Dimitrie Aman și al Despinei  Pepica Paris, ne explicăm numele său, care venea de la acela al bunicii.

Mai mult, am aflat că Despa Pepita „studiase la Paris, într-unul din cele mai renumite pensioane, că era deșteaptă, că se bucura de bună memorie, că era foarte  politicoasă, că avea mișcări lente, vorbea puțin, știa să asculte și să te facă să vorbești“ (Olga General Gigurtu). Ea era nepoata lui Alexandru, Iorgu și Theodor (Duke) Aman (pictorul) și al Ruxandrei Urdăreanu.

Cei doi soți Racovitză, Nicolae și Despa Pepita, au avut doi copii, Jean și Pepita. După 1972 ei au rămas singuri în Casa Racovitză. Cât timp, nu știm, dar oricum, puțin, întrucât creșterea celor doi copii solicită ajutor. Astfel, părinții Despei, Iancu și Sevastița Socolescu, s-au mutat în casa ginerelui… Iancu Socolescu a fost magistrat. Cum cei doi nepoți, Jean și Pepita, au decedat tineri, Nicolae, ginerele, la  1894, iar fiica lor s-a stabilit la Paris, Iancu și Sevastița Socolescu au rămas în vechea casă devenită RACOVITZĂ-SOCOLESCU. După 1900 au decedat însă și soții Socolescu. Cum familiile Racovitză, Socolescu și Aman n-aveau urmași, averea acestora a ajuns, până la urmă, prin donații succesive, mai ales la Primăria Craiova.

Timp de aproape jumătate de secol ce a fost CASA RACOVITZĂ-SOCOLESCU nu știm, iar după 1945 ea a adăpostit diferite instituții, îndeosebi legate de comercializarea petrolului.

Purtându-ne pașii spre revista „Ramuri“, acum, la sfârșitul anului 2007, pe strada unde se află bătrâna casă Racovitză-Socolescu, am văzut-o… goală. Instituția care a adăpostit-o, până de curând, s-a mutat, iar casa urmează să aibă cine știe ce destinație.

În opinia noastră, ar fi potrivit să gazduiască o instituție de cultură.

© 2007 Revista Ramuri