Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Absenţa

        de Haricleea Nicolau

Julieta (2016)

• Regia: Pedro Almodóvar

• Scenariul scris de Augustin Almodóvar, Pedro Almodóvar şi Esther García, bazat pe trei scurte povestiri (Şansă, Curând şi Linişte), din cartea Runaway (2004), de Alice Munro.

• Distribuţia: Emma Suárez (Julieta), Adriana Ugarte (Julieta tânără), Daniel Grao (Xoan), Inma Cuesta (Ava), Michelle Jenner (Beatriz), Darío Grandinetti (Lorenzo), Rossy (Palma Marian), Susi Sánchez (Sara - mama Julietei), Pilar Castro (Claudia - mama lui Beatriz), Joaquín Notario (Samuel - tatăl Julietei), Nathalie Poza (Juana), Mariam Bachir (Sanaa), Blanca Pares (Antia la 18 ani), Priscilla Delgado (Antia adolescentă), Sara Jiménez (Beatriz adolescentă).

• Compozitor: Alberto Iglesias

• Imagine: Jean-Claude Larrieu

• Montaj: José Salcedo

• Sunet: Sergio Bürmann

• Designer de producţie: Antxón Gómez

• Costume: Sonia Grande

• Machiaj: Ana López Puigcerver

• Coafură: Sergio Pérez Berbel

• Producător: El Deseo

• Durata: 96 min.

• Premiera: 8 aprilie 2016, Spania; premiera internaţională a fost pe 17 mai 2016, la Festivalul de Film de la Cannes, Franţa.

• Pelicula a fost filmată în diferite locaţii din Spania: Madrid; Ares, Redes şi Mugardos - A Coruńa, Galicia; Mairena del Alcor, Sevilia, Andaluzia; Panticosa, Huesca, Aragon; Regiunea Fanlo Sobrarbe, provincia Huesca; Algodor, Toledo, Castilla-La Mancha.

• Premii:

· Festivalul de Film de la Cannes, 2016: Pedro Almodóvar - nominalizare Palme d’Or

· Premiile Societăţii Internaţionale a Cinefililor (2016): Pedro Almodóvar - cel mai bun regizor

· Festivalul de Film Internaţional de la San Diego 2016

Cel mai bun film străin

 

 

„Absenţa ta îmi umple viaţa complet şi o distruge.”

Julieta este cel de-al douăzecilea film de lung metraj al lui Pedro Almodóvar, cu o nominalizare Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes (2016) şi premiat drept cel mai bun film străin la Festivalul de Film Internaţional de la San Diego 2016, iar Pedro Almodóvar desemnat cel mai bun regizor la Premiile Societăţii Internaţionale a Cinefililor (2016). Aclamat la nivel internaţional drept cel mai cunoscut creator de film spaniol de la Luis Buńuel încoace, Pedro Almodóvar reprezintă din nou Spania la Premiile Academiei Americane de Film, cea mai recentă producţie a sa, Julieta, fiind selectată de Academia spaniolă pentru a intra în cursa celui mai bun film străin la ediţia a 89-a a prestigioasei ceremonii americane.

Scenariul scris de Augustin Almodóvar, Pedro Almodóvar şi Esther García se bazează pe trei scurte povestiri (Chance, Soon şiSilence) din volumul Runaway (2004), de Alice Munro. Această peliculă marchează reîntoarcerea lui Almodóvar la drama cu personaje feminine după un deceniu de la Volver (2006). În Julieta, Pedro Almodóvar are din nou în centrul atenţiei femeia, întreg scenariul este străbătut de un profund suflu feminin, dar tonul discursului cinematografic este diferit faţă de alte filme care au în centrul atenţiei personaje feminine, fără frenezia, manifestările pătimaşe, agitaţia şi crizele din pelicula care l-a consacrat pe plan internaţional, Femei în pragul unei căderi nervoase (1988) sau Totul despre mama mea (1999).

Contrar altor etape de creaţie, Almodóvar oferă un film intens, curat, secat de situaţii comice, o peliculă austeră, în care relaţiile dintre personaje sunt asumate deplin, dar înfăţişate cu moderaţie. Deşi traversează situaţii tragice, lacrima este uitată, personajele devin teribil de expresive în austeritatea emoţiilor reţinute. Construind filmul ca o pendulare între prezent şi trecut, cu plonjări repetate prin flashback-uri extinse, regizorul păstrează almodóvariana obsesie pentru culorile vii şi dezvăluie spaţii diferite, de la cosmopolitul, sofisticatul Madrid, la evadarea andaluză pe ţărmul mării, dincolo de orice constrângeri. Apa mării care le-a fost complice, care le-a legănat barca la început de iubire, se revoltă, îl răpeşte definitiv pe Xoan, lăsând la vedere doar valuri înspumate, învolburate în amurg. Spatele Julietei privind marea care-i lua bărbatul capătă o tulburătoare expresivitate: o femeie tăcută, neliniştită şi singură, întâmpinându-şi durerea vieţii. Talazul lui Almodóvar răscoleşte şi melancolizează, asemenea creionului care scrie povestea vieţii Julietei, într-o sfredelitoare tăcere a mărturisirii.

Personajele sunt surprinse în plină criză, consumată cu rafinament, în tăcere, cu durere înăbuşită. Toate sunt cufundate într-o profundă absenţă: a iubitului, a mamei, a fiicei. Astfel, Julieta devine un film pe tema doliului. Julieta poartă doliul iubirii ei – bărbatul ei şi tatăl fiicei moare, ea se confruntă cu o profundă vină că şi-a abandonat mama, îngrijită de o tânără care devine amanta tatălui său, îşi vede mama cu minţile rătăcite abia recunoscând-o, se învinovăţeşte de moartea soţului şi îşi vede fiica plecând, nu ştie nimic de ea timp de 12 ani. Anii de absenţă a tuturor acestor oameni din viaţa ei o aduc în punctul în care deschide un nou capitol, de regăsire a sufletului, de iertare şi de acceptare a destinului care a încercat-o mult prea dur. Sufocarea într-un sentiment de vinovăţie care pendula între sinuciderea unui necunoscut din tren când ea avea 25 de ani, moartea accidentală a soţului ei şi dispariţia fiicei sale, o determină să scormonească trecutul.

Celebrare a dragostei materne, filmul lui Almodóvar este o profundă meditaţie atemporală asupra feminităţii, filmul devine un minunat elogiu adus femeii. Fiică, prietenă, iubită, mamă, femeia din filmele lui Almodóvar este unica insulă a umanităţii. De-a lungul scenariului suntem martorii relaţiilor dintre trei generaţii de femei, numitor comun fiind abandonul unor legături aparent indestructibile. Julieta e demult desprinsă de mama sa, boala de care aceasta suferă împiedicând o relaţie continuă; Antia, fiica Julietei, dispare la 18 ani de lângă mama sa fără vreo explicaţie; Julieta matură taie brusc relaţia cu iubitul ei. Chinuită de pierderea fiicei şi încercarea unui nou doliu, după plecarea acesteia, Julieta distruge urmele existenţei Antiei şi descoperă doar cât de puţin îşi cunoştea fiica. Purtând un nume predestinat durerii sau fatalei iubiri eşuate, Julieta este surprinsă la maturitate. Elementul cheie al Julietei este tăcerea. De fapt, iniţial acesta ar fi fost titlul anunţat al filmului.

Cele mai profunde şi importante relaţii sunt între femei: Julieta-Antia (Blanca Pares / Priscilla Delgado), Julieta-Ava (Inma Cuesta), Antia şi Beatriz (Michelle Jenner). Bărbaţii din film sunt cei legaţi destinal de Julieta: sinucigaşul necunoscut din tren, pe care l-a ignorat, Xoan (Daniel Grao) – tânărul pescar cu apariţie de Adonis, scriitorul Lorenzo (Darío Grandinetti) – iubitul din prezent şi tatăl ei, Samuel (Joaquín Notario). Toate apariţiile masculine din film pot fi reduse la repetatele detalii cu statuetele emasculate sculptate de Ava.

Distribuind două actriţe pentru rolul Julieta, regizorul aduce un omagiu peliculei Acest obiect obscur al dorinţei (1977), de Luis Buńuel, în care două actriţe joacă, de asemenea, acelaşi personaj în diferite etape ale vieţii. Pentru că nu crede în efectele de make-up pentru îmbătrânire, regizorul le distribuie în rolul Julietei pe actriţele Emma Suárez şi Adriana Ugarte (Julieta tânără), care nu joacă doar aceeaşi femeie la diferite vârste, ci joacă aceeaşi femeie care traversează două crize familiale ce o schimbă pentru totdeauna. O emoţionantă secvenţă, în care se produce miraculos tranziţia dintre cele două actriţe, devine metaforă a dragostei materne: Julieta cea tânără usucă pletele mamei sale cu un prosop de sub care apare într-o clipă cealaltă Julietă, maturizată.

Muzica peliculei, semnată de Alberto Iglesias, devine personaj distinct, susţinând permanent acţiunea sau personajele. Sonorităţile traduc profunda durere a Julietei, trista ei trecere prin regăsirea echilibrului, dorinţele stinse ascunse în acorduri grave şi dramatice de vioară şi pian. Alberto Iglesias a compus o muzică intensă, învolburată ca apa mării, domoală, gravă, străbătută de mister, întocmai ca povestea fără seamăn a Julietei. Finalul filmului este dominat de acordurile unui emoţionant cântec de dragoste iberic – Si no te vás – al Chavelei Vargas, numită de Almodóvar vocea aspră a tandreţii.

Conturând o epopee a misterului feminin, captând dureri şi pierderi şi regăsiri, vorbind despre iubire şi absenţă, despre vină înăbuşită şi despre singurătatea sfredelitoare, despre destine în furtună şi clipe furate fericirii, pelicula Julieta este dedicată complexităţii naturii feminine surprinse în momente limită ale existenţei.

© 2007 Revista Ramuri