Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Maria-Gabriela CONSTANTIN

Agonie

Se zbate iubirea ca un

monstru cu

șapte capete decapitat

a venit Sfântul Gheorghe

obsesia de erou împlinindu-și

nefericindu-se în defavoarea vieții

în dreapta lui un înger cu paloșul

de foc

delir năclăit în puritate

lupta cu visele

monomahia

A venit sfântul

apoi

a plecat.

Au sosit noii zei în cetate

certitudinile.

Zace zmeul învins ciuntit și frânt

în câteva pronume neaccentuate

sub cer - fereastă închisă sau poate

spartă de

șapte zile sau șapte ani sau

poate mai puțin.

***

Inima - copită ce alungă depărtarea

sacadat bătând ritmul unei Fugi

- pendula ce omoară timpul

observându-l

- piatră de hotar la margine de drum

între uitare și aducere aminte.

Restul- convenție.

Sounion

Pășesc timid pe drumul statuilor

zâmbetul lor - un vis al fericirii

unghiuri logodite-n colțuri se întâlnesc

în ideea de frumos, imaginând

o geometrie ascunsă a spiritului liber

o aritmetică limpede a sentimentelor

o nostalgie a putinței lipsită de frânturi

0 și extazul, 1 și oboseala, apoi 2 dar mai ales

zâmbetul statuilor planând peste neliniști

închis pe retină, sclav în memorie, în nervi.

Aceasta e povestea cubului căruia

nu i s-a spart un colț.

A ideei de neciobit amețită de virtualitate

șlefuită cu migală și disperare

istorie epuizată înaintea vocalei „A”

într-o stridentă iluzie de peruzea.

Feu feu feu, tototototoi

Oimai !Oimai ! mă prigonesc cuvintele

suferință închisă într-o vocală repetată

devenită tăcere

tăcere devenită țipăt rostogolit

într-o vocală repetatămaidomai -

Dezarmonică e rima în tăcere

dezamornic e metrul în suferință

și iambul în plăcere

Cu prima vocală am învățat să suferim

Cu primul cuvânt s-a născut minciuna

repetă neobosit Medeea cea suspendîndu-se în patimă -oimai- copiii, crimă lucidă

semnul invers al revoltei

desprinzându-se de cer

protejată de zeii veseli și nepăsători

adâncime pierdută odată cu zeii abandonați

cerniți de nepăsare

*

Sigur, uităm că anticii pictau neprihănitul alb al statuilor

cu toate culorile curcubeului, ca într-un bazar.

Dar ne-au mai rămas cîteva scoici, chipurile și cuvintele unui vis

odinioară altul.

xxx

Concentrare sau timp

sau amândouă la un loc

scările anevoios le urc

mă împiedic de cîte o

întrebare

și vocea limpede din vis

îmi spune

treapta cea de sus

e albă

lumină nefrântă,

înfrîntă în culoare

albă ca un leșin

-o pierdere de sine

-o nereamintire

-o regăsire

albă ca alb

sau unul și același.

Lecție despre zbor

Începem cu timpul blocat într-un amurg lent

- spatiul de întâlnire a două permanențe

înmărmurit între două respirații

îl adulmecăm, îl expirăm

Apoi continuăm cu sfinții, de pildă Augustin

și muzica unui sărut în palmă

ce naște trandafir în locul inimii, roșu

trandafir ce-l mângâi când ne întâlnim

între două respirații

Apoi expirăm cronologic, sacadat

ne dezmorțim emoțiile într-o suavă

coregrafie a sentimentelor

dincolo de cuvinte

apropiate de muzică

Continuăm cu vertijul și adâncimea

pasăre pribeagă între pământ și ape

ajungem astfel la distanțe - aripă smulsă

a depărtării, durereadealtăparte

și vom înțelege zborul- cădere în sus

iubire pentru cele ce se nasc și mor

Axis mundi

Nu suntem decît un mănunchi

de crengi uscate adunate la

o margine de oraș pe o soșea în pantă.

S-a terminat luna închinată Lui

spune omul scund și ochiul

I se prelinge în palmă lovit

de dorul arborelui

inima mea doar cenușă ce

mi-o cern cu pioșenie în creștet

violent îmi despic durerea în fîșii

ca niște felii de pîine proaspătă

orbește caut coapsa tînără ce

tresare cu putere alături de mine

Doamne! E chiar copacul ce crește

Pînă la cer, arborul durerii mele

din părul lui se preling fire de nisip.

© 2007 Revista Ramuri