Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Însemnări pe marginea unui demers

        Mircea MOISA

Metafizica libertăţii este cea mai recentă carte semnată de Gheorghe Dănişor (Editura Paralela 45, 2006) şi ea se cere relaţionată cu alte două anterioare, "Metafizica devenirii" şi "Metafizica prezenţei". Cum autorul este profesor şi la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, concomitent a publicat şi alte scrieri, abordând teme din sfera formaţiei şi profesiei juridice - între care o carte de reală semnificaţie, cum s-a impus "Filosofia juridică la Hegel" - profesie pe care o practică de aproape patru decenii. În domeniile administraţiei publice, al avocaturii şi, de vreo trei luştri, în învăţământul superior de profil.
Cele trei volume înscrise sub denominaţia de "metafizică" le percep ca făcând parte din sfera unui demers circumscris paradigmei numite îndeobşte prin sintagma "pedagogie socială". Un concept denominând o concepţie luministă, după cum se ştie. Dintr-o perspectivă istorică prezentă, cum iarăşi bine se ştie, deplasarea spre individ/individual dintr-un proces de durată a devenit o realitate "instituită", iar "teoria comunicării" în relaţiile interumane instrumentul fundamental, esenţial "de cunoaştere şi acţiune". Posibil că, luând în consideraţie o astfel de realitate, Gheorghe Dănişor a simţit nevoia că, imediat după apariţia cărţii sale anterioare, să scrie articolul "Post Scriptum la Metafizica prezenţei - Despre intenţiile auctoriale", articol din care citez: "Filosofia este percepută de o largă majoritate, ca o preocupare abstractă foarte greu de înţeles. Şi în mare măsură este adevărat. Greutatea înţelegerii însă nu rezidă în textul filosofic ca atare, ci în tendinţa noastră comună de a fugi de efortul intelectual. Mai ales că filosofia adevărată nu este explicativă: ea doar deschide apetitul unei trăiri intelectuale înalte. În rest, fiecare rămâne pe cont propriu în aspiraţia spre absolut. Pentru că filosofia vizează absolutul, adică ceea ce este simplu". (Ramuri, nr. 11-12/2003, pag. 22).
Cât de simplu? - am fi înclinaţi să zicem. Întrebat, se spune, cum de i-a venit în minte "teoria relativităţii", Albert Eistein ar fi răspuns: "Simplu. Ideile mari sunt simple." Posibil ca tocmai ipotetica întrebare să-l fi determinat pe marele savant să publice apoi texte "de popularizare", de explicitare "pedagogică" a "teoriei relativităţii", în formele restrânsă (din 1905) şi dezvoltată (1906). Dar, oare, prin astfel de texte, savantul şi-a făcut, într-adevăr, înţeleasă, reprezentată în mod adecvat, organic, teoria sa? Mă îndoiesc.
Urmând sau nu - n-am cum să ştiu - un exemplu atât de cunoscut, Gheorghe Dănişor îşi deschide volumul "Metafizica libertăţii" cu un text destul de extins, intitulat simplu Prefaţă. Sunt expuse în cuprinsul acestuia ideile pe care şi-a propus să le dezvolte, să le expliciteze în substanţa volumului său, într-un discurs sistematic, coerent. Deşi afirmaţia proprie conform căreia "filosofia adevărată nu este explicativă, ea doar deschide apetitul unei trăiri intelectuale înalte" - ar putea fi considerată ca venind în contradicţie cu demersul său hermeneutic, autorul îşi întemeiază textele de explicitare ce compun fiecare capitol al cărţii sale pe idei şi concepte din istoria filosofiei. Cu un scop precis: acela de a facilita, de-a mijloci potenţialului cititor înţelegerea şi, în urma dobândirii acesteia, "apetitul unei trări intelectuale înalte".
Într-o asemenea ordine de idei sunt tentat să-l invoc pe ilustrul nostru compatriot parizian, E.M. Cioran, care, în mansarda sa din Oraşul Luminilor, nota, în data de 15 noiembrie 1969: "Concertul pentru pian şi orchestră de Chopin, scris la nouăsprezece ani! Ce profunzime şi ce strălucire!" (Cioran, Caiete III, 1969-1972 - traducere din franceză de Emanoil Marcu şi Vlad Russo, Ediţia a II-a, Humanitas, 2005, pag. 123). Compoziţia muzicală ascultată, la radio sau de pe disc, de melomanul înveterat, nu l-a provocat însă, deşi era cunoscător al tehnicilor şi procedeelor componistice complexe, să formuleze consideraţii de muzicolog, precum în alte scrieri, despre, să exemplificăm, J.S. Bach, spre pildă. Ascultând, filosoful-eseist trăieşte afectiv, cu toată fiinţa, inefabilul conţinut transmis de muzica lui Chopin, iar acesată stare de trăire profundă îşi are temeiul în predispoziţia şi capacitatea de înţelegere şi receptare a unei astfel de muzici. "Ce profunzime şi ce stălucire!" constituie o chintesenţă a consideraţiilor pe care filosoful-diarist le-ar fi putut formula. Expresia lui Cioran constituie, implicit, şi o judecată de valoare pertinentă.
Revenind la demersul realizat de Gheorghe Dănişor în cartea sa "Metafizica libertăţii", am desluşit principiul ordonator ce-i stă la bază şi i-a produs conţinutul, anume, formulat cu o frază a autorului: "Fiinţa se vede prin sine, sau a-lăsa-Fiinţa-să-se-vadă ni se arată ca spontaneitate" Procedând diacronic, Gheorghe Dănişor convoacă un impresionant număr de celebri filosofi, începând cu antichitatea greacă, până în contemporaneitatea noastră. Aşadar, ca să mijlocească înţelegerea şi iubirea "filosofiei adevărate", autorul recurge în demersul său, întrutotul notabil, la explicitarea "didactică", fie şi pentru un potenţial segment, totuşi restrâns, de cititori, a problematicii dezvoltate în cartea sa. Cititori care se vor apleca asupra textelor sale dacă dispun de predispoziţia şi dorinţa, imboldul de-a parcurge un excurs nu lipsit de efortul propriu de-a înţelege. Mai ales în lumea prezentă, în care multe alte "ispite" se dovedesc mai seducătoare. Pentru care, "o largă majoritate" posedă şi dovedeşte propensiuni, parcă, inepuizabile. Oricum, chiar şi titlurile capitolelor, subcapitolelor, ale paragrafelor chiar, formulate, alcătuite din noţiuni şi concepte din sfera specifică filosofiei, solicită un exerciţiu intelectual de acumulări, achiziţii cultural-cognitive prealabile destul de tenace şi îndelungat pentru descifrarea adecvată a structurii şi conţinutului unei cărţi precum "Metafizica libertăţii". Deşi autorul scrie, într-un anumit loc şi context din cartea sa, că "Gândirea metafizică nu este cunoaştere, ci o stare dincolo de stare în care totalitatea este ideal-transparentă şi în care partea este totuna cu infinitul." (pag. 216).

© 2007 Revista Ramuri