Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Jurnalul unui an din viaţa lui Tudor Gheorghe

        de Toma Grigorie

Reputatul cântăreţ, compozitor şi actor, Tudor Gheorghe ne dăruieşte cu generozitate şi simplitate, dar şi convins de valoarea sa, un fragment de viaţă prin jurnalul de călătorie, Vă dau un an din viaţa mea. Este prima lui experienţă de scris, urmată curând, după propria mărturisire, de un volum de versuri, în care vrea să integreze şi poemele publicate prin reviste. (La lansarea cărţii, din foaierul Teatrului „Marin Sorescu” din Craiova, s-a confesat despre decizia de a se ocupa de literatură mai intens, după încheierea activităţii muzicale.)

Menestrelul, cum singur se denumeşte în cel dintâi recital al său, Menestrel la curţile dorului (1969), îşi consemnează cu sinceritate şi aplomb trăirile din turneele lui concertistice susţinute în anul 2014 (10 martie-31 decembrie). Îl putem asocia pe autor şi cu un trubadur sau un vagant modern, de limba română (chiar dacă mai cântă şi în franceză uneori) care cutreieră lumea şi cântă bucuria vieţii.

Marin Sorescu spunea:„De fiecare dată când îl ascult – şi asta se întâmplă des – pe Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia româneasc㠖 populară şi cult㠖 poate mişca munţii”.

Consemnările menestrelului, din cartea lui de debut, sunt cotidiene, cu puţine excepţii. Cele mai importante sunt cele despre concertul Lecţia, din primăvară, şi despre Anotimpurile, din toamnă, cu care străbate toată ţara, singur sau împreună cu staff-ul şi chitara sa, dintr-o margine în alta, trecând şi peste graniţă, în Basarabia, dar şi în Franţa, Italia, Grecia. Nu mai puţin relevant şi reuşit este concertul de la Paris, la invitaţia ICR-ului de aici, care-i prilejuieşte şi o săptămână de relaxare împreună cu soţia sa, actriţa şi poeta Georgeta Luchian. De cele mai multe ori este însoţit şi de fiul său, Andrei Tudor, care-i este impresar şi organizator de spectacole. La fel de apreciat este şi concertul de la Milano, susţinut cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de ortodoxism.

Modestia care-l caracterizează se răsfrânge şi asupra povestirilor sale despre cele întâmplate în călătorii. Scrisul curge limpede, firesc, fără vreo superbie scriitoricească, indusă demonstrativ. Este o carte autentică şi captivantă, care se citeşte lejer, dar incitant, şi prin umorul fin care se iţeşte din zâmbetul de sub mustaţa şugubeaţă a rapsodului.

Nu se limitează la prezentarea frustă a vieţii cotidiene, după modelul Titu Maiorescu, de exemplu, ci dezvoltă captivant întâlnirile cu oamenii, în majoritate cunoscuţi, prieteni vechi, din numeroşii ani ai lui de activitate muzicală, cu spectacole în circuit, cu un inexorabil suport educativ şi formativ. Ne oferă, deci, un fel de jurnal neconvenţional.

După cum este cunoscut, Tudor Gheorghe promovează prin muzica lui inegalabilă folclorul naţional autentic şi poezia românească de valoare. În anii ’70, a studiat cu asiduitate domeniul avuţiei naţionale autentice, scrise şi orale, de remarcabilă tradiţie, la Institutul de Folclor din Bucureşti.

Se întoarce uneori şi în timp, evocând şi unele întâlniri şi colaborări, în activitatea sa de actor, cu mari personalităţi ale teatrului românesc: George Constantin, Gheorghe Cozorici, Amza Pellea, Mircea Albulescu ş.a., pe care îi portretizează surprinzând inteligent laturile specificităţii lor. Sunt consemnate şi unele întâlniri cu feţe bisericeşti cunoscute, cum este I.P.S. Teofan, mitropolitul Moldovei, care fusese mai înainte al Olteniei.

Jurnalul are şi caracter de ghid turistic şi, mai ales, gastronomic. Descrie locurile unde îşi susţine concertele şi îndeosebi specificul bucătăriilor locale, lăudând bucatele cu care e întâmpinat de prieteni, dar şi de bucătarii şi chelnerii din restaurantele hotelurilor unde se cazează repetat, cam în aceleaşi camere. Este el însuşi priceput în ale gastronomiei şi găteşte cu plăcere în perioadele dintre turnee. Nu are totdeauna impresii pozitive, mai ales despre unele case de cultură, multe lăsate de izbelişte, unde trebuie să-şi susţină spectacolele în săli neîncălzite. Le laudă fără rezerve însă pe cele bine întreţinute. Dezaprobarea lui se îndreaptă şi spre oamenii administraţiei locale, fie din oraşele mici sau din cele mari, care nu-l onorează, în general, cu prezenţa, ignorând utilul act de cultură pe care-l propagă. O răbufnire a lui dobândeşte caracter aforistic. „Fabulos popor, nenorociţi conducători!”. Opiniile politice sunt rare şi dovedesc independenţa, neafilierea lui netă la vreo ideologie, cu toate că a votat cu Ponta şi a avut unele neplăceri.

O particularitate a vieţii lui este trezitul la 6,30 dimineaţa, linguriţa de miere şi gimnastica permanentă, ca şi joggingul. În privinţa pregătirii pentru spectacole, aflăm că e foarte meticulos, făcând permanent exerciţii de rememorare şi de pregătire a vocii. Ne demonstrează faptul că orice succes se datorează unei munci asidue şi continue. Viaţa şi munca nu curg lin, fără probleme. Este vizitat de o lombosciatică pe care trebuie s-o trateze mai mult timp cu nămolul de la Techirghiol. Sau, şi mai pernicioasă pentru sănătatea şi activitatea lui muzicală, este apariţia în partea dreaptă a carotidei a unui „dop”, descoperit prin angiografie la spitalul bucureştean „Monza”, necesitând intervenţia chirurgicală realizată de renumitul doctor Bălănescu. Cu tot tonusul său cunoscut, cântăreţul nu suportă prea uşor viaţa de spital.

O activitate de apostolat, se poate spune, desfăşoară Tudor Gheorghe, susţinând concerte educative şi în localităţile în care nu avusese loc vreunul de ani de zile, un exemplu fiind cel de la Oneşti.

Dincolo de prezentările întristătoare ale situaţiei culturii din ţară, în anul de graţie 2014, a lumii timpurilor noastre, rămasă în multe cazuri la stadiul patriarhal de viaţă şi în mileniul trei al tehnologiei înalte, al IT-ului, al telefoniei mobile generalizate, ajunse şi la sate totuşi, Tudor Gheorghe ne surprinde cu relatări sprinţare, uşor ludice, din localităţile în care poposeşte cu cântările lui inimitabile şi e întâmpinat cu mare bucurie, atunci când e identificat.

Descrierile de natură, cu încărcătură poetică şi umoristică, amplifică starea de bine a cititorului şi devoalează cu parcimonie spiritul său de poet. Câteva exemple: „Soare vesel, cer senin, semne bune pentru o zi frumoas㔠sau „Luna straniu argintie, beată, nu-şi găseşte locul printre nori” sau „La ora 6.45, printre pomi, chior de somn, soarele”. Neplăcute, agasante, sunt, în economia cărţii, unele greşeli de tipar care nu-i aparţin, desigur, autorului.

Dincolo de aceste mici neajunsuri tipografice, cartea este cu totul incitantă şi captivantă, fixând şi mai apăsat în imaginarul naţional profilul unui artist contemporan, de mare talent, de imensă audienţă şi de mare caracter, anunţând şi un interesant scriitor.

 

© 2007 Revista Ramuri