Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








„Neîmplinirea te conserv㔠(3)

        de Gheorghe Grigurcu

7 decembrie 2015, la un post de radio: „R.P.R.,
adică, acum, Republica Penală România”.

*

De la o vreme nu mai poţi merge înainte decît sacrificîndu-te mereu, călcînd pe propriul tău cadavru.

*

A pastişa: a încerca să cumperi fără a cheltui nimic.

*

Fanatismul ca durere obiectivă a unei convingeri, ca patos al său impersonalizat. De unde desprinderea de sine a fanaticului, puterea sa de-a se jertfi.

*

Trăind în lume, te dedublezi necontenit, parcă fără efort. Dar efortul există şi e formidabil. Un efort intestin, care nu ţi se mărturiseşte nici măcar ţie însuţi, deşi te consumă pînă la capăt.

*

Labirintul ingrat al stării de oboseală. Labirintul fericitor al stării de veghe, al gîndului ce-şi experimentează în linişte prezenţa ramificată, aidoma unei dificultăţi insurmontabile.

*

„Cînd ne-am schimbat mult, suntem îndemnaţi să presupunem că am trăit mult” (Proust).

*

În orice caz suferinţa e o luptă cu facilitatea.

*

Admir, privind pe fereastră, un splendid peisaj de iarnă. Zăpada e paradiziacă graţie marii sale fragilităţi. Tot ce e fragil îndreaptă sufletul spre Providenţă.

*

I. Negoiţescu îmi mărturisea că a evitat să-l întîlnească pe G. Călinescu: „Îl ştiam imprevizibil, extrem de capricios. Îmi era teamă că s-ar fi putut comporta neconvenabil cu mine, ceea ce m-ar fi mîhnit pentru totdeauna”.

*

„Îmi spune Retz astă-seară: «Să-ţi intre bine în cap că nimeni nu te va iubi vreodată cît te iubeşti tu însuţi, nu te va iubi, chiar dacă e vorba de-o pasiune; uită-te la răceala subită a prietenilor tăi atunci cînd le vorbeşti de fericirea ta, cu tonul acela inspirat care o dovedeşte»” (Stendhal).

*

Cinstea necinstită a împlinirii Răului, odată ce ţi l-ai asumat.

*

Să uiţi e o înfrîngere sau o victorie? Şi una şi alta, contopite într-un fapt indiscernabil, misterios.

*

Poate că cel mai însemnat obiectiv al existenţei nu e dat de un succes sonor, excepţional, ci de menţinerea cotei sale de normalitate. A acelei condiţii părelnic cenuşii, placide, care-ţi face suportabile orele, zilele, anii, fidelă răsfrîngerii eului tău în oglinda goală a timpului. Care te-aşteaptă doar pe tine, ca-n frisonanta parabolă a lui Kafka cu privire la paznicul de la intrarea în lumea de dincolo.

*

„Într-o lume în care totul devine ridicol, nimic nu poate fi ridiculizat. Nu poţi demasca o masc㔠(G. K. Chesterton).

*

Cel mai longeviv animal din lume e scoica Quahog, care atinge formidabila vîrstă de patru sute de ani.

*

„Scepticul este omul cu viaţa cea mai îmbelşugată, mai bogată şi mai completă. O idee primitivă ne face să ne închipuim că scepticul nu crede în nimica. Dimpotrivă. Scepticul se deosebeşte de dogmatic prin faptul că acesta crede într-un singur lucru şi acela în multe, în aproape toate. Şi această multitudine de credinţe, ţinîndu-se în frîu unele pe altele, fac sufletul moale şi delectabil” (Ortega y Gasset).

*

Natura speculară, în registru grotesc, a viciului, căci în suprafeţele sale viaţa se răsfrînge cum în oglinzi concave sau convexe.

*

În jurul său un văzduh saturat de închipuiri, aidoma unui sac umplut pînă la refuz cu resturi netrebuincioase.

*

Pe ce lume trăim. „O companie din Seattle a lansat recent pe piaţă lenjeria intimă cu miros de şuncă. Responsabilii firmei J &’s Down Home Enterprises susţin că o pereche de chiloţi cu astfel de miresme ar fi cel mai potrivit cadou pentru Sărbătorile de iarnă. Desigur, ei se gîndesc ca darul să fie dedicat persoanelor care iubesc carnea de porc. Numai acestea ar putea să nu fie deranjate ca părţile intime să le miroase a şuncă! Mirosul rezistă la mai multe spălări, pînă la un an” (Click).

*

Detaliul: un soi de detectiv care caută cu asiduitate întregul.

*

Calomnia: „pată de ulei ce lasă urme întotdeauna” (Napoleon).

*

Protagonist al unui vis, doar al unui vis.

*

„Exemplul castităţii lui Alexandru nu i-a făcut abstinenţi pe tot atîţia pe cîţi i-au făcut neînfrînaţi beţiile sale. Nu este o ruşine să nu fii la fel de virtuos ca el şi pare scuzabil să nu fii nici mai vicios. Nu credem despre noi înşine că împărtăşim întocmai viciile vulgului cînd vedem că le împărtăşim pe cele ale marilor oameni; şi cu toate acestea, nu observăm că în aceste chestiuni sunt şi ei oameni obişnuiţi. Ţinem vătraiul de acelaşi capăt de care îl ţin şi ei; căci, indiferent cît de solemni ar fi, sunt în continuare legaţi într-un anume punct de cei mai josnici dintre oameni. Nu sunt suspendaţi în aer, despărţiţi de societatea noastră. Nu, nu; dacă sunt mai mari decît noi, este pentru că au capetele mai sus; însă picioarele sunt la fel de jos ca şi ale noastre. Toţi sunt la acelaşi nivel şi calcă pe acelaşi pămînt; iar prin această extremitate sunt la fel de jos ca şi noi, ca şi cei mai umili ţărani, ca şi copiii, ca şi animalele sălbatice” (Pascal).

© 2007 Revista Ramuri