Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Cu dus-întors (o „comedie“ neagră)

        de Gabriela GHEORGHIȘOR

 

Înainte de a emigra în S.U.A., în 1985, Mircea Săndulescu publicase deja patru romane (Victorie clandestină, Tratat despre oaspeți, Intermediarul, Placebo), apreciate de critica de întâmpinare a momentului pentru bogăția luxuriantă a epicului, pentru calitatea observației realiste și mai ales pentru ascuțimea analizei psihologice a personajelor. În țara de adopție scrie Escapes and Ashes, o narațiune despre tensiunile și crizele Americii la trecerea în secolul al XXI-lea, tradusă și la noi de Liviu Bleoca și apărută la Editura Paralela 45, în 2005, cu titlul Evadări și zădărnicii. Prin romanul Un loc bun să te sinucizi (Paralela 45, Colecția „Bibilioteca românească“, Pitești, 2007), prozatorul revine la scrisul în limba română și la decorul ținuturilor natale, ușor recognoscibile, Brăila și Insula Mare a Brăilei.

Spre deosebire de înaintașii săi, originari ai aceluiași loc, Panait Istrati și Fănuș Neagu, dar și de alți scriitori ai Luncii Dunării (Vasile Voiculescu, Ștefan Bănulescu) care au (re)mitizat lumea pitorescă și patriarhală a acestui spațiu, ofertant din punct de vedere artistic, Mircea Săndulescu aduce în cartea sa o poveste din mileniul al treilea, deloc fabuloasă, nelipsită însă de un anume senzaționalism, în ciuda realismului substanțial (într-un preambul, autorul mărturisește că a plecat de la evenimente și de la câteva „personaje“ reale). Punctul origo al intrigii este unul de natură „politică“; Haralambie Roșu, fost nomenclaturist (adjunctul secretarului de Cultură din C.C. al P.C.R., Dumitru Popescu-Dumnezeu), temându-se de mult trâmbițatul proces al comunismului (scriitorului i-a scăpat o neconcordanță, acțiunea debutând în primăvara lui 2007 și sfârșind în…decembrie 2006) și de faptul că mediatizarea trecutului său ar putea afecta cariera politică a fiicei adoptive, hotărăște să-și pună capăt zilelor în insula din orașul B., unde avea o rulotă. Drumul spre locul proiectatei sinucideri îi oferă șansa replierii, pentru o vreme, spre dragoste și spre viață. Este martor al unui accident auto, iar vinovata, Stela Omăt îl convinge s-o ajute să scape, mutând-o la volan pe pasagera în stare de inconștiență (Filofteia Iancu) și dând o declarație mincinoasă poliției. Profesoară de dansuri populare, ajunsă stripteuză într-un cazino și prostituată de lux (tot în urma unui accident), tânăra de douăzeci și nouă de ani vrea să se asigure de sprijinul septuagenarului Har pe toată durata anchetei, trezindu-i zilnic virilitatea (artificial, prin Viagra, și psihologic, printr-o „baie“ de flatariseli). Legătura se dovedește pentru amândoi și profitabilă și „primejdioasă“: Stela speculează sentimentul de vinovăție al lui Har vizavi de fostul coleg de liceu, poetul Alu Măr (pe care ar fi putut să-l ajute, acesta sinucigându-se în timp ce era anchetat și torturat de Securitate ca să divulge numele unor „elemente antistatale“), încercând să-l determine s-o elimine definitiv pe Filofteia; tot la un șantaj voalat și la alte tertipuri apelează și Har ca s-o țină aproape (o lasă să creadă că a ucis-o pe Filofteia, trimite poliției o anonimă din partea unei alte „martore“ care o indică drept autoarea accidentului). Înscenările și șantajul sunt instrumentele privilegiate și „rafinate“ pentru satisfacerea dorințelor: Silvia, nevasta lui Har le utilizase în cariera universitară, Olga, fiica ei, în ascensiunea politică. Nu lipsesc însă nici soluțiile extreme. Șantajat de Stela să-i lase apartamentul dăruit cândva, Hodja, patronul ei incendiază rulota. Romanul devine, spre final, un adevărat thriller. Har moare, Stela rămâne mutilată (dar cu o locuință de la Har), Hodja sfârșește sfârtecat de elicea vaporului, iar Dolofan Iancu, tatăl Filofteiei înspăimântă insula cu crimele lui în serie.

Dincolo de intriga senzaționalistă și hiper-ramificată (sex, șantaj, crime și amoruri), Mircea Săndulescu reușește să creeze, prin atmosfera din insulă și prin locuitorii ei (constanți ori temporari), un univers artistic aparte și câteva personaje memorabile, individualizate mai ales prin regimul obsesiilor sau al fantasmelor care le consumă și le tiranizează, aruncându-le în ridicol, în ilar și îndeosebi în tragi-comic. Bătrânul Har visează cioranian la Renașterea României (ratată de fostul dictator), recită poeziile lui Măr plângând sau prestând voios sexual, în timp ce Stela numără în gând sau analizează albinele de pe luminatorul rulotei (de altfel, una dintre cele mai importante surse ale comicului este contrastul dintre acțiunile / discursul „eroilor“ și gândurile lor); Stela e o „artistă“, la bară, în pat și în planificarea distrugerii „balaurilor“ care vor să-i răpească libertatea, apartamentul, liniștea; Petru Dindărăt, Micul Căpitan al vaporului care face ruta oraș-insulă trăiește extazuri religioase autoflagelându-se cu biciul și nutrind s-o aducă și pe Stela în slujba Marelui Căpitan-Dumnezeu; locotenentul Damocles satisface erotic, dar imaginar toate femeile tomnatice și veștejite ale insulei; căpitanul Patruochi e terorizat de gândul că Nuria îl încornorează; Iancu, torturat toată viața de incertitudinea paternității și de bastonul de detectat aur al nevestei, se trezește bântuit de fantasma „criminală“ a decedatei Poldi. La fel de insolit, tot din sfera „râsu-plânsu“ este și grupul „bocetualistelor“ (sinistrate trăind acum în rulote): Salcie, Paloma, Marusea și Colivia (ca și la Caragiale, numele personajelor reprezintă o altă sursă de comic), plus textierul firmei Suplis (de prestat „bocetuale“), fiul Salciei, poreclit Ceofi sau Dus-Întors, schizofrenic, voyeur-onanist, hrănindu-și viciul erotic cu multă hărnicie, dar sensibil și generos, delicat și inteligent, în ciuda perversității lui inofensive. Salcie, afaceristă ingenioasă speculează orice prilej de a stoarce bani, iar „tranzacțiile“ cu Dus-Întors au un haz nebun prin absurdul lor: mama se angajează să i-o vâre pe Paloma în pat, convingând-o că sperma lui „auriferă“ îi va vindeca ovarul „melancolic“, fiul trebuie să se recompenseze în ani de servicii și, în plus, s-o plătească pentru că i-a dat naștere, nebunie ș.a. (dincolo de orice interes financiar, Salcie nu știe cum să-l protejeze altfel pe Ceofi, decât încercând, prin orice mijloace, să-l țină lângă ea). Așteptându-l pe Gogu, care repară catedrale în Spania și-i scrie e-mail-uri despre Stupoare, colegul de schelă, Paloma urmează „tratamentul“ cu radiații aurifere în fosta carieră, indicat de Durdulia, și moare de cancer ovarian în brațele lui Dus-Întors, cu părere de rău că nu s-a bucurat de „aurul“ din dragostea lui.

Un loc bun să te sinucizi este o „comedie“ neagră, umorul învăluind toate derapajele personajelor, de la cele „curat“-nevinovate (sexuale ori de genul „rocadei“ mierii înfăptuite de către Har pentru iluzionarea Silviei că stă la rulotă să practice apicultura) până la cele inacceptabile, ca mârșăvia și crima. Umanitatea din insulă, prin exuberanța ei păcătoasă, prin tragismul disimulat în derizoriu, prin violența pasiunilor și duioșia ascunsă, prin fascinația fantasmelor și „scălămbăiala“ absurdă amintește pe undeva (chiar dacă lipsește dimensiunea fantastică) de pitorescul balcanic și de nebunia lumii din filmele lui Kusturiça. Dincolo de micile excese (precum perspectiva narativ-psihologică a dihorului Surulo, de pildă), Mircea Săndulescu scrie un roman savuros, cu o materie epică densă și spectaculoasă, în care analiza psihologică se împletește armonios cu descrierea realistă a societății românești postcomuniste cu toate hibele ei: prostituție, corupție, sărăcie, machiavelism politic etc. (dar și cu trimiteri la abuzurile dictaturii de dinainte de ’89).

În ciuda oglindirii atâtor rele și nimicnicii, Un loc bun să te sinucizi se remarcă mai ales prin viziunea sa oximoronică, și veselă și tristă, asupra vieții înțelese ca dar și ca pierdere simultană, ca „dus-întors“, viziune sintetizată în „filozofia“ „idiotului“ candid și năstrușnic, Dus-Întors: „Dumnezeu a făcut ca lumea să fie cu dus-întors. De pildă, ne dă totul și după aceea ne face să murim și astfel ne ia totul. Un fel de a zice: Duceți-vă la viață! Și apoi: Întoarceți-vă de la viață! Fiecare zi de viață pe care ți-o dă e în același timp o zi din viață pe care ți-o ia“.

© 2007 Revista Ramuri