Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Părtașii Taborului

        de Ioana DINULESCU

Două cărți în al căror titlu se găsește numele muntelui sfânt, Tabor, pe al cărui creștet s-a petrecut schimbarea la față a lui Isus Christos mi-au îmbogățit recent biblioteca personală: Lumina Taborului de Stanisa Nesic , carte apărută în urmă cu opt ani la o editură din Slobozia și Părtașii Taborului de Doina Pologea, apărută în vara anului 2007 la o editură din Tg Mureș, orașul natal al autoarei, cu sprijinul financiar al Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române - Craiova, după cum aflăm din pagina a patra a volumului. Cartea este dedicată memoriei poetului Patrel Berceanu, soțul Doinei Pologea, secerat de o boală necruțătoare în aprilie 2006, cu câteva zile înainte de a-și sărbători rotunjirea a 55 de ani de viață.

Volumul Părtașii Taborului este cea de-a doua carte de poezie a Doinei Pologea, autoare care a debutat strălucitor sub semnul prozei, prin volumul Muntele și oglinda, dar a migrat cu discreție spre tărâmurile Polymniei, muza poeziei lirice. Cele 57 de poeme dintre coperțile realizate de o prietenă dragă autoarei, plasticiana amatoare Oprița Defta , membră și ea a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, sunt structurate în trei cicluri: Povestea, în felul razei, Triptic și Împreună.

O excursie-pelerinaj pe Muntele Tabor este ceea ce a declanșat imaginația scriitoarei. Ea metaforizează în jurul simbolului muntelui sacru, în mireasma conurilor de brad culese la coborâre, adăugând semnificațiilor recunoscute ale reperului sacru din Noul testament, propria viziune. Muntele Tabor este: muntele nevăzut, muntele de urcat, / de la naștere până în zori/ drept umblând, în răspăr cu valul / care te-azvârle jos,alteori// mai mult îngenuncheat / pe pielița subțire a ochilor călcând/ ca pe o pajiște unde s-au stins/ luminile pe rând// și unde nu mai poți închipui alt zbor decât/ pe al păsării, în dilatata clipă/ când aerul care-o ținea plutind/ se descleiază sub aripă// pierzându-se și regăsindu-se-n avânt/ lunecând și urcând,/ limpezimi de negrăit respirând/ lunecând și cu lacrima ei departe/ străluminând.

Multe dintre poemele volumului irizează în jurul unor figuri emblematice ale Bibliei: trei poeme se intitulează Cântecele Mariei Magdalena, altul Inima Sfântului Ignatie Teoforul, personaje inspiratoare sunt și sfinții Petru și Maxim Mărturisitorul, dar și Cain, fratele ucigaș al lui Abel. Acest personaj emblematic este închipuit framântat de conștiința crimei , în dialog cu sângele fratelui ucis: -Abel, te port în vise și-n gând/ești punctul de foc, ești mătasea / cernerii mele lăuntrice/ te strig, ești mai viu ca oricând// strălucește și trece, pe înserat/ pe lama cuțitului ridicat între noi/ ca soarele în amurg/ capul tău de raze înconjurat// pot să împiedic iubirea-mi să te iubească?

Trei poeme – Domnul către Apostoli, Sub crucea Lui și Domnul către ucenici gravitează firesc în jurul figurii christice, a jertfei divine asumate pentru salvarea omului: iau toată vina ta, Maria Magdalena/ iau vina trului din pulberea de drum/ și-a dimineților îmbobocite / ca florile cu inima arsă de scrum/ îi iau și vina-ți, omule din Kariot,/ tovarăș drag de Cină, prieten al nimănui. Un puternic sentiment religios străbate și din versurile poemelor care n-au în mod explicit ca subiect personaje sau simboluri creștine, Doina Pologea percepând prin filtrul delicat al sensibilității sale feminine ca autentice miracole divine lucruri sau întâmplări care nu-și dezvăluie aura interioară decât celor înzestrați cu autentic har poetic: cum tremura între cer și pământ/ cald și bun ca o lacrimă / nevăzut i se pregătea înflorirea// toate culorile erau întoarse/ spre aceeași față a luminii/ și dincolo de tremurul frunzelor ce abia se ghicea // era gândul Tău, Doamne ( Cais înflorind).

Volumul Părtașii Taborului se rotunjește cu un amplu poem intitulat Cântec la despărțire în care poeta Doina Pologea își dezvăluie ofranda sufletului, dragostea pentru poetul Patrel Berceanu, tatăl fiului și fiicei sale, o dragoste vie pășind triumfătoare peste apele învolburate ale Râului Styx: precum întotdeauna ai știut trăi minunea/ în fața morții/ ca-n fața unei file-mpurpurate/ ca o nevisată poezie/ te-ai minunat , spunându-ți simplu: / iată, mi se întâmplă și mie.

© 2007 Revista Ramuri