Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








După aproape patruzeci de ani

        de Mircea MOISA

Exercițiul „lecturii studioase“, altfel spus, programatică și cu metodă, exercițiu practicat cu consecvență pe parcursul a câtorva bune decenii, te îndeamnă, în nu puține cazuri, ca cele prezentate și susținute în anumite texte, vizând aspecte din istoria destul de recentă, să le coroborezi cu propriile-ți percepții și reprezentări. Un astfel de caz îl reprezintă și lectura volumului Charles de Gaulle la Craiova (Editura Aius, 2007), purtând semnătura istoricului Dinică Ciobotea, profesor la Facultatea de profil a Universității craiovene, și a unei foste studente a d-sale, Ileana Marinaș, actualmente profesoară în învățământul liceal. Trebuie să menționăm, neapărat, și supratitlul cărții, Din istoria relațiilor româno-franceze. Într-o succintă „Prefață“ autorii țin să precizeze: „La imboldul și cu ajutorul Excelenței Sale Etiene Rougier, consulul onorific francez la Craiova, am adunat acele izvoare istorice care recompun starea de spirit din luna mai 1968 de la Craiova, ca un etalon cu multiple semnificații pentru istoria europeană a celor 38 de ani de-atunci încoace și pentru începutul acestui secol XXI.“ (pag.6)

Vizita oficială în țara noastră – pe-atunci proclamată, prin Constituția în vigoare, Republica Socialistă România – a generalului Charles de Gaulle, președintele Franței, în zilele de 14-18 mai 1968, a avut, într-adevăr, semnificații majore pentru societatea românească și lumea politică europeană din urmă cu aproape patruzeci de ani. Ele sunt relevate cu temei în substanțialul studiu liminar „Confruntări politice într-o epocă postbelică regenerativă“, din volumul la care facem referință. Din studiul liminar, reținem o menționare, puțin ori chiar deloc cunoscută multora până acum: „De Gaulle acorda o deosebită importanță vizitei pe care trebuia să o efectueze în România la invitația lui Nicolae Ceaușescu, programată pentru luna iunie 1967, dar amânată din cauza „Războiului de șase zile“ din Orient. Vizita ar fi putut fi încă o dată amânată, din cauza mișcărilor studențești, care cuprinseseră Europa Occidentală în 1968, și izbucniseră și în Franța, în luna mai. Într-o asemenea situație tensionată și într-o bună măsură imprevizibilă „... președintele a refuzat categoric cererea colaboratorilor săi (de a rămâne la Paris, n.n.) și a onorat invitația lui Nicolae Ceaușescu, semn că acorda o deosebită importanță vizitei în România.“ (pag. 16).

Cele cinci zile ale vizitei generalului Charles de Gaulle, președintele Franței, în România, în mai 1968, prin programul dens, convorbirile avute, întâlnirile diverse, dar și înțelegerile și documentele importante semnate, au reprezentat „un moment istoric în relațiile româno-franceze“, o reluare intensă a acestora, după cum, pe bună dreptate subliniază cei doi autori. Iar supratitlul volumului pe care l-au alcătuit își dovedește justificarea, adecvarea, pe deplin. În cuprinsul volumului, autorii includ, în ordine cronologică, relatări din presa oficială a timpului, cuvântări ale lui Charles de Gaulle și ale lui Nicolae Ceaușescu, în acel moment președinte al Consiliului de Stat, fără a i se menționa și funcția de secretar general al Partidului Comunist Român, partidul-stat, unica forță politică conducătoare în R.S.R., cum se stipula în mod expres în textul Constituției în vigoare atunci.

Pentru prima oară în referirile la vizita din mai 1968 în România, referiri cunoscute de cititorii avizați, cercetătorii craioveni inserează în volumul lor documente necunoscute până la apariția volumului lor, provenind din Arhivele Militare, fondul Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., dintre care stenograma convorbirilor oficiale din ziua de 15 mai 1968, de la București, păstrată în fondul menționat, dosar nr. 1314/1968, f. 17-33, opere de o importanță deosebită pentru acel moment, dar și de un interes major pentru cercetători și studioși în materie de istorie recentă a statului român și, implicit, a relațiilor româno-franceze în decursul istoriei moderne.

În cursul vizitei președintelui de Gaulle în România, un reper de mare relevanță, am putea spune chiar aparte, l-a reprezentat prezența ilustrului oaspete în Cetatea Băniei, în zilele de 16-17 mai 1968. Este și motivul pentru care cercetătorii craioveni și-au intitulat volumul în mod semnificativ și justificat „Charles de Gaulle la Craiova“. Nu este vorba în cazul acestui volum de un anume „patriotism local“ exacerbat, ci de o realitate concretă, cu profunde reverberații în memoria celor care au trăit și participat la astfel de momente. Tocmai de aceea, autorii volumului reproduc relatările amănunțite despre vizita lui Charles de Gaulle, într-un important oraș al țării noastre, relatări referitoare la multiplele aspecte ale prezenței președintelui francez în Cetatea Banilor craioveni. Se impune să transcriem câteva pasaje măcar din „Cuvântarea președintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, la Adunarea populară din Piața Unirii“, din ziua de 16 mai, de la Craiova, al cărei text este reprodus în volum în paginile 102-104: „Vă mulțumesc vouă, tuturor, care ați venit aici în mare număr pentru primirea de neuitat, pe care o faceți Franței, în persoana mea.

Este pentru prima oară când șeful statului francez vorbește în mod direct poporului român. Cu acest prilej vă transmit salutul și prietenia profundă a Franței. (...)

În încheiere, ca și la început, vă spun: mulțumesc!

Hai să dăm mână cu mână! Trăiască Craiova! Trăiască România! Trăiască prietenia româno-franceză!“

Personal, în acel timp, funcționam în calitate de profesor de română, în zona mea natală, mai precis în municipiul Satu Mare, proaspăt repus în statutul său de veche capitală a recentului reînființat județ, din nord-vestul țării, cu nume omonim. Entuziasmul sătmărenilor care au urmărit prin emisiuni televizate aspecte din vizita generalului de Gaulle în România, inclusiv la Craiova, ascultând în direct Cuvântarea președintele Franței de la tribuna oficială din Piața Unirii din Cetatea Băniei oltene, entuziasmul sătmărenilor a fost de nedescris. Autorul acestor rânduri asculta seara, în acele zile, și relatările posturilor de Radio din Paris (emisiunea în limba română) Europa liberă, de la München, Vocea Americii, de la Washington, posturi de la care am aflat „amănunte“ semnificative în legătură cu vizita președintelui francez în România, în special și despre unul dintre motivele vizitei generalului de Gaulle la Craiova: dorința gloriosului general francez de a-și reîntâlni, revedea eminentul coleg și prieten, dintre anii 1922-1924, de la Școala Superioară de Război din Paris, generalul craiovean Polihron Dumitrescu. Tot din sursele citate am aflat că translatorul pentru limba română a președintelui Charles de Gaulle, în România, implicit la Craiova, era doamna Sanda Stolojan, fiica lui Alexandru Duiliu Zamfirescu (n. 1892, Roma – m. 1968, București), diplomat și scriitor, fiul scriitorului român clasic Duiliu Zamfirescu (n. 1858, Focșani – m. 1922, București).

Autorii volumului „Charles de Gaulle la Craiova“, Dinică Ciobotea și Ileana Marinaș – inserează în paginile cu ilustrații o reproducere a fotografiei generalului Polihron Dumitrescu, iar numele Sandei Stolojan este menționat la pagina 18, menționându-i-se volumul „Cu De Gaulle în România (Editura Albatros, București, 1994). Distinsa intelectuală și literată Sanda Stolojan (n. 1919, București – m. 2006, Paris), plecată din țară, împreună cu soțul său, în octombrie 1961, și stabilită la Paris, a scris și publicat volumul „Avec de Gaulle en Roumanie“ (Ed. L’Herne, Paris, 1991), iar în limba română a apărut în 1994, în traducerea Micaelei Slăvescu.

Sanda Stolojan a continuat să fie interpretă pentru limba română și a președinților francezi Gerges Pompidou, Valery Giscard d’Estaing și François Mitterand. Cum au evoluat relațiile lui Nicolae Ceaușescu cu președinții ce i-au urmat lui Charles de Gaulles, cercetătorii craioveni, circumscriindu-se strict la vizita și importanța ei istorică din 1968, nu urmăresc.

În sine, volumul Charles de Gaulle la Craiova, alcătuit de cercetătorii concitadini ai noștri, Dinică Ciobotea și Ileana Marinaș, la aproape patru decenii de la producerea evenimentului, își dovedește cu prisosință oportunitatea. Iar cititorilor care ar dori să cunoască în mod concret, factual evoluția relațiilor lui Nicolae Ceaușescu cu președinții Franței numiți, li se poate recomanda, spre pildă, spre lectură adecvată, volumul Ceaușismul – România între anii 1965-1989 de Șerban Orescu (Editura Albatros, București, 2006, 314 pag.)

© 2007 Revista Ramuri