Înainte vreme, când poezia începuse să-şi caute oraşul, aşa cum se cuvenea, şi urmărea să vorbească o limbă urbană, avea să intre şi în viaţa protipendadei, fără ca de ea să nu se mai poată. Era, pare-se, şi mână-n mână cu joviala caricatură, făcând şi războiul mai suportabil. Iată ce propune o broşură cum e Caricatura sub ocupaţie, semnată de mondenul Philips, în 1918 (la editura Jsidor Stern & Emil Embra, Bucureşti), în care vin la taifas şi câţiva literaţi, pe care-i prinde, fără greş, şi sub creionul său dulce înţepător. Dintre aceştia, Ion Pribeagu, pe numele său adevărat Isac Lazarovici, poet de sărbătoare şi de fin umor, ne reţine şi nouă atenţia cu o poemă.

Când din albastrul ce distramă însângeratele genune,

Se proiectează raze albe pe trotuarul de cărbune

Şi’n atmosferă nasc apusuri şi puncte verzi de cloroform;

Când înserarea poleieşte cu praf de bronz, foburguri pline

De ‘mpestriţarea care pleacă, de ‘mpestriţarea care vine,

Oraşul pare silueta unui panopticum enorm.

Din vase de cristal subţire, din plăci de porţelan pătrate,

Apar femei cu ochii galeşi, şi buze roşii, oxidate

De calde îndrăgiri visate în calmul anilor apuşi;

Şi ‘n amalgamul plin de patimi şi nebunie’ncep să fiarbă

Mumii fără ciorapi, fantome din Camciatka, peşti cu barbă

Şi revuişti flămânzi de glorii veniţi din Tokio şi din Huşi.

Cum lunecă pe două pamblici de crape de chine, şi

[cum se pierde

În noapte, S.T.B-ul pare un vas pătrat de sticlă verde,

O luntre magică, o cuşcă cu animale din Bagdad;

Un iarmaroc sau o şedinţă de spiritism, la care asistă:

De Herz, cu Bob şi Marilena, dansând ca ‘n ultima revistă,

Lucrezzia Karnabatt, Maestrul, Hérjeu şi Al. Stamatiad.

În risipirea de velură s’aprind creneluri de ivoriu,

Terasa, falnica „Terasă-Olimp”, ca un laboratoriu

În care-au înviat aiezii, a pus stindarde pe fronton,

Automatul dela Stuttgart, a adormit p’o cavatină,

Un lampadar de bronz asvârle tăişuri roze de lumină,

Iar luna seamănă în noapte c’un nasture de pantalon.

Târziu...

Albastrul mat îneacă însângeratele genune

Şi nu mai curg din zare puncte pe trotuarul de cărbune;

Pupilele de aur verde şi violet s’au stins.

Acum,

Din turnurile catedralei se ‘ntind aripi cloroformate,

Păpuşile adorm în golul din eprubetele pătrate,

Şi noaptea ‘nvălue ‘n rugină fantasticul panopticum.