Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poemul doamnelor de azi

        de Ionuţ Orăscu

Nora Iuga debutează editorial cu poezie în anul 1968, an productiv pentru literatură, care consemnează alte câteva debuturi de răsunet: Mircea Ivănescu, Versuri, Virgil Mazilescu, Versuri, dar şi „al doilea debut” al lui Gellu Naum, Athanor. Este, astfel, congeneră cu nume mari ale literaturii noastre. Nora Iuga păstrează delicateţea de mătase a perioadei în care metafora avea ondulaţii onirice, vegetale, în care liricul dobândea noi pulsiuni de sorginte neomodernistă.

Angela Baciu, de cealaltă parte, vine dintr-o altă perioadă literară. Debutează în 1994 cu volumul de poezii Fragmente dintr-o cavatină. Adună, până în prezent, paisprezece volume de poezii.

mai drăguţ decît dostoievski este o carte scris㠄la două mâini”, în adevăratul înţeles al cuvântului, unde cele două voci fuzionează, nu ca în cazul tot mai numeroaselor volume colective care se apropie mai mult de noţiunea de „antologie”. Pasta densă a poeziei Norei Iuga este dublată de stilul oral, infuzat cu citate, uneori vulgar, al Angelei Baciu din care rezultă un lung „poem dramatic”, care a luat forma dialogului sacadat, fragmentat, în care există un al doilea nivel de lectură, autobiografic, dar care cu greu poate fi urmărit, date fiind desele ruperi de idei.

Încă din titlu, cartea se plasează sub semnul livrescului, dar nu se dezvoltă într-un livresc rigid, sec, ci unul intens, inventiv, cu trimiteri la diferite figuri sau aspecte din sferele societăţii. Structural se deschide printr-un „Prolog în cer”, urmând XXV de „Tablouri”, care se încheie fiecare cu câte o intervenţie în latină a „CORULUI ANTIC”, câteva „Visuri” (Visul lui T, Visul lui A, Visul lui N)) cu rol de intermezzo-uri, plus alte câteva ilustraţii, nu cele mai izbutite ale caricaturistului Ion Barbu. Această structură nu trebuie nici să sperie, nici nu trebuie privită ca un simplu „moft”. Cele două voci se infuzează una pe alta cu atitudinea şi discursul celeilalte, este mai mult decât un dialog, este ciocnirea a două limbaje poetice din care rezultă unul singur, fără ca acesta să-şi piardă vitalismul. Dacă privim de la un alt nivel, dialogul este de fapt între două generaţii. Prin derularea fantomatică a conversaţiei, lipsită de orice reper spaţio-temporal, prin impresia de telepatie pe care o lasă replicile întrerupte brusc, apoi reluate în altă parte, atmosfera cărţii are ceva joyceian.

Concret, discuţia nu are un factor coalizant, nu are început sau sfârşit şi pare că se dezvoltă din inerţie, aşa cum se regăseşte şi în motto-ul cărţii. Subiectele sunt diverse, de la cotidianul zgomotos, politic, artistic, social, până la poezia din lucruri, unde mâna uşoară a Norei Iuga zugrăveşte imagini adânci, „Şi sîngele curgea prin tubul ei principal din gură pînă în despicătura picioarelor şi era frumoasă ca vopseaua aia veche albastră care uda florile morţii precum sudoarea mîinilor atotputernice Grădina Edenului” (p. 8), imagini îndeaproape urmate de cele ale Angelei Baciu în care se simte poetica de după 1980: „A: astă-noapte n-am putut dormi, i-am văzut pe Enkidu şi pe Ghilgameş, fumau la Masa tăcerii...” (p. 17) sau într-un stil bufon: „M-a ajuns somnul. E greu să fii intelectual cînd ţi-e poftă de mămălig㔠(p. 18). Când cele două discursuri se întâlnesc în esenţa lor, originalitatea derivă din improvizaţie şi din fluxul haotic al replicilor: „A: şi-n trenul de Petrograd a urcat o libelulă verde/ N: ce coincidenţă. Şi la mine-n bibliotecă a coborît una pe Anna Karenina./ A: o fi fost contele Vronski sau Karenin?/ N: exclus. N-auzi ceasul? Omul negru n-a venit./ A: te priveam prin fereastra ambulanţei. Tăceai. Îţi tremura unghia piciorului./ N: pot fi vedenii, spunea mama-mare.../ A: ai dreptate ca şi tanti Elvira de la Brăila [personaj care apare obsesiv].../ N: o fi fost chiar Anna./ A: care, regina?/ N: nu, Karenina./ A: crezi că libelula s-a îndrăgostit de Tolstoi?/ N: tot ce-i posibil. O fi fost şi el drăguţ” (p. 51).

Viziunea celor două autoare pare să fie mai profundă decât lasă să se vadă replicile metaforice, greoaie uneori, sau atacurile juvenile asupra politicii româneşti: „N: amoru-i un copil pribeag./ A: şi Brâncuşi era. De-asta «Cuminţenia pămîntului» ţine la preţ. Că are destui pretendenţi./ N: ce-or fi găsit la ea, frate? Că seamănă cu «moartea obosită»./ A: orişicît, recunoaşte că-i mai drăguţă ca Dostoievski./ N: ăsteia nu-i desfaci genunchii nici cu pickhammer-ul” (p. 79). De unde rezultă conştientizarea împietririi artei şi tratarea ei ca monedă de schimb. Arta, în general, are ceva din emisiunile americane cu antichităţi. Operelor li se pune o valoare, apoi îşi încep circuitul interpretărilor, închis de cele mai multe ori. Este un muzeu în care nu ai voie să atingi sau să muţi nimic. Nora Iuga şi Angel Baciu sunt departe de a nu înţelege adevărata valoare a Cuminţeniei pământului, ele sunt conştiente că salvarea ei de la stereotipizare înseamnă negarea ei. Prin această viziune, care se răsfrânge mai ales asupra literaturii, mai drăguţ decît dostoievski relevă puternice influenţe avangardiste.

mai drăguţ decît dostoievski este o carte plină, egală, care sondează cotidianul, dar şi ce este dincolo de el, cu inteligenţă artistică şi compoziţională. Nora Iuga şi Angela Baciu deţin atât abilitatea discursului fin aristocratic, cât şi crudităţile mahalageşti, bulevardiere, atât sensibilităţi lirice, cât şi delicioasele zorzoane postmoderne. 

© 2007 Revista Ramuri