Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un poet de situaţie pe care se poate miza

        de Ştefan Vlăduţescu

Prin modestia, delicateţea şi eleganţa conduitei sale curente nu se vede intelectualul de mare altitudine care este de fapt Silviu Gongonea (n. 1980). Dar prin acestea se poate totuşi intui poetul, prezenţă discretă şi dezinvoltă. Silviu Gongonea a scris o carte mâna întâi despre un poet mâna a treia sau cel mult de mâna a doua: Gellu Naum: aventura suprarealistă (2013). Ca poet a debutat notabil în volumul cu doi autori Înjumătăţirea (2004), obţinând două premii: premiul Editurii Scrisul Românesc pentru debut (2004) şi premiul pentru debut în volum al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, la secţiunea de poezie (2005). Onorabil a fost şi volumul Încălzirea mâinilor (2009). Aparenţa cronologică este că poetul ar scrie critică literară. Esenţa este una dintre multele aparenţe. Parcă mai mult îl ajută criticul pe poet decât poetul pe critic: ceea ce, atât timp cât cei doi într-unul sunt pe drum, chiar nici nu contează. Vom vedea mai târziu. Semnificativ este acum că, odată cu al doilea volum de poezie – A doua natură, Silviu Gongonea ni se arată a fi un poet de situaţie pe care se poate miza.

În volumul de faţă întâlnim patru poezii cu titlul A doua natură, adică aproximativ zece la sută din volum, patru din patruzeci şi una de poezii. Recurgerea la reţinerea în cadrul aceluiaşi volum a mai multor poezii având acelaşi titlu este interpretabilă ca insistenţă asupra ideii poetice, asupra temei, asupra modalităţii de a produce sens. Metoda este acreditată de Baudelaire care dădea acelaşi titlu, Spleen, mai multora dintre poeziile sale.

Prima natură este situaţia concretă, starea curentă de lucruri, realitatea imediată. A doua natură este reacţia faţă de prima natură, este o realitate secundă, o realitate mediată. Arta poetică ce explică titlul volumului este poezia Leul cârpit: „Lipesc privirea de lucruri/ întâlnesc a doua natură:/ un fel de obişnuinţă de a plonja/ sub pelicula realităţii/ O spaimă, un gest tot atâtea praguri despart”. Aceasta este o poetică a impregnării de situaţie până la nivelul contopirii ce înseamnă trecerea dincolo de situaţie, de realitate. A doua natură nu este dincolo; ea este tot aici, dar nu mai este situaţia, ci reacţia la situaţie. Confirmativ ne ajută un vers din poezia Încurcături sentimentale: „Nu am puterea de a vedea dincolo”. Natura ta este reacţia. Dar reacţia nu este natura primară, ci a doua natură. Ai fost lăsat aşa cum eşti; oricât ai vrea, nu poţi fi altceva. Totuşi, poţi face ceva pentru a fi mai mult: poţi reacţiona, poţi lucra la ceva cu conştiinţa, cu mintea, cu simţirea ta; aceasta ar fi a doua natură.

Silviu Gongonea este un poet de situaţie. În poeziile sale de situaţie se ia act de situaţie şi se reacţionează cu un gând, cu o simţire, cu o îndoială explicită sau implicită, cu o amintire, cu un gest, cu o teamă, cu o interogaţie – „oare ce să fac”. Situaţia nu intră într-o logică formală, ci într-o logică poetică: ea este argument pentru ceva. În Existenţa poetului, situaţia de fi un sudic în absenţa soarelui, în absenţa luminii „solare” a aprecierii de către ceilalţi, în absenţa luminii rampei conduce la ideea de a fi „un sudic/ ce se îndoieşte de sine” şi la reacţia de mulţumire cu un gând: „îmi lipseşte soarele/ dar mă mulţumeşte gândul/ (...)/ că trăiesc una dintre cele/ mai frumoase existenţe posibile”. În La finele anului, la situaţia de a nu mai crede „în nimic” şi de la a nu mai şti „ce este real”, însemnând o dedublare („sunt eu însumi altcineva”), se reacţionează prin revenirea la sine ca simţire şi trăire: „nu mă mai încred în nimic/ decât în ceea ce simt/ şi trăiesc pe deplin”. În Se întunecă devreme, la o situaţie se reacţionează cu un gând: „aproape că nu-ţi mai pasă/ de chiotele elevilor / (...)/ te gândeşti că poţi rămâne singur”. În Povestea lui Remedios, la situaţie se răspunde cu o amintire: „Elena spală/ (...)/ Oricât de plin ar fi coşul de rufe/ elena le spală/ (...)/ amintindu-mi mereu de povestea lui remedios/ ce se ridică la cer”. În Poveşti semiurbane, la situaţie se reacţionează cu un gest: „Îţi plac la nebunie caii care trec pe străduţă/ (...)/ Se pierd în susul străduţei / (...)/ Îţi lipeşti faţa de geamul rece”. În Încurcături sentimentale, de la situaţia banală şi stresantă de a duce gunoiul, a plăti facturile se reacţionează estetic prin trecerea la situaţia de film a lui „richard gere/ de a apărea ... cu femei singure şi frumoase/ care au intrat/ în încurcături sentimentale” şi prin teama de urma acel drum: „Am 36 de ani/ am teama aceea care s-a preschimbat în refugiu”. În Atâtea speranţe se constată situaţia de a fi „tot mai sentimental/ nu şi alţii” şi se reacţionează cu „oare ce să fac”: „nu ştiu ce să fac”. În excelenta poezie de dragoste Nevoia unei prezenţe, se porneşte de la situaţia c㠄o vezi uneori în paltonaşul ei ponosit”; nu eşti sigur şi admiţi c㠄este altcineva care îi seamănă”; privirea sau memoria îţi joacă feste: reacţia este să te dezmeticeşti şi s㠄cauţi imediat repere în jurul tău”.

Există şi poezii în care reacţia meditativă este la început, iar analitica situaţiei la final. Poezia Încă nu am încetat începe astfel: „Încă nu am încetat să cred/ în lucruri mărunte şi nefolositoare”; acest gest de acceptare a inutilităţii este de nereprimat şi totuşi strigat „tot mai înăbuşit”. În Stâlpul ţării mele, inferenţa poetică în raport cu o situaţie îndoielnică înseamnă, de fapt, accentuarea unei îndoieli implicite ce devine realitate: „Trăiesc într-un târg ruinat/ pe care-l cred stâlpul ţării mele./ (...)/ Şi e posibil/să pic în altă ţară/ (...)/Trăiesc într-un stâlp al ţării mele”. Din această categorie face parte şi cea mai bună poezie a volumului, Sufrageria. Aceasta este, pe una dintre coordonatele sale, o intertextualizare generică memorabilă a eminescienei Ode (în metru antic): „Nu credeam s-ajung/ un mistic la mine în sufragerie/ (...)/ cecilia aleargă cu pofta unui copil/ (...)/ Într-o zi, îi spun, vom părăsi acest loc/ şi n-am ştiut să mă bucur ca tine”.

Poeziile antologice ale acestui volum premiabil sunt: Sufrageria, Existenţa poetului, La finele anului, A doua natură (p. 22), Leul cârpit, Stâlpul ţării mele, Încurcături sentimentale şi Nevoia unei prezenţe. Pe astfel de poezii şi pe un astfel de poet se poate miza.

© 2007 Revista Ramuri