Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Îndrăgostiții zburători

        de Haricleea Nicolau

„N-am făcut decât să deschid fereastra şi prin ea a intrat aer albăstrui, iubire şi flori”. (Marc Chagall)

On the milky road / Pe drumul laptelui (2016)

• Regia: Emir Kusturica

• Scenariul: Emir Kusturica

• Distribuţia: Emir Kusturica (Kosta), Monica Bellucci (mireasa), Sloboda Micalovic (Milena), Predrag Manojlovic (Zaga), Novak Bilbija (păstorul)

• Muzica: Stribor Kusturica

• Imagine: Goran Volarevic, Martin Sec

• Montajul: Svetolic Mica Zajc

• Decor: Kristina Bravo Jankov

• Costume: Nebojsa Lipanovic

• Durata: 125 min.

• Filmările au avut loc în Serbia, Muntenegru şi Bosnia şi Herţegovina.

• Premiera mondială: 9 sept. 2016, la Festivalul de Film de la Veneţia; pe 24 febr. 2017 flmul a fost lansat şi la Festivalul de Film de la Belgrad.

• Premii şi nominalizări:

· Festivalul de Film de la Veneţia, 2016: Emir Kusturica (regizor), Lucas Akoskin (producător) – premiul Micul leu de aur; Emir Kusturica – nominalizare Leul de aur.

· Premiile CinEuphoria, 2017: Monica Bellucci – nominalizare cea mai bună actriţă.

· Festivalul de Film Golden Knight, Malta, 2017: Emir Kusturica (regizor) – Marele Premiu.

 

 

On the milky road / Pe drumul laptelui (2016) este cel mai recent film regizat de Emir Kusturica, cu originea în segmentul Viaţa noastră, regizat de el în filmul-antologie pe tema religiei, Cuvinte cu zei (2014). De fapt, filmul a fost creat în sens invers, secvenţa monahală existând deja în filmul din 2014. Bazat pe întâmplări reale şi multe fantezii, acest film respiră inconfundabilul stil al regizorului Emir Kusturica. Creator al unui etos cinematografic balcanic uşor recogniscibil, aici regizorul semnează scenariul şi devine şi actor alături de starul Monica Bellucci. Filmul a fost selectat pentru a concura pentru Leul de Aur la cel de-al 73-lea Festival Internaţional de Film de la Veneţia, 2016.

Născut în 1954 la Sarajevo, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, Kusturica este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori europeni, a absolvit în 1978 Academia de Arte Dramatice din Praga (FAMU) şi a creat filmele Ce mai ştii de Dolly Bell? (1981) – premiul pentru debut a Veneţia, Tata în călătorie de afaceri (1985) – Palme d’Or la Cannes, 5 premii în fosta Iugoslavie şi nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film străin, Vremea ţiganilor (1988) – premiul pentru regie la Cannes, Arizona Dream (1993) – Ursul de argint pentru regie la Berlin, Underground (1995) – al doilea trofeu Palme d’Or, Pisica albă, pisica neagră (1998), Viaţa e un miracol (2004), Promisiunea (2007). Este autorul volumului de memorii Unde sînt eu în toată povestea asta? şi al volumului Străin în căsnicie, o colecţie de poveşti de familie, având drept fundal Bosnia-Herţegovina anilor ’70, înainte de destrămarea Iugoslaviei, în care părinţii şi copiii intră inevitabil în conflict, poveşti de dragoste, uneori imposibile. Monografia cuplului este surprinsă de la iubirea adolescentină la cea matură, care conduce spre mariaj, cu dramele şi neînţelegerile lui. Din anul 2000 s-a retras din Sarajevo şi trăieşte în Drvengrad / Serbia, un orăşel liniştit din munţii Serbiei, pe care l-a construit pentru filmul Viaţa e un miracol, construit în totalitate din lemn, cu străzi care poartă nume de regizori celebri de film şi care găzduieşte un festival internaţional de film.

Zi de zi, un fost profesor de pian şi ţambal, Kosta (Emir Kusturica), trece linia frontului, călare pe un măgar, ferindu-se de soare sau de goanţe cu o umbrelă neagră, pentru a duce lapte soldaţilor în două canistre de metal. Lăptarul are o mândră în sat, Milena (Sloboda Micalovic), ex-campioană iugoslavă la gimnastică ritmică, soră cu eroul comandant Zaga (Predrag Manojlovic), aşteptat de la războiul din Afganistan şi gata de însurătoare cu Mireasa (Monica Bellucci), italianca misterioasă, frumoasă, dar trecută de a doua tinereţe. Se plănuiesc două nunţi, însă Kosta şi Mireasa se îndrăgostesc şi urmează o serie de întâmplări tragi-comice, derulate cu rapiditate, uneori puerile, onirice, dar dominate de sinceritatea şi duioşia iubirii celor doi. Vânaţi la propriu de soldaţii inamici, greu încercaţi, răniţi şi însufleţiţi de îndrăgostire, cei doi traversează momente dintre cele mai bizare, de la scufundări într-o fântână şi într-o mlaştină, până la căderea în cascadă.

Asemenea îndrăgostiţilor lui Chagall, îndrăgostiţii lui Kusturica sunt mereu spre înălţare, picioarele lor nu mai ating pământul, trupurile lor zboară. Iubirea îi ridică şi îi face să plutească în aer: mireasa zburătoare din Vremea ţiganilor, Kosta, şi mireasa de aici, înălţându-se dintr-un copac secular, Luka şi Sabaha din Viaţa e un miracol se desprind de la sol, zburând cu patul. Monica Bellucci este mireasa goală, privită într-un dincolo fabulos, întinzând trupul spre rochia de mireasă plutitoare, ca un nor luminos. Iubirea devine forţa covârşitoare care sfidează gravitaţia. Toţi aceşti îndrgostiţi ai lui Kusturica care zboară, care se înalţă, poartă cu ei viziunea iubirii sălbatice şi senzuale, care păstrează sugestia adoraţiei transcendente.

Cu o poveste aparent simplă, peizană, On the milky road pare să fie chintesenţa peliculelor lui Kusturica, cu propria mitologie a Balcanilor: incursiunile în cultura ţiganilor, fascinante imagini onirice, în zona de conflict, pe fundal de război, cu nunţi şi idile printre gloanţe, levitaţiile îndrăgostiţilor, fel de fel de animale (gâşte, porci, găini, asini ducând canistre de lapte în vreme de război, sau măgăriţe în chip de Karenine pe şina de cale ferat㠖 Viaţa e un miracol, oi spulberate de minele de război, un şoim, un şarpe hrănit cu lapte şi un urs hrănit cu portocale direct din gura călugărului). Realismul magic al filmelor sale este dominat de detalii simbolice (rochia plutitoare de mireasă, ceasul uriaş care răneşte, oglinda, apa fântânii, apa de ploaie şi apa din mlaştină, care-i apără de fiecare dată pe îndrăgostiţi), dar şi de prezenţa unor personaje stăpânite de patos cu zvâcniri ancestrale, într-un amestec de bucurie şi tristeţe, încrâncenare şi seninătate imbecilă, unde instinctele renasc rapid, printre gloanţe şi furia de a supravieţui acelui crunt moment de război. Nicăieri nu se mai întâlneşte această poftă de viaţă laolaltă cu suferinţa peste care se trece plângând şi râzând în acelaşi timp, jucând, ascultând muzică de lăutari, trăgând cu pistolul şi închinând câte-un pahar la necaz, deopotrivă ca la bucurie. Acest spaţiu este privilegiat şi blestemat totodată, populat de tagma balcanicilor, „plini de nervozitatea emoţiei, dar incapabili de a o ţine, spulberând-o repede cu măscări şi bufonerii, ascuţiţi la inteligenţă, plebei, dar pitoreşti în expresie, amestecând folclorul sătesc cu tradiţia mahalagească într-o producţie plină de mirosuri grele şi de aromate” (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1980, p. 730).

Pelicula are toate datele unui basm, cu secvenţe onirice, cu tuşe comice şi momente de umor straşnic, şi glisează către finalul surprinzător, emoţionant, unde îl regăsim pe Kosta cincisprezece ani mai târziu, trăindu-şi viaţa ca un monah. Cel care a pierdut-o pe ea, cel care nu a încetat să o iubească se visează mire alături de mireasă, în acel dincolo fantastic al vieţii de apoi. Aşa cum în vremea războiului el ducea lapte soldaţilor, acum aduce pietre albe pe locul morţii ei, desenând simbolic o cale lactee a iubirii lor, unde se vor regăsi în eternitate.

© 2007 Revista Ramuri