Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeți contemporani turci

        

Prezentare şi traducere de Niculina OPREA

 

I

W.B. BAYRÎL, poet şi eseist, s-a născut într-o familie de origine albaneză la 14 aprilie 1962, în Manisa. A absolvit Facultatea de Istoria Artei din cadrul Universităţii Mimar Sinan(1986). În perioada 1985-2010 a coordonat revista literară ŢiirAtę (Pegasus). Autorul este un poet reprezentativ al generaţiei 1980, volumele sale fiind răsplătite cu importante premii literare încă de la debut.

Din opera poetică: A trecut un înger (1992); Obiecte nefaste (2000); Dorinţe neîmplinite (2009); Diamantul îndurării (2017). Eseistică: Totdeauna Poet (2017).

Scara

Pe braţele crucii

lăcrimează busuiocul. „La fel ca inima

ce ţi-a fost arsă”... La auzul vocii

femeii dezbrăcate: „ Ils ont change

ma chanson” o dată cu emoţia

cântecul se înalţă mai sus,

tot mai sus.

Iată-mă orb

viaţa mă trage înspre cimitirul

cel nou, dragostea şi durerea

sunt o formă a coincidenţelor.

În viaţa acestei ore de aur

copilăria stă suspendată

într-un timp de sticlă.

Ah, s-au dovedit a fi rupte

toate treptele – – – S

C

Ă

R

I

I

 

 

 

 

 

 

 

Hilal KARAHAN, poetă, eseistă şi traducătoare, s-a născută la 4 ianuarie 1977 în Gaziantep, a studiat medicina la Universitatea Hacettepe din Ankara. Autoare a numeroase volume de poezie, În faţa colinei (2003, 2017); Secret şi ceaţă (2004, 2017); Mumia retardată (2010, 2017); Noaptea risipeşte focul (2012, 2017); Strada care caută marea (2014); Între noapte şi foc (2017); Patruzeci de ani, patruzeci de răni (2017), precum şi a două volume de eseu, Poezie şi Cuantum (2012) şi Colţul de jos. Însemnări despre poezie (2014). Poeta este membră a Societăţii Scriitorilor şi a PEN Club Turcia.

Păcatul

1/

Gustul păcatului este captivant –

plăcerea fulgerătoare se aseamănă

cu stropii de apă ce se rostogolesc

pe gura fântânii

2/

Captivantă este căutarea universului

în ungherele şi aleile oarbe

din apropierea coloanelor

timpului

3/

În sutienul dragostei

prin amvonul sânilor

un vânt nebunatic îşi face de cap

4/

Pe tulpinile măreţe ale copacilor

ploaia

se prelinge

Copacii semeţi

se înclină în faţa

ploii...

5/

La căderea nopţii

inspiră adânc miresmele îmbietoare

rădăcinile ducându-le tot mai adânc

în pământul roditor

al câmpiei

 

Nurduran DUMAN, poetă, traducătoare şi editoare s-a născută la 23 noiembrie 1974 în oraşul Çanakkale, actualmente locuieşte la Istanbul. A absolvit Facultatea de Arhitectură Navală şi Ştiinţe Marine din Istanbul. Poeme din creaţia ei au fost traduse în mai multe limbi, engleză, finlandeză, sârbă, bulgară, română, slovacă, franceză, germană, macedoneană şi altele. Poeta este membră a Sindicatului Scriitorilor şi a PEN Club Turcia.

Volume publicate: Joc întrerupt (2005); Salacak priveşte Istanbulul (2010); Mi Bemol (2012); Semicerc (2016) şi Poeme pentru Versopolis (2017); Secretul lui Jin-Shei (2006, traducere, autor Alma Alexander).

Semicerc

M-am schimbat întru totul

pentru a căuta rostul unei vieţi

blestemate –

din sare

am construit o casă

cu ferestre spre mare

până la adevăratele castele

am săpat din greu –

fără a-mi lăsa privirea în pământ

în ochiul drept am îngropat moartea

am băut apă vie

am înotat în apa vie

de aceea mintea îmi este învăluită în ceaţă.

Pentru a scrie poemul vieţii

am primit o dragoste blestemat㠖

la miezul nopţii am făcut amor

folosindu-mă de cele mai urâte

cuvinte

am legat prieteniile cu fire de bumbac

nimeni să nu le poată rupe,

uneori mişc de câte o sfoară să-l văd

pe cel ce mă trage la el –

spre interiorul semicercului

aduc mările dragostei întru găsirea

celeilalte jumătăţi

 

Înainte de ora sosirii

Uneori vorbesc singură

jumătate de ureche refuză să asculte

tânguirea pădurii rămasă fără copaci

am pus la un loc trei câmpii

în braţele tale am pus trei râuri

înainte de ora sosirii trei mări

am mişcat din loc

aş putea avea un suflet rău

aş putea chiar să nu mai am suflet

oare sunt doar o liniuţă de unire?

panica mea şi suferinţele tale

m-au păstrat pe calea dreaptă dar

pentru a mă roti în jurul tău

fierarul mă modelează din nou

 

Volkan HACIOGLU, poet şi traducător născut la 27 septembrie 1977 la Istanbul, a făcut studii economice la Facultatea de Economie a Universităţii din Istanbul (2000). Din 2006 a fost doctorand la Universitatea de Stat din New York, la Colegiul de Ştiinţe şi Arte Albany. Poetul a predat cursuri de estetică la Academia Nazîm Hikmet din Istanbul. Actualmente este redactorul şef al revistei internaţionale Rosetta World Literatura.

Volume publicate: Frigul din priviri (2006); Dansul înalţă femeia (2010); Poarta binecuvântată (2013); Radio Budapesta (2016); Fantoma care pustieşte oraşul (2017).

Intuiţie

Este un război

pe care ochii mei l-au pierdut –

acum, când viaţa mea are un sens

întunericul rămâne fără importanţă

la fel şi oboseala care s-a cuibărit între

umbre –

ceea ce a fost spus

de acum trebuie uitat

norii lipsesc

trotuarele cerului sunt goale

doar eu sunt cel ce traversează

albastrul cerului de la un capăt la altul

deasupra mării se risipesc fuioare de aer –

am sentimentul că intuiesc această profunzime

fără sfârşit…

 

Emel KOŞAR, poetă şi eseistă, născută la 10 iunie 1981 în Eskişehir. A absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Turcă din cadrul Departamentului de Arte şi Ştiinţe al Universităţii Mimar Sinan (2003). După un master în 2005, a obţinut doctoratul în 2009 la Institutul de Studii Turcice al Universităţii Marmara.

Volume de poezie publicate: Tuşe (2011), Ritmul şoaptei (2014), Singurătatea figurantului (2016), Atlasul tristeţii (2017).

Furtuna din soare

Graba din suflet

este asemenea arderii

asemenea erupţiilor solare

râul care traversează luminile nordului

se transformă într-o minge de foc

inima mea bate odată cu vânturile

Zeus are braţele ridicate –

om al marilor promisiuni, al iubirii,

al artei de-a ţine sub control dragonul,

al aritmeticii pasiunii şi al atingerilor râurilor,

al gheţarilor ce încă nu s-au topit

doar ochii vântului s-au dezvelit.

© 2007 Revista Ramuri