Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








FLORINA ILIS: „Nu cred că există rețete ale succesului. Sau, chiar dacă ele există, în orice caz eu nu le cunosc”

        Un interviu on-line de Horia Gârbea

Horia Gârbea:  Se întîmplă destul de rar ca un roman să adune atîtea aprecieri favorabile și atîtea premii importante cum s-a întîmplat cu multipremiatul volum „Cruciada copiilor”. Cum v-a venit ideea? De ce  e folosit acest titlu care trimite la istoria Franței dar și la Blaga?

Florina Ilis: Ideea mi-a venit foarte simplu. Eram în gara din Cluj-Napoca și mă pregăteam să urc în rapidul de București. Pe o linie alăturată, un tren special de vacanță se pregătea să plece spre Năvodari. Foiala de pe peron e descrisă chiar în primele pagini ale romanului. Mi-am pus atunci întrebarea : Ce s-ar întâmpla dacă? Cu asta încep toate poveștile, nu-i așa?

H.G.: Vă mulțumesc dar trebuie să observ că nu v-ați referit direct la titlu. Vreo aluzie la Blaga? 

F.I.:Cartea mea trimite, ca și piesa de teatru a lui Blaga, de altfel, la cruciada istorică, cunoscută sub numele de Cruciada copiilor. La începutul sec. al XIII-lea s-a răspândit credința despre jertfa și misiunea noilor inocenți de a purifica lumea și de a reabilita ideea de cruciadă. În 1212 tineri din Franța și Germania au răspuns acestei sacre chemări. În prima jumătate a secolului al XIII-lea astfel de mișcări ale copiilor au fost foarte frecvente în vestul și centrul Europei. Mișcările inocenților au eșuat însă, dar ideea de cruciadă a rămas. De aici a pornit și ideea romanului meu. 

H.G.:Scriind „Cruciada copiilor” cunoșteați romanul „Împăratul Muștelor” de W.Golding? Eu presupun că da. V-a influențat? E „Cruciada copiilor” un remake?

F.I.:Cunoșteam romanul lui Golding, desigur. Îl citisem cu mulți ani în urmă, dar, în perioada în care am scris Cruciada copiilor, în mod deliberat,  nu m-am întors la acest text. Ca să nu mă influențeze.

H.G.:Acest roman v-a scos dintr-un relativ anonimat. Căile prin care un autor ajunge brusc sub reflectoare au rețete? Depinde succesul și de noroc? De promovare? Cunoașteți autori foarte buni rămași anonimi?

F.I.: Nu cred că există rețete ale succesului. Sau, chiar dacă ele există, în orice caz eu nu le cunosc. Când am început să scriu Cruciada copiilor literatura română avansa într-o direcție complet diferită celei spre care mă îndreptam eu. Dar n-a contat pentru mine. Acum toată lumea scrie poveste, dar prin 2000-2004 scriitorii din generația mea sau mai tineri nu se gândeau decât la o literatură confesională, mai mult sau mai puțin erotică.

Poate că e nevoie și de noroc ca să ai succes. Atunci când urmărești succesul. Dar, după părearea mea, norocul ar trebui să funcționeze numai în zona loteriei. Nu cred că în cazul literaturii norocul este important. În ceea ce mă privește, cel mai important lucru mi se pare valoarea artistică a operei. Nu am scris niciodată și nu voi scrie pentru succes. Eu nu mă grăbesc nicăieri. Sunt aici pentru a scrie cât mai bine.  

H.G.: Dar fără blamatul succes autorul nu poate trăi, călători, la urma urmei nici publica o nouă carte la o editură „bună”. Oare între succes (notorietate, recompensă materială etc.) și valoare nu e nici o legătură?

F.I.: Pentru mine succesul nu este o miză, asta încerc să spun. Am publicat Cruciada copiilor fără să fi avut vreo notorietate anterioară. Cum spuneați și dumneavoastră, nu mă cunoștea nimeni. Am trimis manuscrisul, cineva l-a remarcat și, simplu, a fost publicat.

H.G.: Despre „Cinci nori...” s-a vorbit parcă mai rezervat decît despre „Cruciada copiilor”, deși nu mi se pare mai puțin interesant. De ce oare? Cum v-a ajutat experiența japoneză să deveniți scriitoare în limba română?

F.I.: Cred că Cinci nori colorați pe cerul de răsărit a fost tratat cam superficial de o parte a criticii noastre. Nu s-a înțeles că există, dincolo de aparența exotică a lumii japoneze, o profunzime care ar trebui să ne dea de gândit. La noi nu se vorbește decât în teorie și în abstract despre postuman, dar în Japonia am asistat la multiple manifestări ale ceea ce Fukuyama numea postumanitate. În acest roman am încercat să surprind punctele de tangență dintre lumea tradițională, puternic semiotizată și cea contemporană, în care tehnologia de vârf devine o a doua natură a omului. Romanul are o construcție sofisticată care poate pune probleme. Nu m-a mirat lipsa de înțelegere a lui. A venit prea repede pentru literatura română. În schimb, cei foarte tineri (am avut mai multe întâlniri cu elevii de liceu) l-au înțeles perfect.

H.G.: Conceptul de postumanitate mi se pare cam tulburător. Cît estimați că mai avem pînă acolo? Un futurolog mă convingea că trecerea roboților de la inteligență la conștiință e treabă de unul-două decenii. Credeți asta?

F.I.: Cred că va dura totuși ceva mai mult. Producerea conștiinței de către neuroni reprezintă încă una din marile enigme ale științei. În mare parte, cortexul este o terra incognita pentru cercetători. Deocamdată fizicienii au reușit să transfere o stare cuantică de la un atom la altul. Acesta e un prim pas înspre teleportarea cuantică. Desigur, lucrurile vor evolua mult în următoarele decenii.

H.G.: Apropos de postumanitate, a apărut primul roman scris integral de un computer. Sîntem în pericol să ne pierdem joburile de romancieri? Sau noi o să programăm acele computere?

F.I.: Nu suntem în pericol. Cel puțin, pe durata vieții noastre. Poate, cândva în viitor, lucrurile se vor schimba.

H.G.: Ce carieră internațională are și va avea „Cruciada copiilor”? Aveți ecouri din țările unde a fost tradus? Care sînt ele (țările dar și ecourile)?

F.I.:Romanul Cruciada copiilor a fost publicat în traducere în Israel. Am participat anul trecut la Târgul de carte de la Jerusalim unde a fost lansat. Am înțeles din întrebările care mi s-au pus acolo (contextul era perfect, nu-i așa? Eram la Jerusalim, chiar orașul pe care și-l doreau să-l cucerească și să-l apere vechii cruciați!), am înțeles atunci cât de mult a incitat acest roman. Cred că ar merita să aibă o carieră internațională. Cu puțin „noroc”, nu-i așa? 

 H.G.: Ați scris și teatru. Mai scrieți piese? Ce anume?

F.I.: Am publicat până acum un volum cuprinzând trei piese de teatru. Iubesc foarte mult teatrul. Mi se pare o artă vie. Mai am în minte ideea unei piese de teatru, dar deocamdată am alte proiecte. Cândva, o voi scrie totuși.

H.G.: Ați scris și poezie. Foarte frumoasă, zic eu. Mai scrieți uneori versuri? Mărturisesc că, de la o vîrstă, poezia s-a depărtat de mine. Nu-mi mai vine să scriu poezii, doar povești. Ați resimțit asta? Cum explicați?

F.I.: Eu gândesc în versuri tot timpul. Doar că nu le scriu decât rar.

H.G.: Cum vă explicați că în condițiile acestei explozii a romanului-poveste teatrul scris la noi e tot mai sărac tocmai în povești?

F.I.: Într-adevăr, așa cum văd și eu lucrurile, există o întoarcere a epicului în proză. În poezie, estimez că vom asista curând la o revenire a liricului, un fel de neo-romantism așteaptă undeva la orizont. Poate, în acest context, în care fiecare specie se întoarce la esența ei, va urma și  o „re-dramatizare” (nu cred că epicizare) a teatrului.

H.G.: „Cruciada copiilor” va fi ecranizat. Eu l-am considerat, din prima cronică pe care i-am dedicat-o, o poveste cu mare potențial pentru ecran. Ați participat la realizarea scenariului? Vă incită ideea de a fi o autoare ecranizată?

F.I.: Nu am participat la realizarea scenariului. De altfel, nici nu știu să scriu scenarii. Am văzut, însă, în mintea mea, filmul acestei cărți. Sper ca proiectul cinematografic al d-lui Constantin Dicu să fie unul reușit.

H.G.: Filmul românesc e acum pe val. E vreo legătură între scenariile care l-au impus și contextul literar al prozei noastre? Cine de cine profită? Filmul de emanciparea prozei, sau proza va benaficia de locomotiva cinematografului?

F.I.: Cred că proza actuală și cinematograful noului val s-au dezvoltat în paralel. Cinematograful s-a impus mai repede fiindcă poate să ajungă mult mai ușor în atenția publicului. Eu sper ca beneficiile să fie reciproce și de-o parte și de cealaltă.

H.G.: Aveți de gînd să scrieți direct scenarii de film?

F.I.: Nu.

H.G.: Am aflat că nu vă place să vorbiți despre dumneavoasră. De aceea nici eu nici cititorii nu vă cunoaștem preferințele literare. Ce romane vă plac, ce piese de teatru?

F.I.: Am foarte multe preferințe literare. Îmi place enorm literatura japoneză. Teatrul japonez tradițional. Sunt, apoi, autori mari pe care-i citesc și recitesc cu mare plăcere. Acum citesc Versetele satanice. Și îmi place, mult, mult, poezia.

H.G.: Întrebarea inevitabilă: la ce lucrați acum?

F.I.: Da.

 

Florina Ilis s-a născut în anul 1968 și locuiește la Cluj. A publicat un volum de haiku-uri, Haiku și caligrame (2000). A cunoscut un mare succes cu cele două romane apărute într-un interval scurt de timp: Cruciada Copiilor (Premiul Uniunii Scriitorilor) și Cinci nori colorați pe cerul de răsărit. A publicat și un volum de teatru.

 

Horia Gârbea (n.1962) este autorul a două romane, numeroase piese de teatru și traduceri pentru teatru.

© 2007 Revista Ramuri