Zi importantă (pentru mine). Am încheiat de scris evocarea episodului „Ana Ipătescu 15”, exploatând, amplificând şi sistematizând însemnările din acest caiet. Urmează acum să trec textul pe calculator, ceea ce mi-e la fel de greu, aproape, ca şi scrierea lui. În fine, l-am scris, e totuşi mai important. Între timp: am fost bolnav (gripat), trei zile rele. Nici altora nu le-a fost prea bine. O.P. a făcut edem pulmonar şi era s-o păţească rău de tot. Alte lucruri: preşedintele B. a fost suspendat şi acum a pornit-o prin ţară să cheme poporul în sprijin. Curată nebunie, nu ştiu ce se va alege. Nicio soluţie nu-mi pare bună. S-a dus şi în Piaţa Universităţii să vorbească mulţimii, agitând steaguri cu gaură etc. Nimeni văd însă că nu l-a întrebat de ce nu a călcat în 1990 prin Piaţa Universităţii.

Evenimente consemnabile (pe care ar fi trebuit să le consemnez, dar nu am făcut-o). Din ce în ce mai puţin mă simt îndemnat să o fac, deşi trăiesc sub presiunea lor, îmi confiscă gândirea, sufletul. A murit Paler în 7 mai, când nu ne aşteptam, chiar dacă atât de bolnav. Părea să se fi redresat după şocul ultimei spitalizări în urma edemului pulmonar. Înmormântarea. Zbaterea mea pentru a face într-o zi cele câteva pagini care i-au fost dedicate în R. L. De ani de zile fac asta: mor scriitori, unii mi-au fost prieteni, iar eu trebuie să mă ocup „tehnic” de textele „in memoriam” care li se consacră în revistă. Mi-e greu. În general, mi-e greu să mă mai descurc la R. L. şi nici nu mai vreau. Sunt 39 de ani de când o fac, e prea mult, indecent de mult, aş spune.

Altceva: am scris cu eforturi şi fără plăcere articolul promis lui Elvin pentru Lettre, cu mari întârzieri, dar l-am scris, de bine, de rău. Am fost şi la Constanţa, pentru a face un act prin care sora mea va lăsa după moarte casa familiei care acum are grijă de ea. Triste lucruri. Azi am votat ca să nu revină Băsescu la preşedinţie, dar a revenit, în condiţii cel puţin dubioase. Suntem sortiţi să ne conducă saltimbancii demagogi. O jale.

Dar e trecut de 12 noaptea, am înghiţit o jumătate pastilă de „Stilnox” ca să pot dormi. Ar fi bine să adorm fără a înghiţi mai mult, dar nu cred. Seara, noaptea de fapt, spre orele 12, 1, trec într-o stare de „luciditate” cu totul improprie venirii somnului. Dar nici să lucrez (să scriu) nu pot, fiind totuşi obosit. Mai bine să citesc din E.S., din cartea despre proza lui Eliade, lectură de mult începută şi mereu întreruptă.