Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Regele Mihai – elegia meritată

        de Cristian Pătrăşconiu

E inevitabil şi în fond este foarte bine, în contextul solemn şi tragic al ultimilor ani (în 2017 a murit atât Regele Mihai I, iar în 2016, Regina Ana), să avem o vizibilă literatură care gravitează în jurul temei „regale”. Nu m-aş grăbi să spun că toată această literatură este realmente regală, fiindcă nu cred că se cuvine să consideram ca atare producţii mediocre făcute „la botul calului” (le veţi găsi la chioşcuri – sunt biografii făcute pe genunchi, nu le evoc nici măcar minimal aici, pentru că nu merită) sau cărţi de reţete de bucătărie care vin chiar din zona urmaşilor Regelui Mihai. Sunt, desigur, şi cărţi onorabile, asupra cărora merită să ne oprim. În legătură cu acestea din urmă, e foarte bine să marcăm faptul că la bibliografia acumulată în cantitate semnificativă în ultimii doi ani în jurul Casei Regale de România este, neapărat, de adăugat şi de scos în faţă un titlu recentissim: cartea scriitorului şi medicului Ion Vianu publicată la Polirom şi intitulată Elegie pentru Mihai. Nu e o carte voluminoasă, masivă, dimpotriv㠖 practic, avem un eseu cam de 90 de pagini format mic, de ţinut lejer în palmă. Dar este o carte densă, care lasă în urma ei un aer solemn, puternic, autentic. Memorabil, aş zice – şi nu am sentimentul că greşesc alegând un asemenea termen, fiindcă multe dintre pasajele acestui eseu sunt realmente de ţinut minte.

Ion Vianu nu este un om oarecare ce scrie despre Regele Mihai. Dimpotrivă: este, pesemne, unul dintre cei mai atenţi şi mai rafinaţi observatori şi (la modul direct şi exersându-şi observaţiile decenii bune) buni cunoscători ai Regelui Mihai. Practic, prima întâlnire directă dintre cei doi s-a consumat când Regele Mihai era abia ieşit din adolescenţ㠖 nu avea nici 20 de ani –, iar Ion Vianu, nici zece ani. Ultima, cu puţini ani înainte de moartea Regelui, aceasta din urmă survenită în 5 decembrie 2017. Între ele, zeci bune de întâlniri şi, uneori, chiar momente în care, în cerc restrâns, cei doi protagonişti au cinat ori dejunat împreună.

Ion Vianu îl „prinde” pe Regele Mihai în mai multe ipostaze – multe, cunoscute marelui public –, dar, pentru fiecare dintre acestea, el găseşte un unghi de intrare şi de interpretare originale. Îi spune, bunăoară, respectând adevărul istoric, „Regele Copil”. Apoi, din nou în aceeaşi linie cu adevărul istoric – 1944, momentul 23 august, îndepărtarea lui Antonescu, revolta contra tiraniei şi împotriva autoritarismului de fapt –, îl desemnează drept „Rege al Copiilor”, pentru că aceştia, copiii, mai ales ei, erau cei care doreau o altfel de lume decât aceea, funestă, a războiului. Fiind Rege al Copiilor, mai spune Ion Vianu, este logic că Mihai devenise şi „Rege al Patriei”. Una însă pe care o conduce foarte puţin şi, în progresie accelerată, cu atribuţii reduse, în trepte, dramatic. E un Rege al Patriei pe care se vede nevoit să o părăsească, la final de 1947 în mod oficial/ formal şi în primele zile ale anului imediat următor cu trenul, plecând într-un exil care va dura câteva decenii. În exil, încearcă să fie, formula e tot a lui Ion Vianu, un „Rege al Partidelor”, fără însă a avea succese notabile. Mult mai multe va avea ca „Rege-Cetăţean”: în ultimele două decenii ale comunismului românesc, din exil, vocea Regelui Mihai se aude tot mai distinct în favoarea celor care refuzau servitutea comunistă şi care tânjeau după libertate. Când cade comunismul, e un Rege al Dorinţei de a reveni în ţară, dar şi unul al ezitărilor. Vremelnic, e şi un Rege Ambasador – câţiva ani, pledează cauza României în cercurile rarefiate ale politicii occidentale. În ultimii 15 ani, face şi gesturi care îi şochează sau îi îndepărtează admiratorii (împăcarea cu Ion Iliescu, decorarea lui Adrian Năstase în 2003, dar şi altele). Moare în exil; în exilul din care, pentru un timp, revenise în România. „Viaţa lui în nobilă neputinţă românii o pot înţelege şi iubi. Acest sentiment descurajant de frumos este indestructibil”, scrie Ion Vianu.

Asumând o formulă care a devenit, prin repetiţie, uşor de recunoscut, am putea spune că Elegie pentru Mihai, micul volum publicat de Ion Vianu, este o mică mare carte. Şi, în orice caz, ea este o carte care va rămâne – în raport direct şi intens empatic cu un subiect complex al istoriei (dar şi al istoriografiei) noastre. Citiţi cu atenţie acest pasaj: „Viaţa Regelui Mihai poartă amprenta tragediei (care stătea scrisă pe chipul său, un joc de riduri şi de mimici care sugera nu numai maiestatea rănită, ci şi lacrimile, disperarea stăpânite; o privire care avea luciri sfâşietoare). Dacă Mihai este atât de bine înţeles şi iubit este pentru că românii se regăsesc în eşec. Numai El a putut aduce neamului Lui mângâierea şi proba că acest eşec se poate trăi în demnitate şi chiar în frumuseţe, frumuseţea dureroasă a tragediei”. Şi recitiţi-l! Nu sun㠖 să zic direct aşa – regal?

 

Nr. 04 / 2018
Ședința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 9 martie 2018

Ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 9 martie 2018

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Muguri de etnocritică
de Gabriel Coșoveanu

Lecturi libere (2007)
de Gabriel Dimisianu

Metaforă dureroasă (2)
de Gheorghe Grigurcu

Like-uri sau cronici literare?
de Adrian Popescu

Lăcomia, bat-o vina!
de Nicolae Prelipceanu

Cerceii Duduii, cerceii Coroanei, cerceii poporului
de Mihai Ghițulescu

Regele Mihai – elegia meritată
de Cristian Pătrăşconiu

Celebritatea tragică
de Aura Dogaru

Poezia Magdei Cârneci
de Ionuţ Orăscu

Rațiuni de consolidare fragilă a unei identități naționale între ruși și turci
de Daniela Micu

Argumente pentru metodele complementare din antropologia postmodernistă
de Gabriel Nedelea

Poveste de la periferia Craiovei
de Gabriela Gheorghișor

Am nevoie de o enigmă pe care să o rezolv când scriu
de Matthias Nawrat

Frazări
de Alina Gioroceanu

De la conu’ Iacob, pentru Titus

Literatura în Oltenia
de Mihail Dragomirescu

Poezie
de Cristian Liviu Burada

Poezie
de Emil Iulian Sude

Nostalgie fără leac
de Dumitru Ungureanu

revista revistelor
de Aura Dogaru

Scene din viața actorilor și a marionetelor
de Daniela Firescu

Povești și portrete
de Viorica Gligor

Spațiul disperării
de Gabriela Rusu-Păsărin

În numele familiei
de Sarah Dunant

DOI/8 NOI coordonate ale abstracției Pictură Dana Constantin & Marcel Bunea
de Ruxandra Demetrescu

© 2007 Revista Ramuri