Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Emil Iulian Sude

Autorul din perspectiva anomaliei

absurd atât timp cât voi fi în viaţă.

reală şi credibilă când nu voi mai fi în viaţă.

şi nu vor mai exista genuri de carne. nici bărbatnici femeie. o deopotrivă continuă. acuplare fără atingere. permanenţă de la suflet în suflet unde şi carnea va fi fost un remediu al vieţii o destăinuire să fi fost sufletul. o realitate să nu fi fost vreodată

suntem cum eşti. paznic lângă paznic.

temporar fiinţă socială. permanent fiinţă-înfiinţată cunefiinţa

prea lesne. unde nici aşteptarea.

De la călduţa asta cu ţârâita

uşor gălbui mi se deschid porii. de parcă m-ar duşa cu suc.suc din portocale vechi. iau o gură cu fărăde dinţii mei fântână arteziană sunt. mi se deschid porii până la oase şi toate energiile ploii ăsteia uşor gălbuie mă încropesc. spre răsăritul de soare spre viaţă.

spre căţeaua asta leşinată de deasupra care suferă de prostată.

Un fulg de uşoară

nouă paznicilor de noapte ne bat inimile noastre de dragoste.fiecare cu inima lui de dragoste. unul nu are ce mânca altul nu are unde locui şi toate sunt preludii. le dezvelim aşa mari cât palatele cât berbecii fripţila grătar numai noi le auzim cum ne bat de parcă am fi vii. şi deschidem gurile

noastre de paznici şi suflăm a primăvară să o ţinem uşoară

spre dimineaţă colega nouă îşi scoate din cutiuţele ei mici o oglinjoară cu cea mai frumoasă din ţară. se dă peste bătrâneţe

cu acuarele vii ca o copilă două codiţe mici un

pogonici după arici

Avem muşcate la masa de prânz

uşoare grele celelalte mese. ne ridicăm

de subţiori să ne vedem cu rotulele

afară. ne dăm pe lângă doamna bucătăreasă.

de la rotulă la rotulă. să ne umple şi nouă

castroanele cu ce a mai rămas din gura

altora. avem foame din destul şi întrebările retorice nu ne mănâncă niciun răspuns nu ne surprinde slăbiciunea

doamna bucătăreasă nu ne împarte pe toţi

la fel. noi ne facem că închidem ochii

mâncăm din pungi numai zâmbete vrem. bucăţile cele mari din ceva dezosat le doseşte pe coapse că zicem noi s-a îngrăşat din râs. se uită la noi câtevabuze de capră ne iau acasă şi ne pun la fereastra spre balcon.

Da bună s-a făcut

trei oase şi un zâmbet parcă era.

a luat de la noi şi a pus pe ea

s-a mai întremat puţin.

a luat de la ea şi a pus pe noi

frumoasă s-a mai făcut

că noi credeam atunci

că o mărită blugii.

noi ne târâm pe părţile

pe care am apucat să le

ascundem de frica şi tentaţiile ei

cu câte un coleg în cârcă privim

şi ce crupă şi ce uşoară

şi umerii ei sculptaţi pe calapodul nostru

de parcă noi şi în faţă am fi

şi în spate am fi şi la depărtare

este ea către noi.

de nu ar strica-o faţa ar fi şi mai frumoasă

a luat de la noi şi a pus la ea

ce nu am putut ascunde părţile ei

ale noastre de frică şi tentaţii.

şi are şi ţâţe.

Ne mirăm că e nepotrivită

într-unloc al ei ştiut

se tot mută de-a lungul şi de-a latul

că ne zice nouă nu mai are

loc de ea. noi tot o sfătuim

să mai lase de la ea să mai pună

de la noi.

ne trezim câteodată lângă noi.

cu ditamai inima. şi ne facem

că rămânem în urmă să ne legăm

la şireturi. ea se depărtează

tot creşte. înverzim prin copaci

de inima colegei noastre şi îi

zicem bună.

Zice ăla că are ţigări colegul tău

pe noi ne taie pe burtă şi începem să piuim.

ne aşază banii de o 100 în fişicuri. dacă sunt

ca tot poetul zic să încap. mă ridic în picioare

şi o iau la fugă cu bancomatul. în urma noastră se iau pe noi nişte găini.

colegul meu zice că fumează de trei zile la o ţigară. trage un fum îi pune dop pentru mai

târziu. noi ne dăm pe lângă el îi promitem

marea cu sare să ne dea şi nouă un fum.

ne vine să îl sărutăm lung şi apăsat în bot

să îi luăm fumul de ţigară de pe cerul gurii.

şi aşa de rău ne pare că ţigara trebuie să ardă

să scoată fum ca să avem ce fuma.

colegul nostru fumează pe ascuns în palme.

că noi credem că aşa viaţă

numai la puşcărie în moarte nici atât.

Noi în faţa şefului de obiectiv

nu recunoaştem niciodată că

suntem hapciţi. ăsta are mulţi ochi

noi zicem are şi la spate ochi ne îndrăgostim pe loc de el

când mai închide câte un ochi către noi.

ziua îşi pune pleoapele într-un pahar

cu rouă şi se face lumină. numai

ziua ne controlează de viaţă.

niciodată noaptea nu ne-a trezit din

somn. cu ochii noştri cârpiţi credem

în şeful de obiectiv. îl mai luăm câteodată

peste picior să doarmă şi el cu noi

dar ştie el când să ne trezească.

în unghiul mort mai dăm o tibie

din mână în mână pe cale orală

gura sticlei este tot un ochi

şi miroase a femei. ne-am zis

nu se ia gustul femeii pe noi cu hapceală.

mai scuturăm sticla mai fluierăm să zică cei

care ne văd de la depărtare ăştia hapcesc apă.

dar noi hapcim de ne facem praştie cu cei

de dedesubt şi întindem unii de alţii. pun şi ei punem şi noi

mai luăm câte una mică. ne hapcim

şi plângem de bucurie. şefi de obiective

ne vedem cu toţii.

că nu mai ştim pe ce lume suntem.

Fumăm o ţigară fumăm o pâine

coaja ţigării aia puţin mai înnegrită şi

crocantă. să ne pocnească între degete

când o strângi cu toată partea ghemuită

a palmei. ce alunecare hârşâită când o desparţi

de trup. şi ce de foame ascunde în ea.

o bucată de pâine o bucată de foame

să vezi cum se întâlnesc gurile

noastre şi vorbim de una de alta.

fiecare în gura celuilalt. ne mestecăm ne îmbibăm bine cu salivă să ne

pufăim prin toţi porii cresc paiele

astea de grâu. pe lângă plantele astea

de tutun nimic nu creşte. dar noi

ne închipuim nişte frunze tocate

învelite în hârtiile plumbuite de ziar.

pe lângă noi nimic creşte. nimic

rămâne mai nimic din chiştoacele

din găleata cu nisip.

pufăim prin toţi porii o bucată de foame

care costă cât o ţigară.

Cu mâinile la spate

patrulez în holul ăsta. de

fapt am mai multe feţe.

îmi pot duce mâinile chiar în lateral.

le las să mă urmeze aşa prin piept

că tot a nins noaptea.

şi sunt în floarea nopţii

unii îi zic merkaba care se des-face

prin în-face. deştepţii

ăştia nu cred că noaptea din

noapte este o floare ce se continuă

în propria înflorire către rădăcina interioară

în-florirea des-florire

adunat din exterior aşa

o lunecare în propria lunecare

fără sorţi ca interiorul

să crească la ieşire

exterior

cufundarea spre cufundare

îndesire spre îndesire

alungire

păi daia pot să fiu orice şi oricine

să am o

grămadă de feţe cu care mă văd

câteodată la o bere când sunt.

nemaipomenit

de singură. la lumină.

în holul acesta gigantic cu ferestre

mate la capete.

Nr. 04 / 2018
Ședința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 9 martie 2018

Ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 9 martie 2018

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Muguri de etnocritică
de Gabriel Coșoveanu

Lecturi libere (2007)
de Gabriel Dimisianu

Metaforă dureroasă (2)
de Gheorghe Grigurcu

Like-uri sau cronici literare?
de Adrian Popescu

Lăcomia, bat-o vina!
de Nicolae Prelipceanu

Cerceii Duduii, cerceii Coroanei, cerceii poporului
de Mihai Ghițulescu

Regele Mihai – elegia meritată
de Cristian Pătrăşconiu

Celebritatea tragică
de Aura Dogaru

Poezia Magdei Cârneci
de Ionuţ Orăscu

Rațiuni de consolidare fragilă a unei identități naționale între ruși și turci
de Daniela Micu

Argumente pentru metodele complementare din antropologia postmodernistă
de Gabriel Nedelea

Poveste de la periferia Craiovei
de Gabriela Gheorghișor

Am nevoie de o enigmă pe care să o rezolv când scriu
de Matthias Nawrat

Frazări
de Alina Gioroceanu

De la conu’ Iacob, pentru Titus

Literatura în Oltenia
de Mihail Dragomirescu

Poezie
de Cristian Liviu Burada

Poezie
de Emil Iulian Sude

Nostalgie fără leac
de Dumitru Ungureanu

revista revistelor
de Aura Dogaru

Scene din viața actorilor și a marionetelor
de Daniela Firescu

Povești și portrete
de Viorica Gligor

Spațiul disperării
de Gabriela Rusu-Păsărin

În numele familiei
de Sarah Dunant

DOI/8 NOI coordonate ale abstracției Pictură Dana Constantin & Marcel Bunea
de Ruxandra Demetrescu

© 2007 Revista Ramuri