Scriind despre America

Aflat în Canada în anul 2007, cu o „bursã de familie”, am avut ocazia sã cunosc „pe viu” o minunatã þarã, cãreia Dumnezeu i-a hãrãzit o naturã inconfundabilã, unicã ºi mãreaþã, în acelaºi timp. Despre istoria, geografia, cultura ºi viaþa economicã a ei, în parte, despre literaturã,
m-am exprimat în revista Observatorul, din Toronto, ºi în Dorul, din Danemarca. Urmeazã ca prin selecþie, sã ofer, ºi în România, imagini, gânduri, atitudini. Cu atât mai mult, cu cât, am constatat cã nu numai faþã de Canada, la nivel informaþional, suntem deficitari, ci ºi la gradul de înþelegere par lui même, înregistrãm absenþe curioase de mentalitate. De aceea, cred cã prin scrisul în limba românã, presa canadianã a fãcut mulþi paºi înainte faþã de ipotetica reciprocitate de la noi. Ba, dupã 1990, în urma unei descãtuºãri a libertãþii de expresie, mulþi scriitori de limbã românã din Canada au realizat meritorii ºi uneori importante oferte editoriale. Ele definesc ºi impun un spirit de grup, care nu ºi-a pierdut identitatea de origine, deoarece componenþii sãi au fost locuiþi de limba românã. Ca noi toþi, aºa cum se pronunþau odinioarã Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Nichita Stãnescu.

Ei bine, din cele câteva sute de membri ai Asociaþiei Scriitorilor de Limbã Românã din Canada, cu ºtate editoriale recunoscute, am avut onoarea, de ce nu ?, ºi datoria, sã cunosc trei cãrþi,  semnate Alex Cetãþeanu – Un român în Canada (Buc., 1996), Canada, þara hyperboreenilor (Rm. Vâlcea, 2003; o ediþie în l. francezã, în 2005, în Franþa), Strãin în America (Ed. Junimea, Iaºi, 2007, 206 pagini).

Ultima, pe care autorul mi-a oferit un mãgulitor autograf, se aratã a fi „altceva”, faþã de anterioarele. Este o carte de ºi despre cãlãtorii (efectuate cu intermitenþe), cerute de oficiile economice ºi culturale în þara vecinã – USA.

O precizare de ordin biografic se cuvine invocatã, deoarece autorul, din zona Amãrãºti de Vâlcea, plecat din þarã cu aproape 25 de ani în urmã, ori pe unde se aflã, dincolo de ocean, nu pierde din vedere mai nimic din ceea ce este românesc – fie în zecile de întâlniri ºi popasuri, dar ºi în propriile-i amintiri, extrem de stãruitoare. Din acest punct de vedere, am observat cã el este un spirit drept, obiectiv, nu extremist în actele sale justiþiare, condamnând politica roºie a timpului „de cândva”, dar nici un sentimental, în care lamentaþia îi dislocã existenþa prezentului. Aº pune un diagnostic în tot acest demers, care s-ar traduce prin totul cu mãsurã. Ori apelând la horaþianul est modus in rebus, a scriitorului ce ºtie sã încastreze referinþele despre sine în cele mai ingenioase precizãri despre alþii ºi altele. Fiindcã trebuie spus cã persoana întâi fluctueazã admirabil în toate întâlnirile avute, fie cã ele au loc sub semnul afacerilor, în câteva zeci de state americane, fie în sejururile de hotel ori de la prieteni, ori din aeroporturi, mai rar din trenuri, ori ca spectator la jocurile de coride ºi de baseball.

Supravegheat genetic de fibra olteanului – inteligent, cu umor ºi cu ºfichiuirea ironiei, la nevoie, a satirei, Alex Cetãþeanu îºi învioreazã calculat impresiile de drum cu abateri lexicale culese din zonã, ori cu trimiteri fulger la acestea. Câteodatã, ca sã nu se expunã prea mult „la soarele” speculaþiilor de interpretare, atunci când îi displac…americanismele (situaþii, cuvinte, gândire, comportament, ciudãþenii º.a.), apeleazã la zisele câte unui interlocutor al zonei (român naturalizat) sau chiar americani sadea. Reþin una, pusã în seama scriitorului american Gerald Early : „Cred cã sunt numai trei lucruri pentru care America va fi cunoscutã de acum în 2000 de ani, când cineva va studia aceastã civilizaþie : Constituþia, muzica de jazz ºi baseball-ul.

Cum nu pun la îndoialã previziunea americanului, cãci în loc de douã mii, putea sã fie oricare cifrã dintr-un viitor aºa de îndepãrtat, constat însã rãdãcina nealteratã de limbã românã a lui Alex Cetãþeanu. Este depistabilã din cuvintele lucruri (ajuns tic verbal, de talie naþionalã – nu numai pentru aspectul vorbit al limbii) ºi de acum. Acesta din urmã, cãlcând în spatele …lucrurilor !

Desigur, ºtiind cui se adreseazã, prin aceastã Carte, Alex Cetãþeanu ºi-a saturat textele de informaþii, din cele mai diverse domenii. Dacã ar fi sã-i gãsesc înaintaºi într-ale scrisului de cãlãtorie, cu aceastã tentã informaþionalã, extrem de bine venitã, cap de listã l-aº pune pe Dinicu Golescu, apoi pe mulþi paºoptiºti, iar în privinþa emancipãrii limbajelor, rezultante de impresii, altã listã, de altã facturã, mai modernã, obiectivã, ar avea în prim-plan pe junimiºti, urmaºii din sec. al XX-lea, pânã la Ioan Grigorescu. Breºa pe care au produs-o cele 24 de secvenþe, din lucrarea Strãin în America sunt de talia foiletonului documentar (unele dintre ele au vãzut lumina tiparului în „Curierul de Vâlcea”, director Ioan Barbu),  toate refuzând entuziasmul sau euforia în faþa realitãþilor americane. De aici, absenþa binefãcãtoare a stilului spumant, a vârtejurilor metaforice, deoarece autorul, deºi cu pana ascuþitã a limbii române, a venit din Canada, tot dintr-o þarã capitalistã, unde, trebuie s-o spunem, economia, comerþul ºi cultura ºi-au început ascensiunea, sub imperiile francez ºi englez, cu semn alert de civilizaþie ºi religie insistentã, cu aproape douã secole înaintea descoperirii Americii. Pe scurt, Alex Cetãþeanu, devenit canadian fãrã complexe de origine ºi culturã, stãruie în periplurile sale în þara dintre oceane sã-ºi lãrgeascã orizontul de cunoaºtere, având ca banderolã ºtiinþa în domeniu, ca ºi economia de piaþã, cu variaþiunile ei pe aceeaºi temã.

De aceea, observaþiile sale în domeniu sunt mereu estompate, cu calcul de intelectual raþional care crede cã pe cititorii de limbã românã, care n-au vãzut America sau o vor face într-un viitor (mai apropiat sau îndepãrtat) ori niciodatã, e bine sã-i preocupe concretul, despre care cineva a fost implicat direct.

Ca un alt român, vâlcean ºi el, din oraºul Bãlceºti, matematician american din Mexico City, Florentin Smarandache, glob-troter în peste 25 de þãri ale lumii, tipãrind ºi el cãrþi de cãlãtorie, Alex Cetãþeanu nu scrie, exclusiv cu informaþii din pliante ºi ghiduri, ci din convorbiri, dialoguri purtate cu oameni întâlniþi la faþa locului. ªi ori de câte ori considerã cã trebuie sã traducã expresii, formulãri specifice momentului trãit, îºi ia rolul în serios de translator pentru cititorul ideal (nevãzut), oferind ºi minime interpretãri. Toate menite sã dezvãluie acel „captatio”, pentru ca relatãrile lui sã poatã fi înþelese ca autentice. În acest sens, scriitorul se comportã, în primul rând, ca om care se deplaseazã în spaþiul american, cãlãuzit de o stea norocoasã, oferindu-i luminã, dar ºi umbre. Uneori, micile capcane – la închirierea sau parcarea maºinilor, la zborul avioanelor (întârzieri, întoarceri din drum), la ciudãþeniile de la hoteluri (cazare, atmosferã de camerã, bucãtãrie) – îl îndeamnã sã fie ºi mai prudent sau calculat. Dar niciodatã nu renunþã la scopul propus. Sã-i motiveze cumva zodia îndemnul sau calculul de înaintare, fiind nãscut pe 7 iulie ?

Din orice unghi am privi sau motiva calitatea scrisului – alert, logic ºi corect în morfo-sintaxa limbii române – încântarea cititorului vine dintr-o copleºitoare dorinþã a „reporterului frenetic” care nu numai cã informeazã, ci ºi formeazã în spirit enciclopedic. Trecerea din­t­r-un registru de arhivã, într-unul de viaþã imediatã, se realizeazã pe nesimþite sau oricum cu un calcul invizibil, subiacent. În toate însã Alex Cetãþeanu pune transparenþã ºi luciditate – începând de la relaþii de familie (mamã, tatã, frate, rude), pânã la cele oficiale, fie de dinainte de ’89 , când era în þarã, fie la cele de ziarist, participant la activitãþi culturale ºi sportive din USA.

Un loc privilegiat, bine întreþinut cu argumente, note ºi comentarii, este rezervat lui Mircea Eliade (1907-1986). Sãrbãtorindu-se un veac de la naºterea sa în cadrul Universitãþii din Chicago, Alex Cetãþeanu împreunã cu poetul George Filip, amândoi din Montréal (Canada), s-au implicat cu sinceritate ºi chemare spre omagiu, alãturi de alþi cercetãtori din lume ºi din România.

Autorul cãrþii Strãin în America îºi expune într-un mod clar dezamãgirea întâlnitã „acolo” ca ºi modul superfluu, total inadecvat, sub aºteptãri, cum a fost receptatã opera lui Eliade, nu numai în timpul vieþii. Cu insistenþã nedisimulatã, savantul român, abia la vârsta de 74 ani a acceptat cetãþenia americanã, pentru a se stinge din viaþã peste cinci ani. Ce s-a întâmplat, de fapt ?

Ajuns în acest punct, Alex Cetãþeanu recurge la o serie de informaþii, în parte cunoscute de eliadiºti, deoarece ciuma roºie din România devenise caracatiþã pentru profesorul de istoria religiilor, dupã ce acesta refuzase de a veni în þarã. Teroarea ºi propaganda comunistã atinseserã ºi feþe „luminate” din Italia, Franþa ºi USA, împiedicându-l sã participe la concursul pentru Premiul Nobel. Fiindcã, dupã oferirea „cetãþeniei americane”, foarte multe instituþii ºi academii din lume, universitãþi i-au oferit onoruri ºi distincþii.

Cât priveºte viaþa privatã a lui Mircea Eliade ºi a soþiei sale, Cristinel, Alex Cetãþeanu, într-o modestie care-l onoreazã ºi-l impune ca pe un spirit ºtiinþific demn de laudã, îi dã cuvântul unui apropiat pe nume Stelian Pleºoiu, din Chicago. El este unul dintre cei câþiva care s-au oferit sã-i dea lui Alex Cetãþeanu… texte despre savant (Sorin Sonea, Claudiu Matasa, Virginia Zeani).

Deloc în trecere, transcriu, dupã Alex Cetãþeanu, cã Eliade s-a pensionat la 72 ani, cu 2500 $ pe lunã, din care 1000 $ era chiria.

Textul lui Stelian Pleºoiu ar trebui republicat în ziare centrale de mare tiraj ca sã se poatã vedea ce viaþã obiºnuitã ducea savantul, tot mai chircit în întrebãri, când detractorii s-au înmulþit, unii fiind manipulaþi sau plãtiþi pentru a-l defãima ºi degrada.

Ca orice cãlãtor modern, trãitor în epoca internetului, Alex Cetãþeanu poartã cu sine laptopul. Prietenul nedespãrþit îi insereazã limbaje imediate, venite din toate locurile unde interesele l-au chemat , fãrã ca el sã uite vreodatã cã tot ce vede ºi aude trebuie sã ia calea scrisului dezvoltat. În aceastã ordine de idei, expunerile sunt voit mozaicate, urmãrind o linie de zigzag informaþional, din care nu lipsesc bruioane de politicã, punerea adevãrului pe masa claritãþii. Vezi rãzboaiele din Irak ºi Afganistan, alegerile de preºedinte al USA, autorul luând pulsul indivizilor, fãrã sã-i întrebe de ce etnie sunt, ce opþiuni electorale au . ª.a.m.d.

Sub umbrela unui fel de „ºtiaþi cã…”, practicat în multe ziare din lume, Alex Cetãþeanu consemneazã unele curiozitãþi ale lumii americane – de la campionatul de sex al lumii, la festivaluri anuale ale homosexualilor ºi lesbienelor, la înregistrarea ierarhicã , a aeroporturilor, la unele bãuturi alcoolice sau mâncãruri cu specific zonal ori local.

În majoritatea cazurilor, ca orice român aflat în postura lui Stan Pãþitul, cunoaºtem ºi preþurile acestora. Ce vrei mai mult, când un om care a trãit acolo nu zice ca odinioarã poetesa X – Þie, îþi vorbesc Americã ! Nu, el poate înlocui cuvântul þãrii – lui strãinã, cu cel al României. ªi nu o face cumva de a blama, ci de a-ºi oferi experienþa de om, scriitor ºi de business-man, ca semn de luare aminte. La urma urmei, necunoscutul îi sperie ori îi înfioarã pe rãu-voitori sau pe cârcotaºi, nu ºi pe cei care-ºi concep viaþa pentru ei ºi pentru ceilalþi ca pe o formã dinamicã de a cunoaºte ºi a progresa.

Cu o asemenea mentalitate, în fond normalã, ºi de admirat, Alex Cetãþeanu, exprimându-se pe sine, cel din spaþiul american, a evaluat corect la întoarcerea sa în Montréalul canadian, ne-a convins cã nu întotdeauna cãile Domnului sunt întortocheate pentru toþi românii, fie ºi cãlãtori. În acest sens, a oferit 16 fotografii, în policromie, într-un album ataºat cãrþii. Lângã prezenþa lui ºi a prietenilor – George Filip, Septimiu Sever, Jean Þãranu, a americanului erou, pilotul Alexander Vraciu, în semn de realã cinstire – se gãsesc fotografii ale lui Mircea Eliade, a mormântului acestuia, precum ºi al lui Elvis Presley. Celelalte sunt câteva imagini tot din popasuri americane.

Având ca redactor de carte pe poetul ºi directorul Editurii Junimea, din Iaºi, Cezar Ivãnescu, care a scris ºi o notã de survol critic despre „exilul românesc”, cartea prezentã mai are douã drapãri – una semnatã Doru Moþoc ºi alta de autor însuºi.

Conchid cu bucuria cititorului care ºi-a desfãtat spiritul prin douã lecturi succesive ale cãrþii, mai cu seamã cã pe anumite trasee, de culturã, din zona megapolisului Chicago,
m-am întâlnit bucuros cu modernul scriitor Alex Cetãþeanu.

De asemenea, mã vãd dat la o parte de autor prin complexitatea scrisului sãu, a informaþiei enciclopedice pe care o conþine, eu mani­festându-mã aproape specializat pe filologie, stilisticã ºi derivate, literaturã, istorie ºi geografie. Aºa cã vom învãþa mereu de la colegi, dacã ºtim sã le deschidem cãrþile mai des pe pupitrele noastre, vorba lui G. Cãlinescu.

10 –20 noiembrie 2007